Marcel Petiot, unul dintre cei mai diabolici criminali din istorie

Marcel Petiot, un doctor francez care în realitate avea o minte diabolică, a fost unul dintre cei mai perverşi criminali din istorie.

Însăşi definiţia crimei face greu, dacă nu chiar imposibil, pentru a spune despre un criminal că este „mai bun” sau „mai rău” decât altul. Cu toate acestea, Marcel Petiot poate fi descris ca fiind unul dintre cei mai diabolici criminali din istorie. Această afirmaţie se bazează pe circumstanţele în care a comis crimele şi motivaţia din spatele oribilelor fapte.

Activitatea infracţională a lui Marcel Petiot s-a desfăşurat în perioada interbelică. Pentru a-i înţelge caracterul diabolic, putem spune că Petiot a promis unor oameni disperaţi că le va oferi libertate şi că-i va ţine în siguranţă faţă de pericolul nazist, însă în realitate îi lăsa fără bunuri şi, mai ales, fără viaţă. Era vorba despre evrei care sperau că vor scăpa din calea naziştilor.

Cine a fost Marcel Petiot

Marcel Petiot s-a născut pe 17 ianuarie 1897, în Auxerre, Franţa, fiind fiul unui funcţionar de la poştă. La fel ca în cazul multor criminali în serie, luptele interioare i-au marcat adolescenţa şi lui Marcel Petiot.

La vârsta de 11 ani, Petiot a dus la şcoală arma tatălui său şi a tras în timp ce se afla în clasă. De asemenea, i-a propus unei colege să întreţină relaţii sexuale. În anii ce au urmat, Petiot a jefuit o cutie postală şi a fost condamnat pentru furt şi distrugerea proprietăţii publice. Fiind trimis la o evaluare psihiatrică, s-a constatat că tânărul suferea de unele probleme psihice, iar acuzaţiile au fost retrase.

Marcel Petiot a fost exmatriculat de mai multe şcoli din diferite localitaţi, însă şi-a finalizat studiile la vârsta de 18 ani, în anul 1915.

Ulterior, Petiot s-a înrolat în armată, însă nu este clar ce s-a întâmplat în această perioadă, întrucât de multe ori era trimis acasă „în repaus”. Cel mai probabil, din cauza cleptomaniei. În cele din urmă, această activitate de furt necontrolat (fura, în special, pături militare) l-a trimis după gratii pentru o scurtă perioadă de timp, pe când se afla în garnizoana din Orleans. Ofiţerii superiori l-au eliberat din funcţie pe Marcel Petiot, la recomandarea unui psihiatru, care era convins că acesta suferise o cădere psihică. Mai mult, Petiot se împuşcase în picior şi avea nevoie de concediu medical.

După aventura sa în armată, psihiatrul a recomandat ca Marcel Petiot să fie internat într-un azil. Însă, întrucât s-a internat voluntar într-un centru de tratament, Petiot a avut posibilitatea de a urma o şcoală de medicină, pe care a absolvit-o în opt luni. După ce a obţinut diploma, Petiot s-a angajat ca medic în anul 1921, în localitatea Villeneuve-sur-Yonne. Acolo, tânărul a dezvoltat o dependenţă care avea să-i marcheze viaţa (dar mai ales vieţile altora), pentru două lucruri: substanţe psihoactive şi crime.

Prima victimă a lui Marcel Petiot

Deşi nu a fost un fapt dovedit cu probe certe, prima victimă a lui Marcel Petiot a fost chiar iubita sa, Louise Delaveau. Aceasta era fiica unuia dintre pacienţii săi din localitatea Villeneuve-sur-Yonne.

Tânăra Louise a dispărut în anul 1926, la scurt timp după ce a început aventura cu Petiot. Nimeni nu a mai auzit vreodată de Lousie.

Autorităţile au început o anchetă în acest caz. Mai mulţi vecini au declarat că l-au observat pe Marcel Petiot punând în maşina sa un sac voluminos, unii dintre ei fiind convinşi că în sac se afla trupul neînsufleţit al Louisei. Cu toate acestea, poliţiştii nu au găsit suficiente dovezi pentru a-l lega pe Marcel de comiterea unei crime. Au clasat cazul, considerând că tânăra Louise a fugit de acasă.

Cariera politică a lui Marcel Petiot

La scurt timp de la dispariţia Louisei, Petiot a candidat pentru funcţia de primar al localităţii Villeneuve-sur-Yonne. În mod surprinzător, însă deloc corect, Marcel Petiot a reuşit să devină primar. În timpul unei dezbateri electorale, Petiot a aranjat o revoltă împotriva contracandidatului său.

După preluarea mandatului de primar, Petiot a început să deturneze fondurile localităţii. Un an mai târziu, Marcel s-a căsătorit cu Georgette Lablais, o tânără de 23 de ani, fiica unui bogat proprietar de terenuri, care mai deţinea şi o măcelărie. Cei doi au făcut un copil în anul 1928, pe care l-au numit Gerhardt.

Prefectul regiunii Yonne a primit numeroase plângeri privind abuzurile lui Petiot, în special în ceea ce privea afacerile pe bani publici. A fost suspendat din funcţie, alegând în cele din urmă să-şi dea demisia în toamna anului 1931.

La scurt timp, familia Petiot s-a mutat la Paris, unde Marcel a deschis un cabinet medical pe str. Caumartin, nr. 66, undeva în centrul oraşului. Afacerea mergea excelent, însă Marcel Petiot nu se putea abţine de la viciile sale. Pentru o scurtă perioadă a fost din nou internat, de această dată pentru a-şi trata cleptomania.

Cel de-Al Doilea Război Mondial

În anul 1939 a început cel de-Al Doilea Război Mondial, iar Franţa a căzut, în cele din urmă, în mâinile naziştilor. Acest lucru a făcut ca priorităţile oamenilor să se schimbe, însă Marcel Petiot a continuat să-şi urmărească interesul. Cu toate acestea, încă existau legi în vigoare.

Petiot a fost amendat cu 2.400 de franci după ce a prescris medicamente psihoactive în mod ilegal. Acest lucru l-ar fi dus în faţa unui judecător dacă cei doi dependenţi de droguri care urmau să depună mărturie împotriva sa nu ar fi dispărut în condiţii misterioase, chiar înainte de proces. De asemenea, circulau zvonuri cu privire la faptul că Petiot efectua avorturi în mod ilegal. Nici aceste fapte nu au putut fi dovedite.

Pentru Marcel Petiot, ocupaţia nazistă a Franţei reprezenta cadrul perfect pentru crimele sale. Ţara era împărţită între cei care-i simpatizau pe ocupanţii nazişti şi cei care încercau, în diverse moduri, să scape de Gestapo. Cu toate acestea, Petiot s-a folosit de frica oamenilor, profitând de situaţii disperate într-un mod inuman.

În acest context, doctorul a conceput un plan care să-i aducă atât beneficii financiare, dar care să-i satisfacă şi nevoile criminale. Astfel, a început prin a se declara membru al Rezistenței Franceze. A făcut acest lucru pentru a câștiga încrederea și admirația cetăţenilor și, astfel, pentru a-și ascunde mai bine actele ilicite, care implicau tot mai mult vânzarea de medicamente ilegale.

De asemenea, a ajuns să intre în contact cu evrei, pe care îi invita la cabinetul său, unde le promitea o ieşire sigură din Franţa aflată sub ocupaţie nazistă.

Totodată, a pus la dispoziţie locuinţa sa, pentru a fi folosită ca loc de refugiu pentru luptătorii Rezistenţei, dar şi pentru diverşi hoţi şi criminali care încercau să scape de lege.

Crimele de pe Strada Caumartin

Marcel Petiot, care îşi desfăşura activitatea sub numele de „Dr. Eugene”, a promis o rută sigură de ieşire din Franţa evreilor care puteau plăti suma de 25.000 de franci. Această sumă, ajustând inflaţia, ar fi echivalentul a 500.000 de dolari în zilele noastre. De asemenea, a adunat în jurul său câţiva complici, care să-i aducă „clienţi”.

Nimeni nu a mai auzit vreodată de persoanele care au apelat la serviciile lui Marcel Petiot. În principal pentru că-i omora pe toţi, şi nu pentru că-i ajuta să fugă din calea naziştilor. Petiot le spunea clienţilor că, înainte de a părăsi ţara, trebuie să se vaccineze. Însă serul pe care îl introducea în venele lor, nu era vreun medicament. Era cianură.

După ce-şi omora victimele, Marcel Petiot le lua toate bunurile şi apoi le arunca trupurile în fluviul Sena.

Cei care l-au făcut pe criminal să-şi schimbe modul de operare au fost chiar naziştii. Cum numărul trupelor Gestapo creştea pe străzile Parisului, devenea prea riscant pentru Petiot să scoată cadavrele din casă şi să scape de ele. Astfel, după câteva crime, Petiot a început să pună cadavrele în recipiente cu var nestins, pentru a le dezintegra.

Pentru a ne face o idee despre cât de diabolic era Marcel Petiot, naziştii au ajuns să fie „băieţi buni” în această ecuaţie. După ce au aflat despre practicile criminale ale doctorului, naziştii au reuşit să intre pe fir şi au prins câţiva dintre complicii săi. Sub presiunea torturii, aceştia au recunoscut că racolau evrei, care apoi ajungeau pe mâinile lui Marcel Petiot.

Simţind pericolul, Petiot s-a mutat într-o altă parte a oraşului, pe Strada Sueur, nr. 21. Acţionând fără lacheii săi, a devenit din ce în ce mai greu să scape de cadavre de unul singur. Practic, el făcea toată „munca”.

Din motive necunoscute, doctorul criminal a plecat din oraş pentru câteva zile în luna martie 1944. În acest timp, vecinii săi au constatat că un miros greu de suportat venea din locuinţa sa. De asemenea, şi-au dat seama şi că fumul care ieşea din coşul său era neobişnuit, chiar toxic.

O casă a groazei

Atunci când autorităţile au mers la faţa locului, crezând că este vorba despre un incendiu, au găsit un bilet. Scria că „Dr. Petiot este plecat din oraş şi va reveni în câteva zile”. În cele din urmă, pompierii au intrat în locuinţă. Spre surprinderea lor, au pătrus într-o casă a groazei.

Pompierii au dat peste o imagine macabră. Părţi de trupuri omeneşti erau înşirate prin casă. Unele erau în saci din pânză, altele erau îndesate în valize. În garaj erau cuve cu var nestins, un incinerator plin cu membre și oase umane. În total, erau în jur de zece cadavre în casă.

Marcel Petiot a aflat de intervenţia autorităţilor la locuinţa sa şi a mers repede acasă. A încercat să le explice oamenilor legii că era un membru al Rezistenţei Franceze şi că toate acele cadavre erau ale naziştilor şi ale trădătorilor pe care i-a executat.

Într-un mod surprinzător, oamenii legii au crezut explicaţiile lui Petiot, fapt pentru care doctorul criminal a fost arestat la acel moment. Însă, având în vedere situaţia prin care trecea Franţa şi cât de venerată era Rezistenţa în acel moment, faptul că Petiot nu a fost arestat este oarecum de înţeles.

Cu toate acestea, Marcel Petiot nu a păcălit pe toată lumea cu povestea sa. Comisarul Georges-Victor Massu a preluat cazul, fiind convins încă de la început că are de-a face cu un „nebun periculos”. Pe masură ce a audiat rudele lui Petiot, dar şi pe complicii săi, comisarul a reuşit să înţeleagă situaţia reală: Marcel Petiot era un criminal periculos.

Poliţiştii i-au arestat pe toţi complicii doctorului. Când au mers la locuinţa sa pentru a-l aresta şi a-l acuza de crimă, în mod evident, nu l-au mai găsit.

Procesul lui Marcel Petiot

Invazia Normandiei din luna iunie 1944 au pus pauză căutărilor lui Marcel Petiot. Folosind războiul în avantajul său, Petiot s-a ascuns la locuinţa unor prieteni mai vechi, cărora le-a spus că este căutat de către Gestapo, după ce a ucis informatori de-ai acestora. În această perioadă, Marcel Petiot a folosit alte identităţi, şi-a lăsat părul şi barba să crească, reuşind să stea departe de autorităţi încă o lună de zile.

Criminalul nu a reuşit să stea departe de atenţie. Astfel, Petiot s-a alăturat în realitate Rezistenţei Franceze, o mişcare ce i-a adus aprecieri în rândul camarazilor, dar şi o faimă pe care nu şi-o dorea în acele condiţii.

În timp ce lupta sub pseudonimul Henri Valeri, Petiot a dobândit atât de multă notorietate, încât un ziar i-a prezentat povestea. Când ziarele au ajuns pe tarabe, mai multe persoane l-au recunoscut pe Marcel Petiot şi au anunţat poliţia. Criminalul se afla, încă, în Paris.

Marcel Petiot a fost recunoscut într-o staţie de metrou pe 31 octombrie 1944. Criminalul a fost arestat şi acuzat de crimă. Asupra sa a fost găsit un pistol, suma de 31.700 de franci şi 50 de cărţi de identitate.

Marcel Petiot a fost judecat în data de 19 martie 1946, având 135 de capete de acuzare.

Pe timpul procesului, Petiot a susţinut că a ucis doar inamici ai Franţei. Astfel, doar şi-ar fi îndeplinit îndatoririle de luptător în cadrul Rezistenţei. În pledoaria sa, Marcel Petiot a făcut greşeala de a enumera câteva grupuri ale Rezistenţei, care în realitate nu existau.

Condamnarea la moarte

Pe măsură ce investigaţia a continuat, s-a aflat că Marcel Petiot a furat de la cei pe care i-a ucis. Asta deşi le promisese că-i va ajuta să scape de nazişti contra sumelor respective. Astfel, a fost acuzat de crimă în vederea obţinerii de foloase materiale necuvenite.

S-a constatat că Marcel Petiot obţinuse de la victimele sale circa 200.000 de franci. Asta ar însemna undeva la 4 milioane de dolari în ziua de azi.

În cele din urmă, Petiot a recunoscut că a ucis unele (dar nu pe toate) dintre cele 27 de victime găsite la locuinţa sa. În total, doctorul criminal a ucis cel puţin 60 de persoane. Cu toate acestea, a fost găsit vinovat pentru doar 26 dintre crime.

Tribunalul l-a condamnat pe Marcel Petiot la moarte prin decapitare. A fost executat cu ghilotina pe 25 mai 1946.