Un moment emoţionant, în care un cimpanzeu aflat pe moarte a fost vizitat de omul care l-a îngrijit o perioadă îndelungată, recunoscându-l şi apoi luându-şi rămas bun de la el, a impresionat o lume întreagă.

O fostă matroană a unei colonii de cimpanzei de la Grădina Zoologică ”Royal Burgers” din Arnhem, Olanda, pe nume Mama, ajunsă aproape de finalul vieţii, a început să refuze mâncarea oferită de îngrijitori. Dar totul s-a schimbat atunci când a fost vizitată de către profesorul Jan van Hoof, vechiul său prieten, pe care l-a cunoscut în anul 1972.

Femela, în vârstă de 59 de ani, era cea mai vârstnică primată de felul său din Europa. În afară de ceilalţi cimpanzei din familia sa, Mama avea prieteni şi în rândul oamenilor, deşi s-a născut în sălbăticie.[sursa]

cimpanzeu aflat pe moarte
Mama, un cimpanzeu aflat pe moarte, a avut o reacţie emoţionantă atunci când şi-a văzut vechiul prieten

Cel mai mult, femela s-a atașat de biologul Jan van Hoof, profesor de biologice comportamentală la Universitatea Utrecht şi unul dintre fondatorii coloniei de cimpanzei de la grădina zoologică Arnhem. Cei doi au dezvoltat o relaţie bazată pe încredere, iar profesorul a devenit ca un părinte pentru femela-cimpanzeu.

În captivitate, cimpanzeii au o speranţă de viaţă de circa 40 de ani. Aşadar, Mama ajunsese la o vârstă venerabilă. Dar cum toate au un sfârşit în lumea aceasta, şi viaţa lui Mama era pe final. Aceasta a început să refuze hrana şi stătea retrasă în culcuşul său. Nimic nu mai părea să-i poată aduce o reacţie de fericire.

Totuşi, un lucru impresionant s-a întâmplat atunci când vechiul său prieten, profesorul van Hoof, a venit să o viziteze pentru a-şi lua rămas bun.

• CITEŞTE ŞI:  14 pisici extrem de dramatice, care ar merita un Oscar pentru prestaţia lor

Reacția primatei a fost foarte emoționantă și sfâșietoare în acelaşi timp. Profesorul van Hoof i-a oferit ceva de mâncare, însă acest lucru nu a scos niciun gest din partea lui Mama. Profesorul a continuat să o mângâie, iar apoi Mama și-a ridicat privirea, recunoscându-şi vechiul prieten.

Mama a scos un strigăt puternic de bucurie și a început să-l mângâie pe profesor pe cap. Femela și-a îmbrățișat prietenul și părea că este cu adevărat fericită. Ea i-a mângâiat cu dragoste părul și l-a îmbrățișat, prinzându-l de după gât. Aceasta a fost ultima lor întâlnire, evenimentul având loc în anul 2016. Din păcate, la câteva zile după această întâlnire, Mama a murit.

Vizionaţi în materialul video de mai jos momentul emoţionant în care Mama, un cimpanzeu aflat pe moarte, reacţionează când îl recunoaşte pe vechiul său prieten

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele