Cea mai veche apă din lume se află în acelaşi loc de peste două miliarde de ani și conține urme de viață.

În anul 2016, geologii care studiau o mină de aur din Canada au făcut o descoperire incredibilă. La o adâncime de aproximativ 3 kilometri, au găsit o apă curgătoare, despre care testele au arătat că are o vechime între 1,5 miliarde și 2,64 miliarde de ani. Fiind izolată în tot acest timp, s-a constatat că aceasta este cea mai veche apă care a fost găsită pe Pământ.

„Atunci când oamenii se gândesc la această apă, presupun că trebuie să fie o cantitate mică de apă prinsă într-o stâncă. Dar, în realitate, curge cu o viteză de câţiva litri pe minut – volumul apei este mult mai mare decât a anticipat orice expert.”, a declarat profesorul Barbara Sherwood Lollar, care a condus echipa de cercetare.[sursa]

cea mai veche apă
Cea mai veche apă de pe Pământ, a fost descoperita într-o mină din Canada

Unde a fost găsită cea mai veche apă de pe Pământ

Echipa a găsit urme care indicau că viața fusese cândva prezentă în apă.

„Sulfatul din apă a indicat o amprentă care indică prezența vieții. Și am putut observa că semnalul pe care îl vedem în fluide trebuie să fi fost produs de microbiologie – și, cel mai important, trebuie să fi fost produs pe o scară de timp foarte lungă. Microbii care au produs această semnătură nu ar fi putut face asta peste noapte. Acesta trebuie să fie un indiciu că organismele au fost prezente în aceste fluide la o scară de timp geologică., a mai spus Sherwood Lollar.

• CITEŞTE ŞI:  Frank Hayes, călăreţul care a câştigat o cursă deşi era mort

Cercetătorii au descoperit în această apă urme de viață microbiană care a supraviețuit fără lumină, folosind substraturi produse prin radiație. Aceste microorganisme ar putea oferi indicii despre modul în care a apărut viața pe Pământ și despre posibilitatea existenței vieții în alte medii extreme.

„Sulfatul din această apă veche nu este un sulfat modern din apa de suprafață care curge în jos. Ceea ce am descoperit este că sulfatul, ca și hidrogenul, este produs prin reacția dintre apă și rocă. Acest lucru înseamnă că reacția va avea loc în mod natural și poate persista atât timp cât apa și roca sunt în contact, potențial miliarde de ani.”, a declarat Long Li, profesor asistent la Departamentul de Științe ale Pământului și Atmosferice al Universității din Alberta, într-un comunicat de presă.

Ce gust are cea mai veche apă?

În timp ce descoperirea a avut implicații pentru găsirea vieții în alte părți de pe Pământ, precum și în Sistemul Solar, ceea ce toată lumea de pe internet vrea să știe este: ce gust are cea mai veche apă de pe Pământ? În mod uimitor, avem un răspuns pentru asta.

„Dacă ești geolog, probabil ai lins o mulțime de roci. Dar aceasta este cea mai sărată apă pe care am gustat-o vreodată.”, a mai spus Sherwood Lollar. Gustul sărat al apei se datorează faptului că aceasta conține multe minerale dizolvate din rocile în care a fost prinsă.

Geologii obişnuiesc să lingă pietrele descoperite pentru a le identifica mai ușor, folosindu-se de gust, textură și umiditate. Acesta este un truc vechi și simplu, care nu necesită niciun instrument sau echipament special. Geologii pot astfel să distingă diferite tipuri de roci și minerale, care au proprietăți diferite atunci când sunt umezite sau linse.

• CITEŞTE ŞI:  Cel mai bătrân spărgător de bănci din lume. A jefuit o bancă la 91 de ani

Deși nu era o piatră, cercetătoarea a încercat, totuși, apa, gustând-o de pe vârful degetului. Aceasta se aştepta la un gust sărat, întrucât apa mai sărată tinde să fie mai veche. Spre încântarea ei, apa era „foarte sărată și amară” și „mult mai sărată decât apa de mare”.

Publicitate

Deşi pare un gest periculos să guşti apă atât de veche, nu se compară cu cercetătorul care şi-a injecatat în organism o bacterie veche de peste 3 milioane de ani, în căutarea vieţii veşnice.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele