Azi am întâlnit un altfel de boschetar.

Altfel faţă de cum îmi imaginam eu că sunt majoritatea. 

Dacă te întrebi cum fac bani oamenii străzii, trebuie să ştii că îşi câştigă pâinea transportând pet-uri de plastic şi cutii din aluminiu la centrele de colectare.

De foarte mult timp îmi doream să scriu despre un om al străzii, iar azi l-am abordat pe Ionel. Îl salut respectuos şi îl întreb dacă îmi permite să fac un material despre ce face el, despre ce reprezintă el.

A acceptat, cu condiţia să nu-l fotografiez la faţă. Zis şi făcut.

s560x316_boschetar

„E concurenţă la noi”

„Stăm de vorbă după ce rezolv la Circă.”, îmi zice stâlcit. Curios, are treabă la poliţie. Umil, cu capul în pământ îl întreabă pe poliţistul din faţa secţiei dacă îi permite să strângă pet-urile din ghena din spatele instituţiei.

Îl aştept să termine treaba şi când se întoarce îl aud mormăind de la distanţă „ăştia bea cola multă”. La ora 08.00 are un căruţ plin cu pet-uri. Un căruţ improvizat, o platformă pe 4 roţi micuţe. „Am ieşit la strâns de la 4 dimineaţa. E concurenţă la noi, e mult plastic, dar şi foamea e multă…”.

L-am întrebat cum a ajuns aşa. Mi-a zis că e din Piatra Neamţ, acolo a avut familie, casă, masă, gospodărie… L-au lăsat. „Am doi copii, acum 8 ani m-a lăsat femeia pentru un austriac, m-a transformat într-un nebun, am bătut-o şi… cu un avocat bun m-a nenorocit, a luat tot şi a vândut, apoi a plecat cu tot cu copii. Am ajuns alcoolist pe capul părinţilor, nu mai munceam şi m-au dat şi ăştia afară. Am urcat o dată în tren să cer milă. A plecat trenul şi m-au dat ăştia jos la Bacău parcă. Am ajuns până la urmă la Bucureşti acum 3 ani. Şi m-am liniştit cu băutura şi acum fac şi eu ce pot.”

20-30 de lei pe zi

1473041_670788649609984_2110508379_n1473041_670788649609984_2110508379_nIonel spune că într-o zi normală face între 20 şi 30 de lei, însă după zile mai speciale când lumea consumă, veniturile zilnice îi pot ajunge şi la 80 de lei. „Îmi iau ţigări şi mănânc. Se mai întâmplă să fiu bătut şi furat şi să rămân nemâncat o zi-două. Mai avem şi duşmănii între noi. Dar trec toate…”, îmi spune bărbatul de 49 de ani care dă semne vizibile de neputinţă fizică în timp ce trage de mânerul căruţului încărcat până la refuz.

• CITEŞTE ŞI:  Ibn Battuta, cel mai mare explorator din istorie? Mulţi nu au auzit despre acest personaj fascinant

Ridică orice urmă de pet o întâlneşte, munceşte din greu, iar din ce spun sursele la care m-am interesat, având în vedere că duc sute de kilograme de pet pe zi, boschetarii ar trebui plătiţi mult mai bine la o sută de kilograme de pet. Ajungem la un centru de colectare, acolo îl aşteaptă 3 băieţi, cu hainele rupte şi murdare, care dau dovadă de foarte mult tupeu prin modul de abordare.

Par minori şi nimic nu dă impresia că lucrurile ar funcţiona într-un cadru legal. Ei cântăresc, plătesc cât e nevoie şi asta e tot. Plătesc mai puţin decât ar trebui tocmai pentru că şi pentru copiii cu haine rupte care stau şi cântăresc pet-uri aici, aceşti oameni sunt nişte boschetari lihniţi de foame, fără drepturi.

Publicitate

Iar din fotografia alăturată se poate deduce cât sunt de uşor de impresionat oamenii fără adăpost.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

6 Comentarii

    • L-am intrebat eu pe unul mai demult ce face cu atata plastic si din cate mi-a zis castiga chiar bine doar ca au de umblat zile intregi pentru un cos de ala de-l cara dupa ei

  1. este exact ca pe timpul lui nea nicu, reciclarea sticlelor si borcanelor, acum sunt peturile, este o treaba excelenta acest sortat al deseurilor,incet incep intram in europa, problema cu acesti „colectionari”, este ca in curand nu vor m-ai avea obiectul muncii, legea ne obliga pe noi sa sortam deseurile sau gunoiul menajer cum este la noi, iar statul/societatea nu le ofera nimic la schimb, se vor reprofila pe altceva

  2. Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele