Aproape 900 de copii cu HIV, având vârste sub 12 ani, au fost identificaţi într-un oraş din centrul Pakistanului.

Un medic ar fi refolosit seringile de la vaccinuri de la un pacient la altul.

De asemenea, şi 200 de adulţi au fost depistaţi HIV pozitiv, de când a fost declarată epidemia în urmă cu cinci luni şi a început testarea populaţiei din orașul pakistanez Ratodero. [New York Times]

Autorităţile se tem că numărul celor infectaţi ar putea fi mult mai mare. Până acum au fost testaţi doar un sfert dintre cei 200.000 de locuitori.

Doctorul a fost arestat după ce a infestat 900 de copii cu HIV

Medicul suspectat a fost arestat şi acuzat de neglijenţă şi ucidere din culpă.

Un bărbat cu şase copii a povestit că l-a văzut pe doctor luând un ac de seringă din coşul de gunoi pentru a-i vaccina copiii.

Când bărbatul i-a reproşat medicului acest lucru, doctorul i-a spus că este prea sărac să-şi permită costul unui ac.

Patru dintre cei şase copii ai bărbatului au fost declaraţi seropozitivi.

Doctorul nu reprezintă singura problemă

Se pare că nu este numai vina doctorului care a infestat copii cu HIV, refolosind seringi, pentru epidemia din Pakistan.

De asemenea, este o practică a frizerilor să reutilizeze aceeaşi lamă pe mai mulţi clienţi.

Totodată, în Pakistan există „dentişti” care „îşi tratează” pacienţii la marginea drumului, folosind ustensile care nu au nimic în comun cu igiena.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Henrietta Lacks, femeia cu celule nemuritoare, care au salvat milioane de vieţi

Conform statisticilor, cel puţin 35 de copii au murit în ultimele luni, fiind infestaţi cu virusul HIV.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele