Masacrul de la Fântâna Albă. Mii de români nevinovaţi au fost ucişi de către trupele sovietice

Masacrul de la Fântâna Albă a rămas cunoscut drept unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria României. Acest masacru s-a petrecut la 1 aprilie 1941 şi a avut ca urmare moartea a circa 2.000-4.000 de români paşnici, care încercau să treacă graniţa dintre U.R.S.S. şi România.

În anul 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia și Bucovina de Nord. Erau teritorii locuite de peste 3 milioane de români.

Fântâna Albă este localitatea de frontieră în care mii de oameni a căror singură vină era aceea că erau români și își doreau să treacă și să trăiască în România, au fost ucişi.

Timp de zeci de ani, după masacru, nu s-a putut vorbi despre acest tragic eveniment. Cenzura sovietică și posibilele repercusiuni politice, au închis gurile şi au oprit cu forţa durerea celor rămaşi în viaţă, dar care şi-au văzut rude şi prieteni măcelăriţi.

Contextul dezastrului

După ce teritoriile amintite mai sus au trecut sub ocupaţie sovietică, foarte mulţi oameni au fost luaţi prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor, având rude de ambele părți ale noii granițe. În această situație mulți dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând granița în mod legal sau, în noul context, ilegal.

Situația din Nordul Bucovinei a devenit delicată în scurt timp. Autoritățile sovietice au încercat din start să reprime pe cât posibil spiritul național, să descurajeze depopularea regiunii și să insufle principiile bolșevice în rândul românilor.

Pentru etnicii germani şi polinezi, situaţia a stat în mod diferit. Sovieticii au acceptat repatrierea în masă a acestora. Pentru români, care erau majoritari, politica Moscovei a fost cu totul alta.

Agitatorii sovietici şi dezinformările

Dacă unii aveau impresia că dezinformările şi ştirile false reprezintă o tehnică nouă a sovieticilor, acest lucru este cât se poate de neadevărat.

Agitatorii sovietici au răspândit zvonul că se deschide frontiera. Era de fapt o capcană, un test de loialitate față de Uniunea Sovietică. Un test pe care românii nu l-au trecut. Astfel, o coloană de aproape trei mii de bucovineni îmbrăcați în alb, cu preoți în față, cu icoane și steaguri a pornit spre graniță.

Această mulțime s-a întâlnit cu alţi români proveniți din 43 de localități ale Văii Siretului. Aceștia au cântat pe parcursul întregului drum melodii patriotice și sperau să înduioșeze autoritățile sovietice prin numărul impresionant și atitudinea lor pașnică.

Ofițerii NKVD-ului i-a întâmpinat pe români, transmiţându-le că pot pleca spre graniţă fără griji. Practic, le-au dat de înţeles că nu vor fi opriți de grăniceri.

Mulțimea avea moralul ridicat. Însă, în realitate, fusese trimisă pe un drum al morții. Agitatorii sovietici se aflau în mijlocul mulţimii, sugerând exact traseul pe care românii urmau să-l parcurgă în drumul lor spre libertate.

Masacrul de la Fântâna Albă

Coloana românilor se întindea pe doi kilometri. Drumul urmat de mulţime ducea printr-o zonă împădurită. La ieșirea din aceasta, în poiana Varniței, la Fântâna Albă, mulțimea a fost întâmpinată de o patrulă de grăniceri care le-a cerut românilor să se oprească.

Cei peste 3.000 de români au ignorat însă avertismentul, având convingerea că nu vor păţi nimic, după cum chiar ofiţerii N.K.V.D. le-a transmis. Oamenii şi-au continuat drumul, coloana fiind condusă inclusiv de un steag alb, ce sugera caracterul pașnic al manifestației.

Grănicerii nu au stat pe gânduri şi au deschis focul mitralierelor. Românii cădeau ca seceraţi.

Masacrul a căpătat rapid proporții. Mulți dintre cei care nu au căzut morți la pământ, au fost ulterior împușcați sau urmăriți de cavaleriști și spintecați cu săbiile.

Unii s-au aruncat în Siret și au murit înecați. Alții au fost vânați prin pădure cu bestialitate de către grăniceri. O parte dintre răniți, inclusiv femei şi copii, au fost legați şi târâţi către gropile comune săpate în prealabil. Mulţi dintre ei au fost aruncaţi de vii. Aceste gropi reprezintă o dovadă incontestabilă a faptului că masacrul fusese premeditat și executat cu sânge rece.

Numărul exact al victimelor nu s-a aflat și probabil nu se va mai afla vreodată câţi români au fost ucişi în Masacrul de la Fântâna Albă.

După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12/13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Au supraviețuit puțini.^[sursa]

Modul de operare tipic sovietic

Autoritățile sovietice au încercat să șteargă amintirea celor uciși și să facă total uitate atrocitățile comise. Peste gropile comune săpate la Fântâna Alba a fost plantată o pădure de molizi, împiedicând astfel comemorarea victimelor.

Uniunea Sovietică nu a recunoscut niciodată oficial Masacrul de la Fântâna Albă. Nici măcar în urma destrămării U.R.S.S. autorităţile ruse nu și-au asumat responsabilitatea istorică pentru acest „holocaust bucovinean”. Doar o troiță ridicată în anul 2003 amintește de tragedia din ziua de 1 aprilie 1941.

Despre acest masacru, până la căderea comunismului în România, nu se putea discuta în spațiul public, ci doar în familie, codificat. Cei care au murit privindu-și țara de la graniță nu au morminte. Despre sfârșitul lor cumplit nu se vorbește nici astăzi la școală, la ora de istorie.

Urmăriţi în materialul video de mai jos un documentar despre Masacrul de la Fântâna Albă, realizat de către TVR