Operaţiunea Mincemeat are un nume cu iz culinar, „mincemeat” traducându-se din limba engleză în „carne tocată”. Dar singura legătură cu carnea a acestei operaţiuni o reprezintă cadavrul în putrefacţie care l-a dus în eroare pe Hitler.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ofiţerii britanici de informaţii au reuşit să execute una dintre cele mai de succes diversiuni pe vreme de război din istorie.[BBC]

Operaţiunea Mincemeat

Pe scurt, Operațiunea Mincemeat presupunea lăsarea în apele Mediteranei, în apropiere de coastele Spaniei, a unui cadavru. Cadavrul trebuia să joace rolul unui presupus ofițer britanic mort în urma unui accident aviatic.

operaţiunea mincemeat

Alături de el, urma să fie găsită si o servietă cu documente false din care să reiasă că Aliații urmau să inavdeze Grecia și Sardinia și că nu au planuri privind Sicilia.

Planul, pus foarte bine la punct, a avut succes. Astfel, în aprilie 1943, un cadavru în descompunere a fost descoperit plutind pe coasta din Huelva, sudul Spaniei.

Documentele îl identificau drept maiorul William Martin, din cadrul Marinei Regale Britanice. De încheietura sa era ataşată o valiză.

Când serviciile de informaţii naziste au aflat despre valiza ofiţerului înecat, dar şi despre eforturile britanicelor de a o obţine, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a obţine acces la documentele maiorului.

Cu toate că Spania era oficial neutră în confruntările din cel de-Al Doilea Război Mondial, o mare parte a forţelor sale armate era de partea Germaniei.

Naziştii au reuşit astfel să găsească un ofiţer la Madrid care să îi ajute. Ei au descoperit astfel o scrisoare de la autorităţile militare din Londra către un ofiţer superior din Tunisia.

• CITEŞTE ŞI:  Baba Novac, căpitanul lui Mihai Viteazul, acuzat de trădare şi ars pe rug

În document se indica faptul că forţele Aliaţilor se pregăteau să traverseze Mediterana de pe poziţiilor lor din Africa de Nord. Ulterior, ar fi urmat să atace Grecia controlată de Germania.

Omul care nu a existat l-a dus în eroare pe Hitler

Informaţiile i-au permis lui Adolf Hitler să transfere trupele germane din Franţa în Grecia, înainte a ceea ce credea a fi o invazie masivă a inamicilor.

Publicitate

Pentru comanda armatei din Grecia a fost adus şi renumitul general Erwin Rommel.

În realitate, totul a fost o minciună.

Cadavrul bărbatului ”înecat” fusese luat de la o morgă din Londra de către agenţii Charles Cholmondeley şi Ewen Montagu, cei care au orchestrat operaţiunea.

Cadavrul a fost transportat şi aruncat pe coasta spaniolă.

Când autorităţile spaniole l-au identificat, britanicii au început să facă presiuni pentru obţinerea documentelor din servietă. Astfel, informaţia a ajuns la urechile naziştilor, care au fost convinşi că în servietă se află documente autentice.

Naziştii au fost luaţi prin surprindere când 160.000 de soldaţi ai Aliaţilor au invadat Sicilia, pe 10 iulie 1943.

Operaţiunea Mincemeat a însemnat nu doar salvarea vieţilor a mii de soldaţi Aliaţi, ci şi o victorie însemnată împotriva liderului italian Benito Mussolini.

Aşadar, printr-un om care nu a existat vreodată, Aliaţii au reuşit să-l păcălească pe Hitler şi să aducă Germania nazistă cu un pas mai aproape de înfrângere.

Agentul Cholmondeley s-a inspirat pentru acest plan dintr-o schiţă din anul 1939, aparţinând lui Ian Fleming. Acesta din urmă, după război, a dat naștere celebrului personaj James Bond.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.