Acasă Istorie Ciuma lui Caragea, epidemia care ucidea 300 de români pe zi

Ciuma lui Caragea, epidemia care ucidea 300 de români pe zi

1005
0

Între anii 1812-1813, în timpul domniei lui Ioan Vodă Caragea, a avut loc o epidemie groaznică, ce a rămas în istorie cu numele de Ciuma lui Caragea.

Această boală teribilă s-a răspândit rapid, decimând circa jumătate dintre locuitorii Bucureştiului de la acea vreme.

Domnia lui Ioan Vodă Caragea nu a început prea bine. Chiar în noaptea instalării sale, Palatul Domnesc de la Mihai Vodă, din Dealul Spirii, a ars până la temelii.

Nici nu s-a stins bine focul, că unul dintre oamenii lui de încredere, venit de la Constantinopol, cade la pat, bolnav de ciumă.

A fost momentul care a declanşat una dintre cele mai devastatoare epidemii din istoria Ţărilor Române.

ciuma lui caragea
Ioan Vodă Caragea şi reprezentare a unui cartier bucureştean în timpul ciumei

Un om atins de Ciuma lui Caragea era un om mort

„În timpul «Ciumei lui Caragea» au murit până la 300 de oameni pe zi şi se crede că numărul morţilor în toată ţara a fost mai mare de 90.000. Contagiunea era aşa de primejdioasă, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într‑o familie întreagă şi violenţa era aşa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort”, scria academicianul Ion Ghica.

Deşi nu a trăit în acele vremuri, el a lăsat una dintre cele mai detaliate descrieri ale epidemiei de pe vremea lui Vodă Caragea.

Boala a provocat un adevărat haos în Capitală, iar în acele zile s-au petrecut multe jafuri şi violuri.

„Cei mai răi erau cei care avuseseră boala şi scăpaseră de ea. Intrau în casele oamenilor sănătoşi, îi ameninţau că le dau ciumă şi aruncau haine spre ei «îmbibate» cu microbi”, povesteşte Dan Falcan.

Se tratau cu băutură şi cu broaşte-ţestoase

În lipsa unor tratamente eficiente, oamenii încercau să scape de ciumă cu mult alcool.

Ca şi în prezent, autorităţile au luat măsuri de distanţare socială.

Cârciumile vindeau doar prin nişte ferestruici.

Problema gravă o reprezenta lipsa surselor de informare.

Aşa au apărut diverşi vraci care promiteau în zadar că îi salvează pe ciumaţi dacă vin în contact cu o broască-ţestoasă.

Istoricii spun că alimentele necesare hranei erau purificate la fum de bălegar. Acest privilegiu îl aveau mai ales bogaţii.

Tot un obicei al bogaţilor era şi baia cu oţet, pentru a ţine departe boala de ei.

La începutul secolului al XIX-lea, în Bucureşti existau doar spitalele Colţea şi Pantelimon.

Din cauza Ciumei lui Caragea, în anul 1813 a fost înfiinţat şi Spitalul Filantropia, la iniţiativa medicului-şef al Capitalei, Constantin Caracaş. Acest doctor dedicat meseriei sale avea să moară, câţiva ani mai târziu, răpus de holeră.

În timp ce Vodă Caragea şi boierii săi au fugit din calea epidemiei încă de la izbucnire, în 13 decembrie 1812, bucureştenilor de rând li s-a permis să părăsească oraşul abia la 1 august 1813.

Ciocli cărând morţi răpuşi de Ciuma lui Caragea

Atrocităţile cioclilor

Cum epidemiile de ciumă reveneau constant, în medie o dată la zece ani, la finalul secolului al XVII-lea s-a înfiinţat „breasla cioclilor”.

Aceştia erau muncitori bine plătiţi şi aveau ca scop să strângă morţii şi să-i îngroape.

Cioclii erau recrutaţi din foştii ciumaţi, care scăpaseră de moarte, despre care se spunea că nu se mai atinge boala de ei.

Potrivit lui Ion Ghica, coclii erau însă nişte netrebnici.

„Când treceau pe lângă o casă bogată, nu lipseau de‑a arunca zdrenţe rupte de la ciumaţi ca să răspândească contagiunea!”, descrie istoricul.

În plus, chiar dacă riscau pedeaspa cu moartea, „îi omorau pe ciumaţi pe drum sau îi îngropau de vii, ca să nu se mai ostenească cu transportul lor la spital”.

Un episod macabru al acelor vremuri s-a regăsit în raportul unui cioclu.

„Astăzi am adunat vreo 15 morţi pe care i-am dus cu căruţă pe câmpul de la Dudeşti. Dar nu am ajuns decât cu 14, fiindcă unul a rupt-o la fugă.” a notat cioclul în raport.

Aproximativ 90.000 de oameni au fost răpuşi de Ciuma lui Caragea. Majoritatea au fost bucureşteni.

Unde se îngropau morţii

În jurul fostelor cimitire de ciumaţi din Bucureşti s-au răspândit, de-a lungul secolelor, zeci de mistere.

Se spune, aşadar, că unul dintre locurile în care ar fi fost aruncaţi morţii în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea ar fi fost în zona Casei Poporului.

Muncitorii care au făcut săpături acolo în urmă cu 30 de ani susţin că, în timpul lucrărilor, ar fi dat peste câteva gropi comune.

Acolo ar fi fost aruncaţi morţii bolnavi de ciumă şi acoperiţi, apoi, cu var.



O altă locaţie despre care se spune că ar ascunde un fost cimitir de ciumaţi este cartierul Balta Albă, în preajma Bulevardului Nicolae Grigorescu.

Potrivit istoricilor, în zonă ar fi existat, într-adevăr, numeroase gropi comune. Acolo ar fi fost aruncaţi ciumaţii, de aici venind şi numele cartierului.

Şi Lacul Morii, amenajat tot de comunişti, s-ar fi ridicat peste un fost cimitir de ciumaţi, respectiv cel din Crângaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here