Unul dintre cele mai mari mistere privind Triunghiul Bermudelor a fost rezolvat după aproape 100 de ani. Este vorba despre SS Cotopaxi, o navă dispărută misterios în Triunghiul Bermudelor, în anul 1925.

De atunci, despre ea au circulat o mulțime de povești și zvonuri, iar regizorul Steven Spielberg a făcut și un film.

Iată că, la aproape 100 de ani de la misterioasa dispariție, epava a fost găsită, în cele din urmă, în apropiere de coastele Floridei.[The Vintage News]

SS Cotopaxi era o navă comercială americană construită în Primul Război Mondial, în cadrul unui program de urgență. A fost lansată la apă în anul 1918 și era destinată aprovizionării. Primise numele unui celebru vulcan din Ecuador.

SS Cotopaxi la plecarea către Cuba

În data de 29 noiembrie 1925, SS Cotopaxi pleca din Charleston, Carolina de Sud, având ca destinație Havana, Cuba. Era încărcată cu cărbune și la bord avea 32 de persoane.

Pe durata voiajului, nava s-a confruntat cu o violentă furtună tropicală, fiind semnalată prezența apei în cală. La două zile de la plecare, SS Cotopaxi a dispărut în Triunghiul Bermudelor, o zonă maritimă cu o sinistră reputație. Această zonă este situată între insulele Bermude, sudul Floridei și Puerto Rico.

Regiunea mai este numită și „triunghiul diavolului”, iar disparițiile de nave și avioane în această zonă au inspirat numeroase cărți și filme. SS Cotopaxi nu a lăsat nicio urmă și nu se știe unde s-a scufundat cu exactitate. Nu au fost găsite nici epava, nici bărci de salvare, dar nici cadavre.

Navă dispărută în Triunghiul Bermudelor, sursă de inspiraţie artistică

Inspirat de acest caz, regizorul Steven Spielberg a făcut un film SF în 1977, „Întâlnire de gradul III”, pe care l-a remontat în 1980.

• CITEŞTE ŞI:  10 sicrie ciudate, care îţi vor face ziua mai interesantă. Sau mai bizară

În film, Cotopaxi este descoperită în plin deșert Gobi, regiunea deșertică dintre nordul Chinei și sudul Mongoliei. Nava ar fi fost plasată acolo de extraterești.

navă dispărută în triunghiul bermudelor
SS Cotopaxi în filmul regizat de Steven Spielberg

În anul 2015 s-a vorbit iarăși despre această navă. O glumă publicată de un site de pamflete afirma că paza de coastă din Cuba a anunțat că a interceptat o navă fără echipaj care se îndrepta către insulă.

Ar fi fost vorba despre SS Cotopaxi, cargobotul cu aburi dispărut în decembrie 1925 în Triunghiului Bermudelor. Falsa informație a fost preluată de site-urile senzaționaliste, care povesteau cum Cotopaxi a reapărut brusc. Cel mai probabil, această ştire se baza pe o întâmplare din anul 1928, când o navă despre care s-a crezut că este SS Cotopaxi a apărut în apele din apropiere de Bermuda, la aproximativ 2.500 de kilometri de locul în care a fost văzută ultima dată. Nava era încărcată cu cărbune, dar nu exista nicio urmă a echipajului. Nava părea să fi fost abandonată și lăsată să plutească pe mare.

Publicitate

Autoritățile au fost nevoite să dezmintă ştirea apărută în anul 2015, fără a putea bănui că epava urma să fie descoperită cu adevărat în câţiva ani.

navă dispărută în triunghiul bermudelor
Triunghiul Bermudelor, zona misterioasă în care au dispărut numeroase avioane şi nave

Cum a fost localizată epava SS Cotopaxi

În tot acest timp, dispariția navei a continuat să intrige, așa că un grup de exploratori și arheologi submarini au pornit în căutarea sa. Au aflat că vasul a trimis semnale de avarie, dintr-o anumită poziție, la 1 decembrie 1925, la două zile de la plecarea sa din Charleston. Au estimat localizarea acestor semnale la circa 35 de mile marine (circa 65 de km) de coastele orașului St. Augustine, din Florida.

• CITEŞTE ŞI:  Japonezii dorm în timpul serviciului. Ce este "inemuri"

Echipa s-a deplasat la fața locului și au avut parte de o surpriză. Cercetătorii s-au trezit în apropierea unei epave cunoscute local sub numele de „Bear Wreck”. Aceasta a fost descoperită în anul 2006, în apropiere de coasta Georgiei de Sud, iar unele dintre caracteristicile sale se potriveau cu cele ale SS Cotopaxi.


Citeşte şi:


Adevăratul nume al acestei nave și motivul naufragierii ei au rămas mult timp un mister.

Punând informaţiile cap la cap, cercetătorii au stabilit că ar putea fi vorba despre SS Cotopaxi, nava dispărută în Triunghiul Bermudelor în urmă cu aproape 100 de ani. Nicio explicație oficială nu a fost găsită vreodată pentru dispariția și apariția misterioasă a navei SS Cotopaxi.

De asemenea, epava Bear Wreck ar putea fi SS Brunswick, o navă de transport construită în anul 1882. SS Brunswick a dispărut în timpul unei furtuni în luna ianuarie 1903, împreună cu întregul său echipaj şi încărcătura de cărbune. Ambele nave au fost construite în aceeaşi perioadă şi au avut dimensiuni şi caracteristici similare.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

2 Comentarii

  1. Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele