Christian Dior reprezintă unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume. Acesta a fost un designer de modă francez, care a exercitat o influență deosebită în lumea modei, continuând să fie un etalon şi în ziua de azi.

Christian Dior s-a născut în data de 21 ianuarie 1905, în comuna Granville, din regiunea Normandia de Jos, Franţa.

Christian a fost cel de-al doilea dintre cei cinci copii ai lui Maurice Dior, un bogat producător de îngrăşăminte (firma familiei se numea Dior Freres adică Fratii Dior) şi ai soţiei lui, Isabelle Cardamone. Fraţii săi au fost Raymond, Jacqueline, Bernard şi Ginette, aceasta din urmă fiind cunoscută drept Catherine. Pe când Christian Dior avea doar 5 ani, familia lui s-a mutat la Paris, însă reveneau cu toţii în perioada vacanţelor în Normandia.

christian dior

10 curiozităţi despre Christian Dior

#1. Părinţii săi doreau să devină diplomat

Familia se aştepta ca viitorul designer Christian Dior să ajungă un strălucit diplomat. Dar Christian Dior avea o puternică latură artistică şi dorea să pătrundă în lumea artei.

Prea puțin preocupat de școală, adolescentul se interesa mai mult de muzică, literatură și noile curente din artă şi modă. Când a venit vremea înscrierii la facultate, Dior le-a spus părinților că ar vrea să studieze arhitectura. Această idee a fost categoric respinsă pe motivul că locul său „nu era cu boemii!”.

Tânărul a cedat presiunilor familiei, care dorea să-l vadă diplomat, și s-a înscris la Școala de Științe Politice. Însă ulterior a renunţat la studii.

#2. A deţinut o galerie de artă

Chiar dacă venea dintr-o familie bogată, și-a dorit să câștige propriii bani. Astfel, întrucât crea deja schiţe pentru articole vestimentare, a început să le vândă croitorilor pentru doar 10 cenți bucata.

În anul 1928, Dior i-a cerut ajutorul tatălui său atunci când s-a decis să deschidă o galerie de artă. Acesta a acceptat, cu condiția să nu o prezinte ca fiind a familiei, pentru a nu face numele Dior de rușinea lumii.

La galeria sa au ajuns să expună nume ca Salvador Dali, Pablo Picasso, Jean Cocteau sau Max Jacob. Însă, la fel ca Dior, nici aceştia nu erau extrem de cunoscuţi la acea vreme.

Galeria nu a rezistat decât 3 ani. Marea Criză Economică a afectat puternic majoritatea afacerilor. De asemenea, şi tatăl său a pierdut compania Dior Freres. După acest moment, Christian Dior a început să lucreze cu designerul vestimentar Robert Piguet.

În anul 1942, după efectuarea stagiului militar, Dior s-a alăturat casei de moda Lucien Lelong. Acolo, alături de Pierre Balmain, un alt mare nume în modă, era designer principal.

Publicitate

Dior nu avea nicio responsabilitate cu privire la administrarea afacerii. Trebuia doar să-și urmeze creativitatea și să deseneze. Obișnuit cu această existență lipsită de griji, perspectiva lansării unei case de modă proprii îl speria. Atât de mult, încât era să rateze șansa vieții lui.

#3. Casa de modă Christian Dior

Într-o zi din anul 1946, Dior s-a întâlnit întâmplător pe stradă cu un vechi amic. Acesta i-a povestit că omul de afaceri Marcel Boussac, proprietarul casei de modă Philippe et Gaston, se afla în căutarea unui desginer pentru revitalizarea afacerii. Boussac era poreclit „Regele bumbacului”, fiind unul dintre cei mai bogaţi francezi ai acelor timpuri. Lui Dior nici nu i-a trecut prin cap că ar putea să preia el acel post. I-a spus amicului său că nu cunoaște pe nimeni.

• CITEŞTE ŞI:  Valter Mărăcineanu, eroul român căzut în Războiul de Independenţă

La o a doua întâlnire dintre cei doi a avut loc aceeași conversație. Din nou, Dior nu a spus nimic. Abia la a treia întâlnire norocoasă, Christian Dior a avut curajul să se propună pe sine. Ulterior, a fost năpădit de îndoieli și de teamă, întrebându-se dacă nu cumva urmează să-și riște întreaga existență liniştită.

