Istoria rujului: fascinanta şi controversata poveste a rujului de buze, veche de 5.000 de ani

Istoria rujului este o călătorie fascinantă în timp, marcată de schimbări culturale și atitudini sociale. De la originile sale străvechi în locuri precum Sumer, unde regina Shubad își împodobea buzele cu o combinație de plumb alb și pietre roșii zdrobite, până la buzele roșii îndrăznețe ale Elisabetei I, rujul a ocupat un loc unic în istorie.

Rujul de buze este un produs cosmetic ce conține pigmenți, uleiuri, ceruri și emoliente ce aplică culoare, textură și protecție pentru buze. Este intrigant de remarcat însă că rujul nu a fost întotdeauna apreciat sau acceptat. De fapt, Parlamentul britanic a încercat să îl interzică, asociindu-l cu vrăjitoria și amenințând chiar cu anularea căsătoriilor cauzate de utilizarea sa în secolul al XVIII-lea.

Istoria rujului, o călătorie fascinantă în timp

Rujul de buze a apărut pentru prima dată în Mesopotamia, în urmă cu aproximativ 5.000 de ani. Sumerienii antici și oamenii din Valea Indusului au fost probabil primii care au inventat și au purtat rujul. Aceştia zdrobeau anumite roci colorate și le foloseau pentru a-și decora fețele, în principal buzele, pentru a le da o nuanță strălucitoare.^[sursa]

Rujul era cunoscut şi utilizat și în Egiptul antic, acolo unde oamenii purtau ruj pentru a-şi arăta statutul social mai degrabă decât sexul. Aceştia extrăgeau colorantul roșu din fucus-algin, 0,01% iod și puțin manit de brom, dar acest colorant ducea la boli grave. Rujurile cu efecte strălucitoare au fost realizate inițial folosind o substanță perlată găsită în solzii de pește. Femeile egiptene preferau rujurile în nuanțe închise.

Însăşi regina Cleopatra era renumită pentru rujul său roșu aprins, făcut dintr-o combinaţie care includea insecte zdrobite, solzi de pește și ouă de furnici. Totuși, unele dintre ingredientele folosite erau toxice și puteau provoca boli sau chiar moartea. Dar acest lucru nu le-a oprit pe femei să utilizeze rujurile. Totodată, formele complicate ale recipientelor de ruj din acea perioadă arată măiestria și importanța acordată machiajului.

Din Egipt, rujul a ajuns în Grecia antică și apoi la Roma. Cu toate acestea, în aceste țări existau atât susținători, cât și oponenți ai rujului. Unul dintre principalii oponenți a fost celebrul Claudius Galenus. Acesta nu era împotriva produselor cosmetice, el încerca doar să le avertizeze pe femei împotriva folosirii unor produse cosmetice periculoase. Acest lucru, ca şi în cazul rujurilor folosite de egipteni, era cauzat de faptul că, la acea vreme, rujul conținea pigmenți care erau otrăvitori (miniu de plumb, ⁣cinabru). Cu toate acestea, femeile au continuat să folosească rujul, însă era utilizat în special de femeile din înalta societate.

Femeile din vechea civilizație a Văii Indului au folosit bucăți dreptunghiulare de ocru cu capetele bizotate ca ruj. Celebra lucrare Kamasutra descrie colorantul de buze făcut din lac roșu și ceară de albine și metoda prin care era folosit, precum şi efectul pe care îl avea asupra partenerului.

În China, erau confecționate rujuri din ceară de albine în urmă cu peste 1.000 de ani pentru a proteja pielea delicată a buzelor. În timpul dinastiei Tang (618-907 d.Hr.), li s-au adăugat uleiuri parfumate, ceea ce a conferit gurii un factor seducător.

În Australia, fetele aborigene își vopseau gura în roșu cu ocru pentru ritualurile de la momentul pubertăţii.

În timpul Evului Mediu, machiajul a fost privit cu suspiciune în multe părți ale lumii occidentale, iar rujul nu a fost la fel de popular sau răspândit ca în antichitate. Mai mult decât atât, în unele zone era considerat un semn al imoralității și al vrăjitoriei. Biserica Catolică condamna folosirea rujului de buze, iar femeile care îl purtau erau persecutate. Cu toate acestea, el a rămas prezent în rândul unor femei aristocrate.

În perioada Renașterii, machiajul a revenit în modă în Europa. Rujul era folosit pentru a-și conferi buzelor un aspect plin și atrăgător. În această perioadă, rujul era adesea produs din ingrediente precum ceară de albine, uleiuri și pigmenți naturali. Pentru o perioadă, rujul a redevenit foarte popular în Anglia, în timpul reginei Elisabeta I (1558-1603). Aceasta a introdus trendul feței dată cu cretă albă în contrast cu un ruj roșu foarte aprins. În această perioadă, rujul era făcut din ceară de albine, plante, dar și sulfit de mercur roşu.

În secolul al XIX-lea, machiajul a fost privit ca fiind inadecvat și necuviincios în societatea victoriană, iar folosirea rujului a fost limitată la actrițe și prostituate. Totuși, femeile găseau metode creative pentru a-și colora buzele, inclusiv folosirea florilor și fructelor. Totuşi, rujul era asociat cu prostituția și vulgaritatea, iar femeile respectabile nu îl foloseau.

În anul 1770, în Anglia deja fusese propusă o lege conform căreia o căsătorie trebuia anulată dacă o femeie purta machiaj ori ruj de buze înainte să devină mireasă.

Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, rujul de buze a început să fie comercializat în mod oficial de parfumerii parizieni, care îl ambalau în hârtie sau în tuburi de metal. În anul 1883, la Expoziția Mondială de la Amsterdam, parfumerii francezi au prezentat un produs revoluționar: un ruj în formă de creion, împachetat în hârtie de mătase.

Istoria rujului de buze: perioda modernă

Primul ruj comercializat a fost „Ne m’oubliez pas” (în franceză, „Nu mă uita”), lansat în anul 1884. Acesta era un ruj roz, pe bază de ceară, vândut într-o cutie echipată cu un mecanism cu piston, care permitea utilizarea produsului în totalitate. Cutia avea blocuri interschimbabile.

Rujul a devenit popular în secolul al XX-lea odată cu schimbările sociale și culturale. Primul ruj în tub a fost creat de faimosul brand Guerlain. Acesta a devenit popular în întreaga lume datorită practicității sale. În Statele Unite ale Americii, în anul 1915, a fost lansat primul ruj în ambalaj metalic, ceea ce a declanșat un adevărat „boom al rujurilor”. Această inovație a făcut produsul mult mai accesibil și mai ușor de utilizat

În anii 1920, rujurile au devenit mai ușor accesibile și au fost produse într-o varietate de nuanțe. Rujul de buze a devenit un simbol al feminității, al frumuseții și al independenței femeilor. Au apărut noi nuanțe, texturi și formule, care ofereau mai multă rezistență, hidratare și protecție.

În decursul secolului, industria cosmetică a dezvoltat o gamă variată de produse pentru buze, inclusiv rujuri lichide, rujuri rezistente la transfer și rujuri cu diferite texturi și culori. Vedete precum Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Greta Garbo, Elizabeth Taylor şi multe altele, au popularizat diverse nuanţe de roşu, care au fost asociate cu feminitatea şi senzualitatea.

În prezent, rujul de buze este unul dintre cele mai folosite și mai variate produse cosmetice, care se adaptează la gusturile și nevoile fiecărei femei. Rujul de buze este disponibil în sute de culori, de la nude la neon, și în diferite forme, de la stick la lichid. Rujul de buze este și un accesoriu de modă, care poate schimba complet aspectul și starea de spirit ale unei femei. Şi nu numai.