Natalia Negru, fosta soţie a lui Ştefan O. Iosif şi tragediile din viaţa sa

Natalia Negru, profesoară, poetă, prozatoare și traducătoare, membră fondatoare a Societății Scriitorilor Români, a rămas cunoscută din cauza tragediilor în care au fost implicaţi cei doi soţi ai săi, Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel.

Natalia s-a născut în data de 5 decembrie 1882, în comuna gălăţeană Buciumeni. A urmat cursurile şcolii primare la Galaţi, unde tatăl său era institutor, pe cele liceale la Şcoala Centrală din Bucureşti, iar în 1901, s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti pe care a absolvit-o în 1907.

În timpul studenţiei, fiind cititoare la Biblioteca Fundaţiei Universitare, l-a cunoscut pe Ştefan Octavian Iosif, care era, pe atunci, custode al Bibliotecii. Natalia Negru prezentase, cu succes, la seminarul profesorului de estetică Mihai Dragomirescu, o lucrare despre Doina lui Iosif. Natalia povesteşte: „Când a auzit Steo ce succes a avut Doina lui la seminar, a fluierat toată ziua de bucurie… A căutat să mă cunoască, mi-a mulţumit şi mi-a cerut nişte poezii, pe care i le-am dat, iar el a ales dintre ele una, Străbunica, pe care a publicat-o la loc de cinste în Sămănătorul”. 

Acesta a fost debutul ei de poetă, bine apreciat. Ştefan Octavian Iosif i-a relatat lui Zaharia Bârsan, într-o scrisoare, fericit, dragostea lui pentru Natalia Negru, cu care se considera ca şi logodit. S-au logodit, romantic, cu inele din două fire de iarbă, la 1 mai 1903. Tatăl Nataliei, Avram Negru, i-a construit acesteia o casă la Tecucel, pe care i-a dat o ca zestre, împreună cu o vie de vreo trei hectare. Natalia s-a ocupat personal de îngrijirea viei. Întregul sezon al muncilor specifice viei, stătea la Tecucel. Steo, aşa cum era alintat Ştefan Octavian Iosif, admira dragostea pasionată de neam, duioşia ei adâncă când povestea despre frumuseţile locurilor natale.

Natalia Negru şi relaţia tumultuoasă cu Ştefan Octavian Iosif

La 2 mai 1904 cei doi îndrăgostiţi s-au logodit oficial, „schimbă inelele”, cum spunea Iosif. În iulie 1904, Natalia Negru s-a căsătorit cu poetul Ştefan Octavian Iosif. Căsătoria civilă a avut loc la Galaţi. Căsătoria religioasă şi petrecerea de nuntă au avut loc în acelaşi an, la Tecucel, în data de 29 iulie. Slujba religioasă a fost săvârşită de bunicul matern al miresei, părintele Toma Dimitrescu. Dintre participanţii la nuntă, Nicolae Iorga şi Mihail Sadoveanu au publicat relatări. Dintre prieteni au mai participat Ion Scurtu, I. A. Bassarabescu, Victor Ion Popa, pictorul Kimon Loghi. Nicolae Iorga a dăruit tinerilor soţi, ca dar de nuntă, revista „Sămănătorul”. Nunta a durat trei zile, o zi fiind rezervată vizitării mânăstirilor şi unei petreceri pe malul Siretului.

În data de 20 august 1905 s-a născut Corina, fiica Nataliei şi a lui Ştefan Octavian Iosif. În revista „Viaţa românescă”, nr. 8 din august 1908, au apărut Sonetele rusticane, scrise probabil de Iosif, descriind viaţa de la gospodăria Nataliei Negru din Tecucel. 

În anul 1908 Dimitrie Anghel şi Iosif au publicat comedia Cometa. Personaj era poetul Column. Acesta, aşezat, duios, o pierde pe Roro, la fel cum Iosif avea să o piardă pe Natalia. Celălalt personaj, Tity Roznov, cometa, un tânăr spiritual şi plin de vervă, îndrăgostit fără patetism, dar insistent şi cuceritor, fiu de moşier, bogat în fantezie dar şi în bunuri materiale, era un alter ego al lui Dimitrie Anghel. Iosif şi-a scris cu propria mână sentinţa într-un proces sentimental, desigur fără să-şi dea seama. În anul 1909, a fost lansat volumul de cântece al Nataliei Negru intitulat „O primăvară”, cuprinzând versuri apreciate de critică drept „idilice şi confesive”.

Natalia a colaborat cu reviste celebre precum „Viaţa Românească”, „Minerva”, „Cumpăna” sau „Flacăra”, fiindu-i publicate articole, poezii şi pagini de proză. La 2 septembrie 1909 a fost înfiinţată „Societatea Scriitorilor Români”. Natalia şi Ştefan Octavian Iosif au fost printre iniţiatori, fiind membri fondatori, împreună cu Nicolae Iorga, Dimitrie Anghel şi alţii. În anul 1913, este aleasă în comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor Români. În vara lui 1910 Ştefan Octavian Iosif şi Natalia Negru s-au înstrăinat. Ultima colaborare a lui Iosif cu Anghel a fost traducerea fabulei Leul şi musca, de La Fontaine. Prin lunile aprilie-mai 1910 s-a produs ruptura definitivă dintre Iosif şi Anghel.

Natalia Negru şi divorţul de Ştefan Octavian Iosif

Natalia Negru a început acţiunea de divorţ faţă de Iosif la 11 noiembrie 1910, la Tribunalul Ilfov. Sentinţa a fost dată la 21 iunie 1911. Divorţul a fost pronunţat în favoarea soţiei reclamante, deoarece două scrisori ale lui Iosif, datate 15 octombrie şi 15 noiembrie 1910, demonstrau părăsirea de către el a căminului conjugal, ceea ce era „o insultă destul de gravă pentru reclamantă”.

Natalia a călătorit la Paris, în decembrie 1910, împreună cu fiica sa, Corina. Se pare că motivul declarat al călătoriei era pentru a-şi îngriji sănătatea. A scris despre o eventuală internare în sanatoriu. La 31 decembrie i-a trimis o scrisoare lui Steo, spunându-i că ar dori să vină şi el la Paris, şi să aibă, împreună o lună de fericire.

Divorţul nu se pronunţase, şi este evident că Natalia ar fi dorit să se împace cu Steo. De aici putem concluziona că a luat cu greu hotărârea de a se despărţi de el. De asemenea, putem presupune că dacă cel care ar fi venit, la sugestia Nataliei, la Paris ar fi fost Steo şi nu Anghel, despărţirea nu s-ar mai fi produs. Însă Ştefan Octavian Iosif nu a mers la Paris. În schimb, după un timp, Dimitrie Anghel a făcut acest lucru.

Ion Roman scrie: „Dimitrie Anghel, spirit aprins şi demonic, ucidea o prietenie pentru o dragoste cu sfârşit tragic”. Natalia s-a căsătorit, în data de 3 noiembrie 1911, cu Dimitrie Anghel. Însă în jurul soţilor Anghel s-a creat o atmosferă tensionată.

Ştefan Octavian Iosif era apreciat pentru valoarea întregii sale opere poetice, dar şi pentru firea lui de poet romanic şi plin de sensibilitate. Dar starea lui s-a degradat puternic. Bolnav de sifilis și dependent de alcool, Ştefan Octavian Iosif a murit în data de 22 iunie 1913, la București. Avea doar 38 de ani. Natalia Negru a primit acuzaţii dintre cele mai grave după moartea poetului.

Moartea tragică a celui de-al doilea soţ

La 28 ianuarie 1914, Natalia Negru a devenit membru asociat la expoziţia societăţii „Tinerimea artistică”. Datorită firii lui Anghel, căsătoria Nataliei cu el cunoştea frecvente certuri violente, de regulă provocate de gelozie.

„Cine priveşte faţa lui Anghel înţelege aceste furori orientale: ochi migdalaţi, blânzi şi fini, însă străvezii, exaltaţi, faţă inverosibil de prelungă, de hidalgo, greco-spaniolă ca fizionomiile fanatice ale lui El Greco. El e de o gelozie arabă şi la simpla impresie că o recenzentă n-a cruţat literatura nevestei aruncă furibund ocara, tot din lumea florilor. Lovea femeia cu o floare. Oricâte vini s-ar pune în sarcina femeii, este vădit că fanaticul erotic ce furase soţia prietenului fără apărare nu era un om comod. O ţinea închisă cu cheia în casă, nu voia să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni; provoca lumea la duel.”, astfel l-a descris George Călinescu pe Dimitrie Anghel.

După o certă prelungită o zi şi o noapte, pornită de la un incident cu totul minor şi lipsit de orice reală semnificaţie, în dimineaţa zilei de 27 octombrie 1914, Dimitrie Anghel, aflat într-o criză de anxietate extremă, s-a împuşcat în piept. Anterior, trăsese un foc un foc care a rănit-o pe Natalia. Oficial, rănirea amândurora a fost prezentată ca accident.

Drama s-a produs în locuinţa lor de la Tecucel. Primul ajutor medical le-a fost acordat la Tecucel. Ulterior, a fost dus la spital la Iaşi, unde s-a aflat sub îngrijirea fratelui său, doctorul Paul Anghel.

Dimitrie Anghel a murit de septicemie, în urma infectării rănii pe care singur şi-o provocase. Se spune că, supărat că Natalia nu-l vizitase, scriitorul a început să-şi rupă bandajele, contribuind la infectarea rănii. A murit în data de 13 noiembrie 1914. Natalia a fost şi ea îngrijită, tot de dr. Paul Anghel, care i-a extras glonţul.

Natalia a participat la înmormântarea lui Dimitrie Anghel, care a avut loc la Iaşi. După ceremonie, Nataliei Negru i s-a repro­șat că „omoară bărbații mari ai nației”, făcându-se referire şi la moartea lui Ştefan Octavian Iosif.

Ultimii ani şi moartea Nataliei Negru

Fiica Nataliei, Corina, a murit tot într-o zi de 13. În data de 13 septembrie 1916, tânăra a fost ucisă de o schijă provenită da la o bombă aruncată din zeppelinul german care bombarda Bucureştiul. Imaginea fetiței de 11 ani, sfârtecată de schije, este o imagine greu de îndurat, mai ales pentru o mamă. Aceasta a rămas pentru totdeauna povara Nataliei Negru.

După moartea Corinei, frontul s-a apropiat de Bucureşti, fapt pentru care Natalia a plecat la Tecucel, unde a locuit în continuare. În memoria celor doi poeţi, foştii săi soţi, ea a fost, împreună cu învăţătorul Dimitrie Armencea, sufletul înfiinţării „Fundaţiei Corina şi Ştefan Octavian Iosif”, cu un cămin cultural la Buciumeni, judeţul Galaţi. A donat acestei fundaţii 365 de volume.

Timp de mai bine de zece ani, între anii 1935 şi 1945, Natalia Negru nu a părăsit Tecucelul, locuind acolo permanent, indiferent de sezon. După 1945, a locuit alternativ la Tecucel şi la Tecuci. Unul dintre vizitatorii ei târzii, medicul Constantin Dimoftache, a întâlnit-o, în iarna anului 1959, lucrând la revizuirea unei vechi traduceri a Metamorfozelor lui Ovidiu. Medicul a mai menţionat că Natalia lucra la un poem, Nirvana, inspirat din filosofia indiană.

Natalia Negru a murit în data de 2 septembrie 1962, la Tecuci, în casa ei de pe strada George Coşbuc. Avea 79 de ani.