Cântăreţii castraţi au ajuns să fie folosiţi în urma unor decizii religioase cel puţin bizare.

Biserica Catolica, pornind de la spusele Sfântului Pavel: “Nu le este permis femeilor sa vorbeasca în Biserică.”, interzicea reprezentantelor sexului frumos sa cânte în interiorul lacaşurilor de cult.

Totuşi, imnurile şi cântarile bisericesti solicitau voci feminine, astfel că trebuia găsita o solutie. Această soluţie s-a numit castrati.

Prin Bula din anul 1589, Papa Sixt al V-lea a aprobat oficial angajarea castratilor în corul Bisericii Sf. Petru. Aceştia pătrunsesera însa mai demult în ansamblurile muzicale bisericeşti.

De fapt, cântăreţii castraţi erau la modă în Roma antică. Testiculele copiilor cu vârste cuprinse între şapte şi zece ani erau extirpate pentru ca băieţii să-şi poată păstra vocea deosebită.

cântăreţii castraţi
În dreapta un instrument folosit pentru îndepărtarea testiculelor, iar în stânga Alessandro Moreschi, ultimul cântăreţ castrat

În urma acestui proces, vocea nu li se mai îngroşa la pubertate, dezvoltându-li-se în schimb musculatura şi toracele. Persoana respectivă devenea practic un bărbat cu voce de copil.

Cei supuşi operaţiei, puteau ajunge, după antrenamente complicate, la performanţe vocale deosebite, fiind capabili să susţină o notă muzicală minute în şir, fără întrerupere.

Din punct de vedere fizic, castrati se remarcau prin aspectul fizic disproporţionat (picioare subţiri, trunchiul foarte dezvoltat), tendinţa spre obezitate, pilozitatea redusă pe faţă şi corp, pielea palidă cu aspect adipos, părul lung şi bogat.

Cântăreţii castraţi au devenit vedete

Dupa operaţie, cântăreţii castraţi trebuiau să urmeze cursurile unei şcoli speciale.

În Italia existau astfel de academii, cele mai cunoscute fiind cele de la Roma, Bologna şi Napoli. Regulile acestor şcoli erau foarte stricte, iar cei care nu le respectau erau exmatriculaţi. De asemenea, cei care fugeau nu mai erau primiţi înapoi.

Din aceste motive, doar 10% din cei înscrişi reuşeau sa termine cursurile. Desigur că nu toţi absolvenţii ajungeau să aibă succes. Majoritatea se angajau în coruri bisericeşti şi doar 1% dintre ei se bucurau de o carieră internaţională.

Cel mai faimos castrato a fost fără îndoială Farinelli (1705-1782). Pe numele lui adevărat Carlo Broschi, acesta a fost pentru secolul XVIII un adevărat superstar.

S-a perfectionat atât de mult, încât se afirma despre el că poate să producă 250 de sunete într-o singură răsuflare. Unii chiar îl bănuiau că ar fi avut un dispozitiv special montat în gât, care l-ar fi ajutat să respire.

Acesta a ajuns faimos în toata Europa, fiind invitat la curţile monarhilor europeni, motiv pentru care a şi fost numit “cântăreţul regilor”.

Mii de băieţi italieni au fost castraţi, în speranţa că îşi vor scoate familiile din sărăcie.

Circa 70% din cântareţii de operă din peninsulă proveneau din rândul castraţilor.

Evident, această dorinţă nebunească de îmbogăţire a deschis drumul către o piaţă neagră. Operaţiile se realizau în medii insalubre, iar foarte mulţi tineri mureau din cauza infecţiilor sau operaţiilor greşite.

Erau castraţi atât de mulţi băieţi, încât guvernul italian şi Biserica s-au văzut forţate de opinia publică să ia poziţie.

De asemenea, existau şi persoane influente care îi criticau pe cântăreţii castraţi. De exemplu, Voltaire şi Rousseau considerau că aceştia reprezintă “o ofensă adusă naturii”.

În anul 1870, practica a fost interzisă în Italia. Totuşi, în corurile de la Vatican, cântăreţii castraţi au activat până în anul 1904, când Papa Pius al X-lea a dispus interzicerea de castrati în corul Capelei Sixtine.

Ultimul castrato cunoscut, Alessandro Moreschi, a încetat din viaţă în anul 1922. Ascultaţi în materialul de mai jos o interpretare a acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here