„Banii nu au miros” – Împăratul care a introdus taxa pe urină

„Banii nu au miros”

Cu siguranţă ai auzit în diferite rânduri pe cineva spunând că banii nu au miros. În special pe cei care vor să facă profit în fel şi chip, indiferent de cât de josnică sau murdară este afacerea gândită.

„Pecunia non olet” este o expresie latinească care provine din perioada împăratului Vespasian.

Ea se traduce „banii nu au miros” şi, potrivit istoricului roman Gaius Suetoniu, se spune că a fost folosită de împărat într-o discuţie pe care a avut-o cu fiul său pe tema unei taxe care a făcut vâlvă în epocă.

Vespasian i-a succedat la conducere dezastruosului şi frivolului Nero şi a avut grijă ca sub conducerea sa să restabililească securitatea statului, prin reorganizarea finanţelor şi armatei.

De numele său se leagă importante reforme, dar în istorie a rămas cunoscut mai ales prin impunerea taxei asupra colectării urinei din toaletele publice şi din canalizarea Romei.^[1]

Statul avea nevoie de finanţe să se redreseze după falimentarul Nero.

Toaletele publice

În acele vremuri, cei săraci nu foloseau sistemul de canalizare al oraşului, depozitând urina în oale pe care ulterior le deşertau în haznale.

Vespasian a dispus construirea peste tot în Roma de urinatorii publice, rezolvând atât o problemă de igienă, dar şi una de buget.

În acest fel se colectau foarte mulţi bani la stat.

În societatea romană antică, urina nu era considerată deşeu.

Clasele de jos ale societăţii romane întrebuinţau urina. Lichidul era colectat din latrine, servind drept un material preţios pentru o serie de procese chimice.

Era folosit la tăbăcirea pieilor ori ca ingredient pentru detergenţi. Conţinutul de amoniac ajuta la curăţarea şi albirea togilor.

Există chiar informaţii izolate potrivit cărora se folosea şi ca înălbitor pentru dinţi.

Astfel, această practică a devenit o sursă de avuție pentru o anumită clasă socială.

Pecunia non olet

Taxa a stârnit revolta senatorilor, care îl ridiculizau pe Vespasian că scoate bani din ceva atât de murdar.

Acelaşi lucru i l-a repoşat împăratului şi fiul său, Titus.

Atunci Vespasian i-a dat o monedă de aur fiului său pentru a o mirosi. L-a întrebat apoi ce a simţit.

Fireşte, răspunsul fiului a fost cel aşteptat, adică moneda nu mirosea, deşi provenea din taxa pe urină.

”Pecunia non olet”, adică ”Banii nu au miros”, i-a replicat Vespasian fiului său.