Oxana Malaya avea doar trei ani atunci când a fost abandonată de părinţii săi. Micuţa a ajuns să-şi trăiască viaţa alături de câinii din spatele casei, fără a cunoaşte afecţiunea părintească.

Fetița s-a născut în anul 1983, în Novaya Blagoveshchensk, Ucraina, într-o familie de părinți alcoolici.

Mama ei nu-și dorea o fată, ci un băiat, motiv pentru care a început să o maltrateze. Tatăl Oxanei se afla constant sub influența alcoolului, astfel că a fost aproape inexistent în viaţa copilei.[sursa]

Oxana Malaya a adoptat comportamentul câinilor

Petrecând tot timpul în compania câinilor, fetița a adoptat comportamentul acestora. Astfel, Oxana mergea în mâini și în genunchi, consuma carne crudă, lătra și dormea în cușca patrupezilor.

Practic, copila credea că este câine şi îi privea pe oameni ca pe o specie diferită.

Oxana Malaya

Vecinii erau îngrijoraţi de starea fetiţei, însă nu au spus nimic în primii ani, de teama unui scandal cu părinţii Oxanei. În cele din urmă, însă, văzând starea deplorabilă în care se afla copila, vecinii au alertat autorităţile.

Polițiștii sosiţi la faţa locului au dat peste o scenă ruptă dintr-un film horror. Chiar au fost nevoiți să se lupte cu câinii pentru a putea ajunge la Oxana, care şi ea lătra agitată către oameni.

Oxana a intrat în grija statului, însă starea ei era deosebit de gravă. Nu mai ştia să meargă corect şi abia se ţinea pe picioare, având răni la genunchi şi în palme.

Exista posibilitatea ca fetiţa să nu mai poată vorbi şi gândi coerent vreodată.

• CITEŞTE ŞI:  Ethel și Julius Rosenberg, cuplul condamnat la moarte după ce a vândut secretele bombei atomice sovieticilor

Viaţa fetiţei după ce a fost salvată

Copila a fost salvată de profesionalismul şi omenia îngrijitoarelor de la orfelinatul pentru copii cu nevoi speciale la care a fost dusă.

Cu toate că a învățat să vorbească, Oxana are un vocabular limitat. Anii petrecuți în preajma animalelor au lăsat urme adânci în mintea firavă a fetei.

Publicitate

Mai mult decât atât, Oxana Malaya a avut parte şi de iubirea unei persoane. Cel puţin pentru scurt timp. Pe când avea 22 de ani, a întâlnit un tânăr care părea că o acceptă aşa cum este. Din păcate, băiatul a părăsit-o când i-a aflat povestea.

În anul 2013, Oxana a dat chiar şi un interviu pentru postul naţional de televiziune din Ucraina, în cadrul emisiunii Gorovit Ukraina. Tânăra a vorbit despre ea şi a răspuns întrebărilor. Fata şi-a exprimat dorinţa de a fi tratată ca o fiinţă umană, spunând că nu vrea să fie numită „fata-câine”, aşa cum probabil era poreclită cât timp a stat la cămin.

Oxana a mai spus că şi-ar dori ca fraţii săi să o viziteze mai des. De asemenea, a spus că visul său este acela de a-şi reîntâlni mama biologică.

În prezent, Oxana locuieşte la o fermă, unde are grijă de animalele părăsite.

Specialiștii spun că tânăra are un nivel de inteligenţă comparabil cu cel al unui copil de doar şase ani. Deşi pare puţin, având în vedere neglijenţa de care a avut parte la o vârstă fragedă şi mediul în care a trăit, se poate spune că se descurcă mai bine decât alte persoane „crescute în sălbăticie”.

Oxana poate urma instrucțiuni şi îi place să primească atenţie. Totuşi, îşi pierde ușor concentrarea. Atunci când primește un cadou, primul ei instinct a rămas acela de a-l ascunde. Acesta este un obicei dobândit în anii în care a fost crescută de câinii din curtea părinților ei.

• CITEŞTE ŞI:  Romulus şi Remus, gemenii alăptaţi de o lupoaică şi care au fost fondatorii Romei

Vizionaţi mai jos un scurt material video despre Oxana Malaya

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele