Foametea din Uniunea Sovietică, din anii 1921-1922, în urma căreia au murit milioane de oameni

După Revoluţia Rusă din anul 1917, care a dus, în cele din urmă, la formarea Uniunii Sovietice, a urmat o perioadă de incertitudine care a afectat în special populaţia deja săracă. Foametea din Uniunea Sovietică a afectat mai multe regiuni, iar rezultatul a fost dramatic, milioane de oameni murind în condiţii oribile.

Seceta severă a devenit o catastrofă naturală în anul 1921 în mai multe regiuni sovietice. În acel moment, Războiul Civil din Rusia deja măcinase resursele şi puterea oamenilor. Mai mult, guvernul sovietic pregătise politica Prodrazviorstka, care prevedea confiscarea alimentelor la prețuri nominale fixate de stat.

Cele mai afectate regiuni au fost Tatarstan (Republica Tătară) şi Kazahstan. În total, în urma foametei ruseşti din anii 1921-1922, au murit peste 5 milioane de oameni.

Foametea din Uniunea Sovietică (1921-1922)

Republica Tătară

Conducerea sovietică a căutat mult timp să suprime naționalismul tătar în Uniunea Sovietică. Tătarii erau adesea acuzați de „naționalism burghez” și alte infracțiuni revizioniste.

Conducătorii tătari au fost executaţi sau închişi, în timp ce unii au reuşit să fugă din Uniunea Sovietică în Turcia pentru a găsi refugiu.

În anul 1921, a început colectivizarea agriculturii în Republica Tătară.

Tătarii din Crimeea au suferit pierderi de populație proporțional mai mari decât oricare alt grup național sovietic în primele decenii ale guvernării sovietice.

În primăvara anului 1921, poliţia secretă sovietică CEKA a raportat proteste și revolte masive în rândul țăranilor tătari. Rapoartele includeau menţiuni despre țărani care mureau de foame sau care s-au sinucis.

Ca răspuns la lipsa hranei, mulți țărani au împiedicat camioanele cu cereale să părăsească Tatarstanul și unii chiar au refuzat să-și mai semene câmpurile.

Pentru a ne face o idee, recolta de cereale din anul 1920 a fost de doar 46,1 milioane de tone, comparativ cu 80,1 milioane de tone în anul 1913.

Foametea din Uniunea Sovietică a înregistrat, de asemenea, o creștere mare a numărului de copii care au ajuns în orfelinate. Părinții mai săraci și-au lăsat copiii în instituțiile statului, în timp ce unii părinții și-au abandonat pur și simplu copiii pe străzi.

Se spune că situaţia devenise atât de gravă, încât unii dintre cei mai afectaţi au ajuns să consume şi să vândă carne de om pentru a supravieţui.^[sursa]

Înregistrările KGB-ului din acea vreme notează decesul a cel puțin 500.000 de oameni în Tatarstan. Estimările ulterioară arată că este posibil să fi murit până la 2 milioane de oameni în urma foametei din regiune.

Kazahstan

Seceta şi politicile guvernului sovietic au fost triplate de epidemiile de tifos și malarie din regiunea Kazahstan.

Conform estimărilor demografilor, circa 20% din populația regiunii Kazahstan a murit după foametea din Uniunea Sovietică. Asta înseamnă peste 400.000 de oameni, însă alte estimări urcă cifrele până la 750.000 de morţi.

Preşedintele american Herbert Hoover a oferit ajutorul SUA în combaterea foametei. Condiţia era ca SUA să poată folosi reţeaua de căi ferate din Uniunea Sovietică pentru distribuţia alimentelor.

Evident, Vladimir Lenin a refuzat oferta, spunând că SUA doreşte să intervină în afacerile interne ale Uniunii Sovietice.

Întrucât situaţia se agravase, în vara anului 1922 a fost înființat comitetul special Tatpomgol pentru a face față foametei.

Guvernul sovietic a cerut ajutor unor organizații internaționale, acceptând în cele din urmă şi ajutorul oferit de guvernul american.

Urmări

Cea mai grea fază a foametei s-a încheiat în anul 1922. Anii 1923 și 1924 au reprezentant ani de cotitură în refacerea economiei naționale. Foametea, boala și lipsurile au continuat să facă ravagii în regiunea Volga.

În acest context, guvernul sovietic a mutat etnici ruși în Republica Tătară și în regiunea Idel-Ural. Acest lucru a făcut ca populația tătarilor să scadă până la 50%.

După o perioadă de circa 6 ani de suferinţă şi moarte, foametea din Uniunea Sovietică a luat sfârşit. Cel puţin pentru moment, pentru că în câţiva ani o nouă foamete s-a produs în timpul campaniei de colectivizare, între anii 1932–1933.

În anul 2008, Centrul Comunitar Tătar a cerut Națiunilor Unite să condamne foametea din Republica Tătară din anii 1921–1922 ca genocid împotriva tătarilor.