Moara lui Assan, prima moară cu abur din România

Moara lui Assan, aflată în municipiul Bucureşti, în zona Obor-Lizeanu, a fost prima moară cu abur din România, fiind construită în urmă cu 170 de ani.

În evidențele Ministerului Culturii și Cultelor, Moara lui Assan figurează ca monument istoric de valoare națională și face parte din patrimoniul industrial. Cu toate acestea, ca multe alte monumente istorice din România, şi această moară se află într-un stadiu avansat de degradare. Numai în ultimii 20 de ani monumentul a trecut prin două incendii devastatoare.

Întrucât monumentul nu este supravegheat de către autorităţi, fosta moară a devenit loc de refugiu pentru oamenii străzii. De asemenea, furturile de materiale din structura de rezistență a clădirii au dus la slăbirea întregului ansamblu.

Moara lui Assan la începuturi

Construcția Morii Assan a fost realizată în anul 1853, pe un teren cumpărat de către George Assan de la Epitropia Ghica, în parteneriat cu Ion Martinovici. Ulterior, proprietatea s-a extins prin achiziționarea de terenuri de la locuitorii din jur.

Moara a fost construită din cărămidă, într-o perioadă când în București nu exista nici măcar o singură fabrică de cărămidă. Ca fapt divers, prima fabrică de cărămidă s-a înființat abia în anul 1855, de către serdarul Ioan Filipescu, undeva în zona Elefterie.

Utilajele pentru moară au fost aduse de la Viena, de la firma „Siegel”. Transportul materialelor pe Dunăre și apoi pe traseul Giurgiu-București a durat aproape o lună de zile.

În anul 1865, George Assan s-a despărţit de asociatul său și a rămas singurul proprietar al fabricii. În anul următor, la doar 45 de ani, a murit şi George Assan. Conducerea întreprinderii a rămas soției sale, Alexandrina. La rândul său, aceasta a lăsat-o în anul 1884 celor doi fii, Bazil și Gheorghe, care își făcuseră studiile în străinatate.

În anul 1894 a fost înființată de către aceștia o nouă secție de lacuri și culori, iar moara măcina la acea dată 7 vagoane de grâu în 24 de ore. Moara producea până la 4 vagoane de făină, care puteau alimenta circa o treime din populaţia Bucureştiului, adică 100.000 de oameni pe zi. De asemenea, producea mărfuri în valoare de 3.000.000 de lei anual. În anul 1895 existau în București încă nouă mori cu aburi, pe lângă Moara lui Assan.

Construcția propriu-zisă a fost realizată de către constructori și meșteri nemți. Pe atunci, construcția unui coş al fabricii a fost oprită de autorităţi, când atinsese înalțimea de 10 metri. Era considerată prea înaltă. După plata unor compensații către primărie, coșul a fost ridicat până la înălțimea de 26 de metri.

Modernizare

În anul 1903 a fost sărbătorită o jumatate de secol de la înființare. Cu acest prilej s-au mai adăugat câteva construcții, iar la clădirea principală în vârful turnului s-a montat un ceas mare. Ceasul avea sub cadran, în cifre de bronz, mari și vizibile de departe, anii 1853 – 1903. Ceasul lui Assan, care funcționa exact, a fost vreme de zeci de ani măsurătorul timpului pentru oamenii din cartierul Obor-Colentina.

De-a lungul timpului, moara cu abur de la Obor a fost botezată de locuitorii Bucureștiului sub diverse forme: Moara lui Assan, Moara cu valțuri, Moara de foc sau Vaporul lui Assan.

Tot în anul 1903 a fost construit un nou siloz de grâne. La acea data, silozul din complexul morii era cea mai înaltă clădire din București, având 41 de metri înalțime, 28 de spaţii de depozitare şi două etaje sub ele, cu o capacitate de înmagazinare de 700 vagoane.

După anul 1903, Moara lui Assan a fost dotată cu energie electrică, având uzină proprie. În luna iunie 1930 a fost transformată în Societate Anonimă pe acțiuni, sub denumirea „Fabricele Assan”, care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri și culori, săpunuri și chit.^[detalii]

Moara lui Assan în perioada comunistă

Odată cu venirea la conducerea țării a regimului comunist, moara a suferit transformări substanțiale.

În anul 1948, comuniștii au confiscat moara şi l-au arestat pe Basile, moştenitorul familiei Assan, care era la acea vreme unic acționar. Pentru că s-a împotrivit procesului de naţionalizare, Basile a fost aruncat de la etajul cinci al Prefecturii Poliției Capitalei. Securiştii au muşamalizat cazul, anunțând familia că Basile ”s-a sinucis”.

Astfel a început procesul de „remodernizare” a morii cu aburi, care a fost transformată în două fabrici socialiste, una de pâine și alta de ulei. Noile destinaţii au călcat în picioare orice gram de istorie a clădirii. Noul complex a funcționat la capacitate maximă pe toată perioada neobositului regim. După Revoluție, soarta clădirilor vechi de mai bine de un secol și jumătate a început să se înrăutățească cu fiecare an care trecea.

Paragina din capitalism

Odată căzut regimul comunist, aceeași privatizare, care a pus la pământ majoritatea fabricilor socialiste, a pus la pământ și Moara lui Assan.

În luna iunie a anului 1990, premierul Petre Roman a „a dezafectat” unitatea 1 a întreprinderii de ulei pentru „modernizarea şi concentrarea producţiei”, fapt ce a dus la comasarea fabricilor care și-au ”concentrat producția” până au intrat în insolvență şi au pus lacătul pe poartă.

De atunci a mai funcționat doar 5 ani, iar acesta a fost momentul în care adevărata tragedie a început. În anul 1995, s-au furat toate elementele metalice de susținere a clădirii. Au urmat apoi geamurile și cărămida.

Așa au început, în anul 2005, o serie de demolări ilegale și făcute pe repede înainte. Chiar dacă Primăria Municipiului Bucureşti a făcut plângere penală împotriva proprietarilor, aceasta nu a avut vreun rezultat nici până în ziua de astăzi.

În anul 2008, clădirea principală a fost afectată de un incendiu de proporții, care a fost stins după aproximativ trei ore. În anul 2012, a mai avut loc încă un accident. Acoperișul clădirii a căzut în urma unui alt incendiu de proporții. Mai bine de 100 de pompieri s-au chinuit să stingă focul, cu autoscări şi elicoptere de la Ministerul de Interne. Aceștia s-au luptat timp de două zile cu flăcările care puseseră stăpânire pe întreaga clădire de peste 200 metri pătraţi.

Proprietarul de la acea vreme era o firmă de intermediari, iar un metru pătrat de teren în această zonă costa circa 700 de euro. Astfel, la un calcul scurt se pare că întregul ansamblu costă aproximativ 33 de milioane de euro.

Dreptul de proprietate a trecut de la o firmă la alta, în urma unor interese mai mult sau mai puţin ascunse. Însă prima moară cu aburi din România a rămas la fel, înconjurată de mormane de gunoi și fără să aibă vreo utilitate.

Ruinele istorice se află în municipiul Bucureşti, sector 2, strada Halmeu, nr. 25 şi pot fi observate de către curioşi.