Martin Pistorius este un om cu o poveste de viaţă care dă fiori. Timp de 12 ani, bărbatul a fost prizonier în propriul corp.

Martin s-a născut în anul 1975, în Johannesburg, Africa de Sud. Într-o zi, pe când avea 12 ani, Martin s-a întors acasă de la şcoală simţindu-se slăbit. Starea lui s-a înrăutăţit destul de repede. Şi-a pierdut controlul muşchilor şi a încetat să mai comunice. A intrat într-o comă profundă.

Doctorii care l-au văzut erau convinşi că este vorba de o boală neurodegenerativă şi le-au spus părinţilor că băiatul nu mai este conştient de lumea din jurul lui. Mai mult, medicii le-au transmis părinţilor că Martin urma să moară în scurt timp.

Astfel, părinții săi, Rodney și Joan, au trebuit să aibă grijă de fiul lor pentru puţinul timp pe care îl mai aveau la dispoziţie, de la baie la hrănire și alte activităţi.

Martin Pistorius, prizonier în propriul corp timp de 12 ani

Pe la vârsta de 14-15 ani, Martin a început să-şi recapete parţial cunoştinţa. La vârsta de 19 ani, deşi era complet paralizat, Martin a devenit conştient pe deplin. Problema era că numai el ştia acest lucru. Nu putea să se miște şi să comunice în niciun fel. Nu putea să arate că s-a întors, nici măcar prin contact vizual, deşi el putea vedea ce se întâmplă în jurul său.[sursa]

Martin Pistorius

„Eram treaz, nu de la început, dar la aproximativ doi ani după ce am căzut în starea vegetativă, am început să mă trezesc. Am perceput totul în jurul meu, la fel ca orice persoană normală. Dar nimeni nu a observat. Gândul că ar fi trebuit să-mi petrec tot restul vieții așa și să aștept să mor, mă îngrozea.”, a declarat Martin ulterior. Este, probabil, cel mai înfricoșător lucru din lume care ți se poate întâmpla.

• CITEŞTE ŞI:  Roger Federer ajută milioane de copii, oferindu-le mâncare şi educaţie

„Nu ştiu dacă este posibil să exprim în cuvinte cum este să nu fii capabil să comunici, dar să fii pe deplin conştient. Practic, personalitatea ta se pierde într-o ceaţă densă, iar toate emoţiile şi dorinţele îţi sunt înăbuşite şi reduse la tăcere în interiorul tău.

Eram un observator tăcut şi practic invizibil al modului în care oamenii se comportau cu mine atunci când credeau că nimeni nu-i poate vedea. Din păcate, nu eram un simplu observator. Neavând vreun mijloc prin care să pot comunica, am devenit victima perfectă. Eram un obiect lipsit de apărare şi aparent lipsit de sentimente, pe care oamenii obișnuiau să-și pună în aplicare cele mai întunecate dorințe. Timp de mai bine de 10 ani, oamenii care trebuiau să mă îngrijească m-au abuzat fizic, verbal şi sexual. În ciuda a ceea ce credeau ei, eu eram acolo. Prima dată când s-a întâmplat, am fost şocat. Cum putea o persoană să fie capabilă de aşa ceva? Eram confuz. Ce făcusem ca să merit asta? O parte din mine voia să plângă, în timp ce alta voia să se lupte. Mă simţeam lipsit de valoare. Nu aveam pe nimeni care să mă consoleze în acest calvar. Niciunul dintre părinţii mei nu ştiau ce mi se întâmplă. Trăiam în teroare, ştiind că se va întâmpla din nou. Doar nu ştiam când.„, a mai povestit Martin.

Martin a mai spus că în acest mod înfiorător a aflat cum sunt cu adevărat oamenii, atunci când cred că nimeni nu îi vede. Într-o seară mama lui, crezând că este inconştient, i-a spus: “Sper să mori!”. Femeia regretă acum că a spus asta, deşi a spus-o doar pentru a se asigura că fiul său nu suferă în niciun fel.

• CITEŞTE ŞI:  Marianne Bachmeier, mama care l-a împuşcat pe ucigaşul fiicei sale în sala de judecată

Primele semne

Cea care a observat că Martin Pistorius este conştient şi care probabil că i-a salvat viaţa este îngrijitoarea sa, Virna van der Walt. Femeia a observat că Martin îşi putea folosi ochii ca răspuns la cuvintele pe care aceasta i le adresa. Virna a simţit că Martin o priveşte, deşi nu putea să-şi mişte nicio parte a corpului. Tot ea a fost cea care i-a convins pe părinţii lui Martin să efectueze noi teste, care în cele din urmă au arătat că Martin era conștient după doisprezece ani în comă.

Creierul lui Martin a devenit pe deplin operațional pe când avea 24 de ani. Ulterior, corpul lui a început să răspundă la tratament şi la sesiunile de fizioterapie. I-au luat ani întregi pentru a reînvăţa să comunice din nou. Cu toate acestea, a rămas într-un scaun cu rotile şi comunica folosind un laptop şi un software special.

Publicitate

În anul 2008 a cunoscut-o pe Joanna, care era medic rezident la acea vreme. În anul 2009, cei doi s-au căsătorit şi de atunci locuiesc în Marea Britanie. Între timp, Martin a reuşit să termine şi o facultate.

“Nu subestimaţi puterea minţii şi importanța iubirii.”, a mai spus Martin.

Urmăriţi în materialul video de mai jos povestea de viaţă a lui Martin Pistorius, prezentată chiar de el în cadrul unui eveniment TEDx

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

2 Comentarii

  1. Ce nu ar da acest bărnbat ca să poată spune ”te iubesc” în cuvinte, noi, cei mulți, spunem foarte rar, în schimb, vorbim urât, în cele mai multe ori suntem nemulțumiți, în loc să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate ce avem în plus față de acest bărbat.

  2. Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele