Deşi avem numeroase exemple de câştigători la loto care au pierdut toţi banii din diverse motive, există şi oameni cumpătaţi. Doi pensionari, soţi şi soţie, au reuşit să devină milionari jucând la loto.

Povestea acestui cuplu de pensionari care a câştigat 26 de milioane de dolari jucând la loteria de stat cu ajutorul aritmeticii simple ar putea reprezenta scenariul unui film de la Hollywood.

Jerry şi Marge Selbee au făcut milioane câştigând diverse extrageri ale loteriei de stat de-a lungul a şase ani.

De asemenea, cei doi i-au ajutat şi pe alţi prieteni şi cunoscuţi din oraşul Evart, Michigan, să învingă sistemul.

În anul 2003, perechea a vândut magazinul pe care l-a deţinut timp de 17 ani, după ce Jerry Selbee a făcut o descoperire care avea să le schimbe viaţa.[sursa]

Cum au reuşit cei doi pensionari să devină milionari

Bărbatul avea o pasiune veche pentru matematică. De altfel, era şi licenţiat în acest domeniu.

Când a văzut o broşură pentru o nouă loterie numită Winfall, şi-a dat seama imediat cum să câştige.

​El a invins loteria profitând de o clauză care impune distribuirea jackpotului către cei care au ghicit trei, patru sau cinci numere şi care se aplică atunci când nimeni nu ghiceşte combinaţia corectă de şase numere.

Prima sa încercare de a sparge codul i-a adus un câştig dublu faţă de investiţie.

După ce a cumpărat bilete în valoare de 3.600 de dolari, a obţinut un câştig de 6.300 de dolari.

El a investit apoi 8.000$ la următorul bilet şi aproape că a dublat din nou suma. De această dată câştigase 15.700$.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Pilotul care a folosit codul Morse prin clipiri pentru a transmite că este torturat, în timp ce era prizonier de război

După ce i-a spus soţiei sale despre câştiguri, Jerry şi Marge au început să joace pentru sume de sute de mii de dolari.

Şi-au ajutat prietenii şi familia

Cei doi au înfiinţat o firmă numită GS Investment Strategies. Au invitat familia şi prietenii să cumpere acţiuni la preţul de 500 de dolari.

Când loteria din Michigan a fost închisă din cauza vânzărilor slabe, cuplul s-a reorientat spre loteria din Massachusetts, la aproximativ 1.500 de mile depărtare.

„E doar aritmetică elementară.”, a declarat Jerry Selbee celor de la CBS News. „Mi-e greu să înţeleg cum de nu sunt şi alţii care să profite de ocazie.”, a mai adăugat acesta.

Timp de şase ani, grupul lui Selbee – care număra în jur de 25 de membri – şi alte câteva persoane au câştigat toate premiile redistribuite.

În consecinţă, trezoreria de stat din Massachusetts a închis loteria Cash Winfall şi a cerut o investigaţie. Credeau că jocul a fost fraudat.

După o serie de cercetări, autorităţile au decis că biletele plasate de Selbee nu au influenţat în niciun fel rezultatele loteriei.

Cuplul a folosit banii pentru a-şi reface casa şi a-şi ajuta cei şase copii, 14 nepoţi şi 10 strănepoţi, plătindu-le cursurile şcolilor pe care le urmează.

Acum ei au vândut drepturile asupra poveştii unor producători care intenţionează să facă un film despre viaţa lor.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Carlina White, femeia care a rezolvat misterul propriei răpiri

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele