Mihail Kogălniceanu a fost un om de stat liberal, avocat, istoric și publicist, care a devenit primul prim-ministru al României, după unirea Principatelor Dunărene în 1859. A fost unul dintre fondatorii istoriografiei române moderne și un susținător al reformelor sociale și naționale. A jucat un rol esențial în abolirea robiei romilor, secularizarea averilor mănăstirești, eliminarea rangurilor boierești și recunoașterea independenței României.

Copilăria și studiile

Mihail Kogălniceanu s-a născut în data de 6 septembrie 1817, în Iași, care pe atunci era capitala Principatului Moldovei. Tatăl său, Iordache Kogălniceanu, era un boier înstărit și un om cult, care i-a insuflat fiului său dragostea pentru cunoaştere și literatură. Mama sa, Safta, era fiica lui Gheorghe Ruset Roznovanu, mare logofăt al Moldovei. Mihail a avut trei frați și două surori.

Mihail a urmat școala primară și gimnaziul la Iași, unde a învățat limba română, greaca, latina și franceza. A fost un elev eminent, care se remarca prin inteligență și curiozitate. În anul 1834, a plecat la Berlin, unde a studiat dreptul, filosofia și istoria la Universitatea Humboldt. Acolo a intrat în contact cu ideile iluministe și romantice, care l-au influențat profund. A fost impresionat de mișcarea națională germană și de personalități ca Hegel, Schiller și Goethe. Kogălniceanu fost, de asemenea, atras de cultura și civilizația franceză, pe care a considerat-o un model pentru progresul României.

În anul 1837, Mihail Kogălniceanu a obținut doctoratul în drept și a revenit în țară, unde a început să practice avocatura și să se implice în viața culturală și politică.[sursa]

mihail kogălniceanu
Mihail Kogălniceanu în tinereţe

Activitatea publicistică și culturală a lui Mihail Kogălniceanu

Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai prolifici și talentați scriitori români ai secolului al XIX-lea. A publicat numeroase lucrări de istorie, drept, politică, literatură și folclor, în care a promovat idealurile naționale și democratice. A fost, de asemenea, un orator elocvent și un critic literar avizat.

În anul 1840, a fondat, împreună cu Vasile Alecsandri, revista Dacia Literară, care a devenit cel mai important organ al curentului romantic în literatura română. În această revistă a publicat articole despre istoria, limba și cultura românească, în care a pledat pentru afirmarea identității naționale și pentru modernizarea societății. Kogălniceanu a fost primul care a folosit termenul de “român” în sensul de cetățean al unei națiuni, nu doar al unei etnii. A fost, de asemenea, primul care a scris o istorie a românilor, bazată pe surse documentare și pe o metodă științifică.

Citeşte şi:  Tâmplarul care a donat 3 mil. $ pentru a ţine 33 de tineri în facultate

În anul 1843, Kogălniceanu a fost numit profesor de istorie la Academia Mihăileană, prima instituție de învățământ superior din Moldova. Aici a ținut un discurs inaugural, intitulat “Despre influența istoriei asupra națiunii și a națiunii asupra istoriei”, în care a expus viziunea sa despre rolul istoriei în formarea conștiinței naționale și în orientarea acțiunii politice. Discursul a fost considerat subversiv de autoritățile otomane și ruse, care au cerut destituirea lui Kogălniceanu. Acesta a refuzat să se retragă și a continuat să predea până în anul 1848.

În anul 1846, a fondat, împreună cu Ion Ghica, revista Arhiva Românească, care a avut ca scop colectarea și publicarea documentelor privind istoria și cultura românească. Aici a publicat o serie de studii despre instituțiile politice și sociale ale Moldovei, în care a criticat regimul feudal și a propus reforme radicale.

Un an mai târziu, în 1847, a publicat o lucrare monumentală, intitulată “Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens”, în care a prezentat istoria și civilizația românească în context european. Lucrarea a fost apreciată de savanți străini, cum ar fi Auguste Thierry, Edgar Quinet și Jules Michelet, și a contribuit la recunoașterea internațională a valorii culturii române.

Rolul în Revoluția de la 1848 şi condamnarea la moarte

Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre liderii și ideologii Revoluției de la 1848 din Moldova, care a avut ca scop instaurarea unui regim democratic și național. A fost autorul principal al petiției “Dorințele partidei naționale din Moldova”, care a fost prezentată domnitorului Mihail Sturdza în data de 3 iunie 1848.

Petiția conținea 35 de puncte, printre care:

Publicitate
  • unirea Moldovei cu Țara Românească, sub un principe ales de popor;
  • abolirea robiei romilor; emanciparea țăranilor;
  • egalitatea în fața legii;
  • libertatea presei;
  • înființarea unei gărzi naționale;
  • convocarea unei adunări constituante;
  • recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din Transilvania și Bucovina.

Domnitorul a respins petiția și a ordonat reprimarea mișcării revoluționare. Kogălniceanu a fost arestat și trimis la Constantinopol, unde a fost judecat și condamnat la moarte. Sentința a fost comutată în exil, datorită intervenției unor diplomați occidentali.

Citeşte şi:  Actorii răpiţi pentru a face filme de succes în Coreea de Nord

Kogălniceanu a trăit în exil în Franța, Elveția și Italia, unde a continuat să militeze pentru cauza națională a românilor. A publicat articole și broșuri în presa europeană, în care a denunțat ocupația rusă și otomană și a cerut sprijinul marilor puteri pentru unirea și independența României.

mihail kogălniceanu
Mihail Kogălniceanu şi semnarea tratatului Micii Uniri din anul 1859

Contribuția lui Mihail Kogălniceanu la Unirea Principatelor și la reformele lui Cuza

Mihail Kogălniceanu a revenit în țară în anul 1857, după încheierea Războiului Crimeii, care a dus la revizuirea statutului Principatelor Române. A participat activ la procesul de unire a Moldovei cu Țara Românească, care s-a realizat în anul 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate. Kogălniceanu a devenit unul dintre cei mai apropiați colaboratori și consilieri ai lui Cuza, pe care îl cunoștea din tinerețe și cu care împărtășea viziunea liberală și modernizatoare.

În anul 1863, a devenit primul prim-ministru al României, funcție pe care a ocupat-o până în 1865. În această perioadă, a inițiat și susținut unele dintre cele mai importante reforme ale epocii, care au transformat structura socială și economică a țării.

Printre reformele adoptate de guverul Kogălniceanu, se numără: abolirea robiei romilor, prin legea din 20 februarie 1864, care a eliberat peste 250.000 de oameni de o condiție inumană; secularizarea averilor mănăstirești, prin legea din 4/16 decembrie 1863, care a trecut în proprietatea statului peste 1.500.000 de hectare de pământ, folosite pentru împroprietărirea țăranilor și pentru dezvoltarea învățământului; eliminarea rangurilor boierești, prin legea din 2/14 iunie 1864, care a abolit privilegiile feudale și a instaurat egalitatea în fața legii; adoptarea Codului Civil, inspirat din Codul lui Napoleon, care a reglementat drepturile și obligațiile cetățenilor în domeniul civil, comercial și penal.

Toate aceste reforme au întâmpinat opoziția conservatoare a unei părți a clasei politice și a bisericii, care au acuzat guvernul de încălcare a legilor și a tradițiilor țării. Kogălniceanu a apărat cu vehemență și argumente reformele, atât în parlament, cât și în presă, arătând că ele sunt necesare pentru progresul și civilizația României. A fost un adept al principiului “totul prin națiune, nimic fără națiune”, care exprima respectul pentru voința populară și pentru suveranitatea națională.

Citeşte şi:  Tomasz Komenda a fost găsit nevinovat după 18 ani de închisoare

Rolul în Războiul de Independență și în recunoașterea internațională a României

Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre principalii artizani ai Războiului de Independență al României, care a avut loc între anii 1877 și 1878, în alianță cu Rusia, împotriva Imperiului Otoman.

Kogălniceanu a fost ministru de externe în guvernul condus de Ion C. Brătianu și a negociat cu marile puteri condițiile de recunoaștere a independenței României. A fost, de asemenea, reprezentantul României la Congresul de la Berlin din 1878, unde a susținut cu abilitate și diplomație interesele naționale ale țării.

Mihail Kogălniceanu a obținut recunoașterea de jure a independenței României, dar a trebuit să accepte cedarea sudului Basarabiei către Rusia, în schimbul Dobrogei.

Activitatea parlamentară și ultimii ani de viață

Mihail Kogălniceanu a fost un parlamentar activ și influent, care a participat la elaborarea și adoptarea unor legi importante pentru consolidarea statului român. A fost deputat în Adunarea Deputaților și senator în Senat, unde a fost președinte între anii 1881 și 1883.

De asemenea, Kogălniceanu a fost membru al Partidului Național Liberal și a sprijinit politicile liberale și progresiste ale acestuia. Ca om politic, a fost un susținător al dezvoltării economice, sociale și culturale a României, al respectării drepturilor și libertăților cetățenești, al consolidării instituțiilor democratice și al promovării intereselor naționale pe plan extern.

Mihail Kogălniceanu a murit la 1 iulie 1891, la Paris, unde se afla pentru tratament medical. A fost înmormântat la Iași, în cimitirul Eternitatea, alături de soția sa, Zoe, cu care se căsătorise în anul 1850. Om politic şi de cultură fără seamă, Kogălniceanu a lăsat în urmă o operă vastă și valoroasă, care a marcat istoria, cultura și politica românească. Un om de o cultură enciclopedică, un spirit deschis și un patriot devotat, Mihail Kogălniceanu este considerat unul dintre părinții fondatori ai României moderne și un exemplu de demnitate și viziune pentru generațiile viitoare.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele