Acolo unde meridianul Zero sau meridianul Greenwich se întâlnește cu ecuatorul se află insula Zero (Null Island), un loc care, pe hărți, nu există. Ecuatorul și medianul Zero se întâlnesc într-un loc codat 0°N, 0°E, care marchează insula Null, în Golful Guineei.

Cu toate că nu există fizic, o mulțime de lucruri se întâmplă în acest loc. Printre altele, vom da peste oameni care aleargă acolo, merg cu bicicleta sau se laudă că se află undeva anume. De fapt, totul este explicat foarte simplu. Coordonatele zero sunt folosite în mod implicit atunci când este imposibil să fie determinate exact. De exemplu, dacă o aplicaţie de alergare se prăbușește brusc, informațiile despre cursa pe care o parcurgeţi vor ajunge undeva în mijlocul oceanului Atlantic.

Deşi nu există, insula Zero apare pe hărţi

Deși pare că nu are nicio locație în această lume, acest loc se află lângă Africa, în Oceanul Atlantic de Sud. Golful este chiar în mijlocul hărții standard și nu este o coincidență. Este punctul de întâlnire al celor două linii de bază ale măsurării geodezice. Exprimat în longitudine și latitudine, locul este notat 0°N, 0°E. Fix în acest loc se află insula Zero, ancorată perfect acolo unde începe totul.

La Insula Zero se poate ajunge dacă închiriați o barcă de pe coasta Ghanei sau de pe insula São Tomé, două dintre cele mai apropiate bucăți de uscat. După aproximativ 650 de kilometri străbătuţi pe apă, la sosire veți găsi tot apă. Insula Zero chiar nu există fizic, ci este marcată cu o geamandură pe care sunt montate diverse antene. Nu este pământ, nu este uscat, este doar numele general dat pentru intersecția meridianului principal cu ecuatorul.[sursa]

insula zero
Insula Zero, cunsocută la nivel internaţional ca Null Island, este marcată cu o geamandură fixată de fundul oceanului

Francezii nu au votat meridianul Greenwich. Voiau ca meridianul Parisului să împartă lumea în vest și est

Statutul meridianului Greenwich, care împarte lumea în emisfera estică și vestică, de prim meridian al lumii, a fost stabilit în anul 1884. Francezii s-au abținut de la votul final. Decizia a fost luată la Conferința Internațională a Meridianului de la Washington D.C., unde francezii făcuseră campanie pentru meridianul Parisului. Aşadar, 1884 este și anul în care a apărut această așa-numită insulă.

• CITEŞTE ŞI:  Nannerl, sora lui Mozart, căreia nu i s-a permis o carieră în muzică

Total nesemnificativă pentru lume, punctul a apărut prima dată în anul 2011 în hărțile Pământului ca ”Insula Zero” (Null Island). Acea denumire a transformat ceva inexistent în ceva imaginar. Dintr-o dată au apărut hărți care marchează insula, steaguri și informații false despre acest loc.

Până la urmă, doar ideea unei insule departe de lume, într-un loc exotic, de unde începe totul, total secret în hărțile de geolocalizare ale lumii și, în același timp, cunoscut în toată lumea, nu pare o idee atât de rea, nu? Așadar, imaginația face ca insula Zero să fie un loc fantastic.

În anul 1997, SUA, Franța și Brazilia au instalat 17 geamanduri de observare a vremii și mării în Atlanticul de Sud, sistemul numindu-se PIRATA. Una dintre geamanduri, ancorată pe fundul mării, la 5 kilometri adâncime, se află exact la 0°N, 0°E. Aceasta este stația 13010 – cunoscută și sub numele de ”Soul Buoy” – care măsoară temperatura aerului și a apei, viteza și direcția vântului și alte variabile la punctul zero al Pământului.[sursa]

Toate cele 17 geamanduri, fiecare numită după un gen muzical diferit, sunt inspectate anual, deoarece geamandurile atrag peștii, deci și bărci de pescuit, ale căror vizite pot cauza deteriorarea echipamentului sau geamandurii în sine.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele