Când vecinii tăi se află la circa 3.000 de km distanţă, poţi spune că trăieşti într-un loc destul de izolat. Cel mai îndepărtat loc de pe Pământ, faţă de teritoriile locuite, îl reprezintă insulele Tristan da Cunha.
Atunci când spui că mergi până „la capătul lumii”, cam acesta ar fi locul de referinţă.
În mijlocul Atlanticului, la 3658 km de Antarctida, 2816 km de Africa de Sud și 3240 km de America de Sud, se află grupul de insule Tristan da Cunha.[Atlas Obscura]
Insulele au fost descoperite pentru prima dată de exploratorul portughez, Tristao da Cunha, în anul 1506.
În prezent, aceste insule aparțin teritoriilor britanice de peste mări. Suprafaţa insulei locuite este de doar 98 km2.
Cine trăieşte în cel mai îndepărtat loc de pe Pământ
Pe tot grupul de insule locuiesc doar 246 de persoane, după estimările din anul 2019.
Singurul oraş al insulei este Edinburgh Seven Seas, unde trăiesc toate cele 246 de persoane. Locuitorii sunt fermieri și pescari, cresc găini, oi, vaci și cultivă cartofi.
Clima insulei este ploioasă, iar relieful este stâncos.
Flora şi fauna sunt variate. Datorită distanței de continent, multe plante sunt unice și cresc doar pe această insulă.
De asemenea, multe animale sălbatice, în special păsări rare, care trăiesc doar aici, şi mamifere marine, pot fi zărite în această zonă.
Cum se ajunge la Tristan da Cunha
Comunicarea cu restul lumii se face prin vapoare științifice și de pescuit întrucât pe insulă nu există aeroport.
Pentru a ajunge aici trebuie să zburați la Cape Town și să prindeți una dintre navele Ovenstone. Este nevoie de șase zile doar într-un singur sens pentru a ajunge la Tristan da Cunha.
Economia
Insula are o structură economică şi socială unică. Este o proprietate comună, deţinută de toate familiile de pe insulă. Oamenii nu au voie să vândă pământ pe insula Tristan da Cunha, iar străinii nu se pot stabili în acest loc.
Infrastructura turistică este inexistentă pe insulă. Nu există nici măcar un singur restaurant sau vreun bar.
Există o singură pensiune și o cafenea, unde oamenii se relaxează. Pe insulă se află un oficiu poștal, dar, în mod evident, timpul de expediere este extrem de îndelungat.
Insula nu are partide politice. Există un singur poliţist şi 8 consilieri, care rezolvă împreună problemele comunităţii.
Vezi în materialul de mai jos cum arată o zi în cel mai îndepărtat loc de pe Pământ