Ce gust are plutoniul? Aceasta ar putea părea o întrebare oarecum bizară, având în vedere faptul că plutoniul este un element radioactiv extrem de periculos. Cu toate acestea, cineva l-a gustat.

Aparent, cineva a spus că plutoniul are gustul asemănător unei acadele, cu note de acru și dulce, probabil cu arome de „voi muri în curând”. Dar de ce s-ar întreba cineva acest lucru şi cine ar putea să spună ce gust are plutoniul, având în vedere că este un element foarte rar şi extrem de periculos?

Acest răspuns este greşit, plutoniul nu are gust de bomboană cu arome dulci-acrişoare. Răspunsul de pe Google la această întrebare pare să fi preluat o recenzie de pe un site web pentru produsul Plutonium Pear Nuclear Energy Powder, o bomboană cu aromă de pară.

ce gust are plutoniul

Totuşi, ce gust are plutoniul?

Plutoniul este un element chimic metalic radioactiv din grupa actinidelor. A fost descoperit în anul 1940 în urma reacției de bombardare a uraniului cu deuteroni, dar, din cauza războiului, descoperirea sa a fost comunicată abia în anul 1948. Plutoniul a fost produs în cantități semnificative tehnologic în timpul Proiectului Manhattan (proiectul care a dezvoltat cele două bombe atomice care au lovit Japonia în cel de-Al Doilea Război Mondial). Bombele Fat Man utilizate în cadrul testului nuclear Trinity precum și la bombardarea orașului japonez Nagasaki (în august 1945) au utilizat plutoniu drept material exploziv.

În realitate, plutoniul are un gust metalic, asemănător plumbului (ceea ce ar trebui să fie oarecum evident, fiind vorba despre un metal, fie el şi radioactiv), mai degrabă decât aromă de pară. De unde știm acest lucru? Un om, un chimist american pe nume Donald F. Mastick, l-a gustat cu adevărat.

Citeşte şi:  Un cimpanzeu aflat pe moarte îşi ia rămas bun de la omul care l-a îngrijit

În timp ce lucra la Proiectul Manhattan, o fiolă de clorură de plutoniu dizolvată în acid a explodat, iar o cantitate mică a ajuns în gura lui Mastick. Acesta a simțit un amestec de acid și un gust metalic. Nu a fost ceea ce ai descrie în mod obișnuit ca fiind „o situație grozavă”.

Când Mastick a deschis gura, monitoarele de radiații au luat-o razna, iar urina sa a conținut urme de plutoniu timp de ani de zile după incident. La vremea respectivă, specialiştii s-au ocupat de acest incident neobişnuit prin efectuarea unor spălături stomacale în mod repetat. Cum plutoniul este prețios, acesta a fost recuperat din conținutul stomacului său pentru a fi reutilizat în experimente viitoare.

Deşi a fost expus la radiaţii într-un mod mai mult decât direct, Donald F. Mastick şi-a continuat viaţa. A devenit șeful secției de cercetare radiochimică din cadrul Laboratorului Naval de Apărare Radiologică din San Francisco, urmând în continuare o carieră în domeniul cercetărilor radioactive. A trăit până la vârsta de 87 de ani, decedând în data de 8 septembrie 2007.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele