Un copil de doar 14 ani şi-a câştigat renumele de “Îmblânzitorul de vânt”, după ce a reuşit să-şi salveze familia şi satul de la o foamete cumplită.

Pe William Kamkwamba, nici sărăcia, nici foamea, nici bătaia de joc a celor din jur nu l-au oprit să viseze la o viaţă mai bună decât cea a părinţilor săi.

William s-a născut în anul 1987, în satul Dowa, din Malawi.

Familia lui, la fel ca majoritatea malawienilor, îşi câştiga existenţa din agricultură.

William era ajutorul de nădejde al părinţilor lui, fiind singurul băiat dintre cei şapte copii ai familiei.

De mic a putut să observe cât de vulnerabili erau în faţa condiţiilor meteorologice.

A simţit pe pielea sa cât de dezastruoasă putea să fie o scădere a preţului porumbului sau o creştere a preţului la seminţe.

Din aceste motive îşi dorea cu orice preţ ca atunci când va creşte mare, să devină orice altceva în afară de agricultor, deși familia lor nu o ducea foarte rău din punct de vedere material.

Scăparea a găsit-o în educaţie. Iubea şcoala, iar lucrurile învăţate acolo îi aprindeau imaginaţia. Era atras în special de ştiinţe.

Împreună cu prietenii săi, Gilbert şi Geoffrey, inventa diferite jocuri folosind materiale reciclate.

Abia aştepta să ajungă la liceu, unde lucrurile învăţate aveau să fie mai avansate.

Familia nu şi-a permis să plătească şcoala

În anul în care William a intrat la liceu, o foamete cumplită s-a abătut peste Malawi.

Pentru că toţi banii erau cheltuiţi pe mâncare, părinţii săi nu au putut să-i mai plătească taxele şcolare.

Taxa era de 80 de dolari pe an, aşa că William a fost nevoit să renunţe la liceu.

În scurt timp, foametea i-a lovit familia.

Singura masă era cea de seară.

Şi aceea nu conţinea mai mult de 2-3 linguri de terci pentru fiecare membru al familiei.

De multe ori, tatăl lui William se culca înfometat.

În acel an, nu mai puţin de 7 milioane de oameni au fost în aceeaşi situaţie cu ei.

“În anul 2001 a fost o foamete groaznică. În doar cinci luni, oamenii au început să moară de foame. Familia mea mânca o singură masă pe zi, seara. Doar trei înghiţituri de terci pentru fiecare dintre noi. Mâncarea trecea prin corpurile noastre. Noi rămâneam cu nimic.”, îşi aminteşte William.

Din cauza măsurilor luate cu întârziere de guvern, ajutorul internaţional a fost oferit foarte târziu, aşa că mii de oameni au murit de foame.

De asemenea, holera izbucnise din cauza condiţiilor mizere, aşa că preocuparea principală a majorităţii era să rămână în viaţă.

Refugiul în bibliotecă

William îşi găsise refugiul din faţa morţii şi a disperării la biblioteca din apropiere.

În ciuda situaţiei disperate, spera că se va întoarce cândva la liceu, de aceea nu voia să rămână foarte mult în urmă cu cunoştinţele.

Mica bibliotecă avea în principal cărţi donate de o organizaţie internaţională, care are ca scop creşterea literaţiei în statele subdezvoltate.

Aproape toate cărţile erau scrise în engleză.

Pentru că nu citea foarte bine în engleză, îşi alegea cărţile cu multe imagini, pentru a înţelege mai uşor.

Din fericire, cărţile de ştiinţe aveau multe imagini, scheme şi diagrame.

Era curios să afle cum funcţionau lucrurile.

Partea mai “bună” era că atunci când studia, uita de foame.

William încerca să pună în practică ceea ce învăţa, dar satul lui lipsit de electricitate şi de aproape orice fel de tehnologie nu îi oferea prea multe şanse.

îmblânzitorul de vânt
William lucrând la un dispozitiv electric

Singurul aparat, pe care l-a şi demontat pentru a afla cum funcţionează, era radioul prietenului Gilbert, fiul conducătorului satului, care era mai bogat.

Ideea care i-a schimbat viaţa

Într-una dintre cărţi William a găsit imaginea unei mori de vânt.

Scria acolo că putea să genereze electricitate, pe care în mintea lui a legat-o imediat de posibilitatea irigării pământului.

O astfel de moară nu părea foarte greu de construit, cu materialele potrivite la îndemână.

Doar că el nu avea de niciunele.

Piesele găsite de William la groapa de gunoi

A început să adune piese de la groapa de gunoi a satului, unde a găsit câteva lucruri care puteau să înlocuiască cu succes piesele din carte.

Printre acestea, a găsit şi o pompă veche de apă.

A început să-şi construiască moara de vânt, spre mirarea şi neîncrederea tuturor sătenilor.

Toţi, în frunte cu mama lui, credeau că foamea i-a luat minţile. Singurii care au crezut în proiectul lui erau cei doi prieteni.

“Toată lumea a râs de mine când le-am spus că vreau să construiesc o moară de vânt. Au crezut că sunt nebun”, a povestit William.

îmblânzitorul de vânt
Bicicleta era un lucru foarte valoros în comunitate, fiind singura modalitate de a se deplasa cu uşurinţă

Pentru a pune moara în funcţiune, avea nevoie de o bicicletă, pentru a-i folosi componentele.

Întrucât era un bun de preţ în comunitatea lor, singura soluţie era să folosească bicicleta tatălui său.

Deşi era sceptic la început, tatăl a decis să meargă pe mâna fiului său şi i-a dat bicicleta pentru a realiza moara.

Gilbert i-a oferit ultima piesă de care avea nevoie pentru a pune moara în funcţiune, un dinam de bicicletă.

Moara de vânt realizată de William

Îmblânzitorul de vânt

Tot satul s-a adunat în ziua în care voia să pornească moara, cei mai mulţi pentru a râde de el.

Atunci când a desfăcut sfoara care ţinea paletele morii, micul bec legat prin fire s-a aprins.

Succesul i-a fost răsplătit cu urale, oamenii simţind că au primit o nouă şansă la viaţă.

În scurt timp, mai mulţi săteni care aveau radio au venit la el pentru a le încărca bateriile.

William şi-a îmbunătăţit apoi instalaţia cu un întrerupător şi cu alte trei becuri.

Astfel, William a perfecţionat treptat invenţia, până a reuşit să lege pompa de apă la sursa de curent.

Apoi, printr-un sistem improvizat de dirijare a apei, a reuşit să irige cultura familiei şi mai apoi a întregii comunităţi.

Sistemul improvizat de irigare

Viaţa lui William s-a schimbat

În timpul vizitei unui oficial al statului, moara lui de vânt nu a putut trece neobservată.

Impresionat de realizările lui, oficialul le-a povestit jurnaliştilor din capitala Lilongwe, care au venit să admire invenţia şi să scrie despre ea și realizatorul ei.

În scurt timp, povestea lui a devenit virală, aşa că a fost invitat la un eveniment global TED organizat în Tanzania.

Era prima dată când zbura cu avionul sau când vedea un computer şi avea acces la internet. Discursul lui, deşi scurt din cauza emoţiilor, a impresionat auditoriul. A primit în urma lui o bursă pentru a studia la cel mai bun liceu din ţară.

Întors acasă, William nu s-a oprit din a schimba lucruri pentru cei din jur.

A construit o moară mai mare pentru a iriga grădinile tatălui său, aşa cum visase prima dată când văzuse moara de vânt în cartea de ştiinţe.

Din anul 2002, William Kamkwamba a construit cinci turbine, cea mai înaltă având 11 metri.

Una dintre ele a aşezat-o lângă şcoală, pentru a-i învaţa pe elevi cum se construieşte o asemenea instalaţie, atât de importantă în comunitatea lor.

După terminarea liceului i-a fost oferită o bursă la o universitate americană, pe care a absolvit-o în anul 2014.

În anul 2013, revista Time l-a inclus în lista selectă a celor 30 de tineri sub 30 de ani care schimbă lumea.

În anul 2019, a fost lansat filmul “Îmblânzitorul de vânt”, bazat pe povestea lui William.[IMDB]

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here