După ce a fost singura supravieţuitoare a unui accident aviatic, Juliane Koepcke, o fată de 17 ani, a trăit 11 zile în junglă, reuşind de una singură să se întoarcă la civilizaţie.

În anul 1971, la doar o zi după absolvirea liceului, Juliane Koepcke, în vârstă de 17 ani, și mama ei, Maria, au plecat într-un zbor din Lima, Peru, până la Pucallpa.

Cele două mergeau în vizită la tatăl lui Juliane, Hans-Wilhelm, un renumit zoolog german, care lucra la o stație de cercetare din pădurea tropicală amazoniană.[ATI]

Juliane plănuia să urmeze cariera părinţilor săi, şi să devină cercetătoare la rândul ei.

trăit 11 zile în junglă
Juliane Koepcke, după absolvirea liceului

Prăbuşirea avionului Lansa 508

După aproximativ 30 de minute de zbor, avionul a intrat în nori negri foarte denşi.

„Norii au devenit mai întunecați și mai întunecați, iar zborul a devenit mai turbulent. Apoi, ne-am trezit în mijlocul unei furtuni cu tunete și fulgere”, a spus Juliane.

„Totul era negru în jurul nostru și erau fulgere constante. Apoi am văzut o lumină strălucitoare pe aripa dreaptă. Motorul a fost lovit de fulgere.“, a continuat aceasta.

„Să sperăm că totul va fi bine”, au fost ultimele cuvinte pe care Juliane le-a auzit de la mama sa.

Tot ce putea să audă erau ţipetele pasagerilor şi zgomotul infernal al motorului. Apoi un vânt puternic îi şuiera prin urechi, întrucât fuzelajul cedase.

Avionul a intrat în cădere liberă la doar 30 de minute de la decolare

Fiind legată de scaun cu centura de siguranţă, Juliane Koepcke a fost trasă de curenţii puternici din aeronavă și a căzut în gol aproximativ 3.000 de metri în pădurea tropicală peruviană.

• CITEŞTE ŞI:  Papa Pius al VII-lea şi răpirea sa de către Napoleon Bonaparte

Ca printr-un miracol, Juliane a supravieţuit. Până în ziua de azi modul în care tânăra a reuşit să supravieţuiască prăbuşirii avionului este un mister.

Publicitate

Căderea a fost atenuată de copaci. Desi leşinase, adrenalina a făcut-o pe Juliane să-şi reintre în fire rapid după ce şi-a recăpătat cunoştinţa.

Deşi a suferit leziuni care i-au pus viaţa în pericol, adolescenta a fost singura supravieţuitoare dintre cei 91 de pasageri ai zborului Lansa 508.

Juliane Koepcke, fata care trăit 11 zile în junglă

În următoarele ore, Juliane şi-a pierdut cunoştinţa în repetate rânduri, însă a reuşit cumva să-şi revină din şoc.

trăit 11 zile în junglă

Având clavicula ruptă, a pornit prin sălbăticie pentru a-şi salva viaţa. Şi-a petrecut următoarele 11 zile luptându-se pentru viaţa sa.

„Mi-a luat-o jumătate de zi doar pentru a putea sta în picioare, întrucât ameţeam.” a povestit Juliane.

În cele din urmă şi-a revenit și la început a plecat să-și găsească mama. A căutat-o o zi întreagă înainte de a renunța. În căutarea mamei ei, Juliane a găsit un pârâu.

Tatăl său îi dăduse odată un sfat foarte bun şi anume că, dacă ar fi fost vreodată pierdută în pădurea tropicală și ar fi întâlnit un fluviu sau un râu, ar trebui să-l urmeze în aval. Oamenii tind să trăiască lângă apă. Iar un râu suficient de lung, ar trebui să o aducă la civilizație în cele din urmă.

De asemenea, în timpul nopţilor Juliane şi-a construit adăposturi rudimentare, pentru a se proteja de vreme şi de potenţialele pericole.

A patra zi

În cea de-a patra zi în junglă, Juliane a dat peste 3 pasageri ai avionului prăbuşit. Toţi trei erau legaţi de scaune. Cu toţii erau morţi.

• CITEŞTE ŞI:  Manny Pacquiao a construit 1000 de case pentru săracii din satul său

Între scaunele rupte a găsit o pungă de bomboane, care i-a fost sursă de hrană pentru restul călătoriei.

Tot pe atunci, a început să vadă avioane şi elicoptere pe cer. Erau echipele de salvatori, plecaţi în căutarea supravieţuitorilor. Din cauza densităţii pădurii, nici epava şi nici Juliane nu au fost zărite.

A noua zi

În cea de-a noua zi, Juliane a dat peste o cabană. A decis să se odihnească acolo peste noapte. La un moment dat, a început să audă voci. Fata credea că începe să delireze, iar acela va fi locul în care va muri.

Cu toate acestea, vocile erau reale.

„Primul bărbat pe care l-am văzut, am crezut că este un înger.”, îşi aminteşte Juliane.

Deşi erau speriaţi de fată, crezând că este un spirit al apelor, pe nume Yemanjá, cei trei bărbaţi care locuiau în colibă au lăsat-o să se odihnească încă o noapte.

După ce a trăit 11 zile în junglă, şi-a revăzut tatăl

Văzând-o slăbită, cei trei bărbaţi au dus-o pe Juliane la un dispensar local. Cazul avionului prăbuşit era cunoscut localnicilor, iar medicul a făcut legătura între fata străină şi accidentul aviatic.

Într-un final, Juliane s-a reîntâlnit cu tatăl său, care îşi pierduse speranţa de a-şi vedea familia în viaţă.

De asemenea, fata a ajutat autorităţile să identifice locul prăbuşirii avionului şi să recupereze cadavrele celor decedaţi. Printre acestea, se afla şi trupul mamei sale.

Viaţa lui Juliane Koepcke de după dezastru

Juliane a suferit o traumă majoră după accidentul aviatic în care şi-a pierdut mama. Nu a mai avut curajul să zboare cu avionul timp de mai mulţi ani de zile.

• CITEŞTE ŞI:  Regele Farouk al Egiptului, unul dintre cei mai bizari conducători din istorie

A studiat biologia la Universitatea Kiel din Germania, unde si-a primit şi titlul de doctor.

Juliane a revenit în Peru, unde a studiat mamalogia, o ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul mamiferelor.

Juliane Koepcke a revenit la locul accidentului

În anul 1998, Juliane a mers la locul accidentului, unde s-a filmat documentarul „Wings of Hope”, care prezintă povestea sa incredibilă.

Totuşi, deşi a făcut mari eforturi pentru a lăsa trauma în urmă, Juliane a rămas cu o întrebare la care nu a găsit niciun răspuns: „de ce fost singura supravieţuitoare?”

Urmăriţi mai jos documentarul Wings of Hope (1998)

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

12 Comentarii

  1. Cred ca Juliane a gasit in cele din urma raspunsul la intrebarea de ce a fost singura supravietuitoare.Cred ca raspunsul il poate da orice om care se teme de Dumnezeu.I-a iubit sufletul in mod deosebit si a avut un plan cu ea dupa aceea.Sigur ca a intuit planul lui Dumnezeu.

    • Erau toti sortiti sa moar,a dar ea a scapat si mai mult nu a murit in jungla.Dumnezeu nu a vrut-o moarta chiar daca ea era intr-o situatie cu zero sanse de supravietuire

  2. Un morman de prostanaci pe aici…de unde o ti fi aparut , poate din avionul ala cazut , sau ati cazut voi in cap ! Multi s au nascut ca sa fie la numar !

  3. Avionul din fotografie este al zborului 214 al Asiana Airlines… Din avionul zborului Lansa 508 (cel la bordul căruia se afla Julianne Koepke) n-a mai rămas aproape nimic…

  4. Publicitate
  5. Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele