În urmă cu 2400 de ani, în Persia antică, existau „frigidere” care menţineau gheaţa în deşert

Deşi nu de puţine ori ne punem întrebări, mai mult sau mai puţin stupide, cu privire la modul primitiv de viaţă al predecesorilor noştri, lucrurile nu stau tot timpul chiar aşa cum credem. Una dintre aceste întrebări revelatoare se referă la cum se făcea gheaţa în trecut.

Poate că nu erau inventate telefoanele şi televizoarele inteligente, dar existau alte lucruri extrem de inteligente pentru acele vremuri.

Multe tehnologii uimitoare pierdute de-a lungul istoriei, ne-ar putea lăsa cu gura căscată.

Te-ai întrebat vreodată dacă strămoşii noştri foloseau gheaţa? Sau cum ţineau alimentele în zonele călduroase fără să se strice?

Întrebarea firească ar fi: „cum se făcea gheaţa în trecut?”

Una dintre aceste invenţii care produceau gheaţa vine de pe vremea Persiei Antice. Mai exact, în jurul anilor 400 î.e.n., când singura sursă de electricitate o reprezentau fulgerele.

Cu toate acestea, deşi nu aveau frigidere, reuşeau să ţină cumva alimentele fără să se altereze. Şi atunci exista climă deşertică, aceasta nefiind o invenţie modernă.

Persanii au creat un frigider uriaş

Persanii au reuşit să pună la punct un sistem ingenios, grație căruia gheața putea fi păstrată chiar și pe durata celor mai toride veri. Instalațiile de răcire antice erau atât de eficiente, încât păstrau gheața şi alimentele chiar și în arșița deșerturilor.

Aceste sisteme frigorifice se numeau yakhchāl

După ce era construită o astfel de instalație, singura grijă a utilizatorilor săi mai era să-și procure, în miez de iarnă, gheața necesară pe timp de vară.

În acest scop se deplasau în zonele montane, unde fasonau blocurile de gheață și le transportau în locurile de baștină, spre a le stivui în interiorul unui yakhchāl.

Un astfel de frigider persan putea ajunge până la o înălțime de 18-20 metri. Structura sa impunătoare era alcătuită din cărămizi fixate cu ajutorul unui mortar special, denumit sarooj. Acesta era un amestec de argilă, nisip, paie, păr de capră și ouă de gâscă, care oferea o izolație termică și o bună rezistență structurii. Baza zidului unui yakhchāl putea să măsoare doi metri, în grosime.

Rețeta pentru sarooj nu era la îndemâna oricui, pentru că diferitele și surprinzătoarele sale ingrediente, fiecare având rolul său bine definit, trebuiau adăugate în anumite proporții și într-o anume ordine.

Sarooj era un mortar rezistent la transferul de căldură și cu un grad sporit de impermeabilitate.

• Recomandat: 10 pedepse teribile din Persia antică, rupte din cele mai negre coşmaruri

Unele dintre sistemele yakhchāl erau prevăzute și cu „capcane de vânt”. Acestea valorificau proprietățile de răcorire ale curenților de aer rapizi, care participau la diminuarea temperaturilor din interior. Aşadar, se poate spune că era un sistem de ventilație care permitea aerului rece să intre și să circule în interior, în timp ce aerul cald era împins în sus și eliminat. Acest sistem de ventilație naturală contribuia la menținerea unei temperaturi scăzute în interiorul structurii.

De asemenea, săpau după un izvor de apă, ori revărsau printr-un apeduct apa rece prin canale subterane denumite qanat. Mecanismele de captare a curenţilor de aer, numite badgir, conduceau aerul rece în interiorul yakhchāl, păstrând o temperatură scăzută.

Aceste „frigidere” străvechi reprezintă un exemplu remarcabil al ingineriei și inovației antice într-un mediu ostil și arid. Şi toate acestea au fost gândite şi puse în practică fără tehnologiile moderne specifice zilelor noastre.

Astfel de construcţii există şi în ziua de azi pe teritoriul Iranului şi Afganistanului, iar termenul yakhchāl înseamnă în zilele noastre nimic altceva decât frigider. Inteligenţa oamenilor şi invenţiile moderne par să nu fi apărut peste noapte, nu-i aşa?