În cele din urmă, când s-a întâlnit față în față cu Marcel Boussac, a avut curajul să-i propună ceva diferit. Dior nu era dispus să încerce să reînvie o afacere deja pierdută. Dorea, în schimb, să creeze o casă de modă nouă, sub propriul său nume. Voia ceva „mic, cu foarte puține ateliere, în care munca ar fi realizată conform celor mai înalte tradiții ale haute couture;[casă care] ar fi destinată unei clientele de femei foarte elegante”.

Spre surprinderea sa, Dior l-a convins pe Boussac cu un discurs înflăcărat despre nevoia pentru o nouă tendință în moda postbelică. Marele industrialist a acceptat să finanțeze proiectul și așa s-a născut Casa Christian Dior, cu sediul în Paris, Avenue Montaigne, nr. 30.

Conform înțelegerii cu Boussac, Christian Dior urma să se ocupe de partea creativă a afacerii, iar cea administrativă îi revenea lui Jacques Rouët, cel care avea să transforme casa Dior într-un adevărat imperiu al modei.

Prin munca lui Rouët, brandul Dior s-a extins și în industria accesoriilor, comercializând sub marcă proprie blănuri, pălării, mănuși, ciorapi, pantofi, bijuterii și parfumuri, totul pentru a crea un look complet, elegant din cap până în picioare, exact așa cum și-l imagina Dior.

Aceasta a fost o premieră în istoria caselor de modă, care până atunci produceau doar îmbrăcăminte (și, eventual, parfumuri, precum Chanel). În câțiva ani însă, modelul Dior avea să fie preluat de către toți marii creatori de modă.

#4. Christian Dior era foarte superstiţios

După întâlnirea cu Marcel Boussac, Dior s-a consultat cu Madame Delahaye, o ghicitoare pe care o frecventa şi în care avea mare încredere. Femeia i-a spus că nici nu mai trebuie să stea pe gânduri. Aceea era șansa vieții sale, pe care n-o va mai întâlni a doua oară. La scurt timp după aceea, o altă ghichitoare l-a îndemnat pe Dior să-și urmeze destinul, căci „va revoluționa moda”. Coincidență sau nu, previziunea s-a adeverit.

Pe lângă aceste întâlniri cu ghicitoarele, Dior mai avea şi alte superstiţii. De exemplu, când a început să-şi prezinte colecţiile cu regularitate, trebuia neapărat să numească un obiect din colecţie după oraşul său natal, Granville. De asemenea, cel puţin unul dintre modelele de pe podium trebuiau să iasă cu un buchet de crini albi în braţe. Şi, nu în ultimul rând, un spectacol nu putea începe înainte ca Dior să-şi consulte specialistul în cărţi de tarot.

• CITEŞTE ŞI:  Cele mai sexy seturi de gemene, tripleţi şi cvadrupleţi din lume

#5. Sora sa a inspirat un celebru parfum

Sora sa, Catherine, activa în cadrul Rezistenței Franceze în timpul ocupaţiei naziste.

Capturată de Gestapo în anul 1944, sora lui Dior a fost deportată la Ravensbrück, iar designerul a petrecut ultimul an de război neștiind dacă o va mai revedea vreodată.

După eliberarea prizonierilor de război, Catherine s-a întors acasă. În cinstea ei, în anul 1947, Christian Dior a creat parfumul său de debut – Miss Dior. Acesta avea să devină unul dintre cele mai apreciate parfumuri din lume.

#6. Cooperare controversată cu naziştii

Chiar daca sora lui a luptat pentru Rezistenţa Franceză şi a fost capturată de Gestapo, Christian Dior a făcut compromisul de a lucra pentru nazişti. Acesta, însă, nu a creat uniforme militare pentru nazişti, precum alţi designeri cunoscuţi, ca Hugo Boss sau Louis Vuitton.

Adesea, Christian Dior a realizat rochii şi costume pentru nevestele ofiţerilor nazişti de rang înalt. La fel ca în ziua de azi, doamnele îşi doreau cele mai frumoase rochii de seară, iar Dior era unul dintre designerii preferaţi de către acestea.

Unii l-au perceput pe Dior ca pe un trădător şi au condamnat decizia acestuia de a lucra pentru germani. Dar, din punctul său de vedere, el a făcut ceea ce trebuia să facă pentru a menţine moda franceză la cote înalte.

Astfel de compromisuri, pentru a rezista în vreme de război, au făcut şi alţi designeri renumiţi, precum Jeanne Lanvin, Nina Ricci sau Jean Patou.

#7. New Look

Primele sale creaţii importante au fost „Corolle” şi „Huit”, care aveau să schimbe în mod fundamental moda feminină postbelică. Publicaţia „Harper’s Bazaar” a denumit creaţia lui Dior drept „New Look”, şi aşa a rămas cunoscută în istoria modei revoluţia lui Dior.

Colecția sa era marcată de fuste midi, asortate cu sacouri cu umeri mari și talie strânsă ce pune bustul în evidență. Orice ținută era completată de o pălărie, principiul după care mergea acesta fiind că ,,o femeie care nu poartă o pălărie nu este complet îmbrăcată”.

Hainele sale erau create din linii proeminente, impuneau prezență și feminitate. Cu toate acestea, nu a fost privit cu ochi buni de la început de toate femeile. Multe dintre acestea considerau că drepturile dobândite în timpul războiului le erau amenințate.

În opinia lui Dior, moda din timpul anilor de război fusese „oribilă”. Femeile nu înțelegeau acea trecere de la fusta peste genunchi a ţinutelor militare, la fusta lungă. Au perceput această slăvire a gingășiei drept un pas înapoi către viața de femei casnice. Au avut loc chiar şi proteste împotriva sa. Dar acest lucru nu avea să-l oprească pe Christian Dior.

Casa Dior era condusă după reguli ierarhice bine stabilite, bucurându-se şi de susţinerea revistelor de modă. Fiecare show includea aproximativ 200 de ţinute şi dura până la două ore şi jumătate. Modelele aveau, la fel ca şi clientele, mărimi şi forme diferite. Printre clientele lui Christian Dior se numărau Marlene Dietrich, Ava Gardner şi numeroase alte staruri de la Hollywood.

• CITEŞTE ŞI:  Tragedia din Anzi: un supravieţuitor spune că mâncatul prietenilor săi nu a fost cea mai oribilă parte a dezastrului

Până în anul 1953, Casa Christian Dior ajungea să valoreze circa 17 milioane de dolari. Asta ar însemna în jur de 190 de milioane de dolari în ziua de azi.

#8. Moartea lui Christian Dior

Viaţa lui Christian Dior a cunoscut sfărşitul în data de 23 octombrie 1957, în timp ce se afla în Italia, în oraşul Montecatini. Cel mai probabil a suferit un infarct.

Dior s-a stins la doar 52 de ani. Chiar și după moarte, prin imperiul pe care l-a creat și care a supraviețuit dispariției sale timpurii, numele lui Christian Dior a rămas un sinonim al creativității și eleganței absolute.

#9. Relaţia cu Yves Saint-Laurent

În anul 1955, Dior l-a angajat ca asistent personal pe un tânăr talentat, în vârstă de doar 19 ani. Pe atunci era un necunoscut, însă astăzi este un nume celebru: Yves Saint Laurent.

Peste 2.500 de oameni au participat la înmormântarea lui Christian Dior. Alături de familie şi prieteni, au fost şi colaboratorii săi, dar şi clienţii fideli pe care Dior i-a mulţumit de-a lungul carierei sale.

Yves Saint Laurent a fost, de asemenea, prezent la înmormântare. Lucra de doi ani sub îndrumarea lui Dior, cei doi având o relaţie apropiată.

După înmormântare, Yves Saint Laurent a fost surprins de un fotograf, stând singur, melancolic şi gânditor. Nu doar că-şi pierduse mentorul, însă devenea şi cel mai tânăr couturier din lume. El avea să rămână la conducerea Casei Christian Dior.

Yves Saint Laurent la înmormântarea lui Christian Dior

#10. Imperiul lui Christian Dior

Începând cu anul 1947, cu fiecare nouă colecție, Dior a stabilit tendințele generale în modă. După criticile iniţiale privind trendul „New Look”, orice propunea „monarhul haute couture”, așa cum fusese numit Christian Dior, era imediat acceptat de femei drept tendință obligatorie. Prin urmare, brandul Dior a continuat să crească de la an la an.

Christian Dior spunea că „după femei, florile sunt cel mai minunat lucru pe care Dumnezeu l-a dat lumii”. Probabil acesta este motivul pentru care toate parfumurile create au tente florale. Unul dintre cele mai iubite și căutate parfumuri ale casei Dior se numește Miss Dior Blooming Bouquet, creat în cinstea designerului în anul 2014, cu esențe care transmit parfumul plin și amețitor al unui buchet de flori.

În prezent, compania Christian Dior este condusă de omul de afaceri Bernard Arnault, având o cifră de afaceri de circa 100 de miliarde de dolari. Bernard Arnault conduce, de asemenea, LVMH Moët Hennessy • Louis Vuitton – cel mai mare grup de lux din lume.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

1 Comentariu

  1. Publicitate

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele