Automumificarea călugărilor budişti reprezintă un proces extrem de complex.

Pe măsură ce budismul se răspândea în țările asiatice, şcolile și învățăturile budiste au intrat în contact cu diferite culturi locale.

Unii călugări budiști spuneau că orice formă de viață este sacră și le cereau adepților să pășească în jurul templului cu cea mai mare grijă, ca să nu strivească din greșeală vreo furnică sau orice altă insectă minusculă.

Însă alte școli au adoptat învățături și convingeri bizare, cum ar fi practica de automumificare pentru a atinge un nivel avansat de iluminare.

Această practică nu avea ca rezultat o mumie tipică, așa cum sunt cele din Egiptul Antic sau din Peru.

automumificarea călugărilor budişti

Desfășurat în trei etape, a câte 1000 de zile, procesul nu era întotdeauna unul de succes.

Deoarece era considerată o practică barbară și anacronică, automumificarea a fost scoasă în afara legii destul de târziu.

În prefectura Yamagata din nordul Japoniei au existat încercări de automumificare din secolul XI și până în secolul XIX, când guvernul japonez a hotărât că aceasta era o formă de sinucidere asistată.

Asta nu i-a împiedicat pe călugări să încerce în continuare să se transforme în mumii.

Călugării Shingon din Yamagata au fost cei care încercau cel mai adesea să devină niște Buddha vii.

Călugării duceau o viață strictă înainte de a intra în morminte într-o stare meditativă, iar în morminte încetau din viață și unii se transformau în mumii, numite Sokushinbutsu.[1]

Publicitate

Secta ezoterică Shingon combină elemente din budism, shintoism, taoism precum și alte religii

• CITEŞTE ŞI:  Cele mai urâte tatuaje din Univers | 14 tatuaje oribile

Scopul automumificării era iluminarea

Înainte de automumificare, trebuiau urmaţi anumiți pași și străbătute anumite cicluri.

De exemplu, la început, fiecare adept urma o dietă crudă strictă, pentru a-și pregăti corpul în vederea acestui proces.

Primul ritual alimentar special dura o mie de zile și era urmat de un alt ciclu de o mie de zile.

Scopul acestora era să deshidrateze corpul și, mai important, să elimine bacteriile care ne consumă rămășițele atunci când ne descompunem după moarte.

Călugării budiști nu priveau acest proces ca fiind o sinucidere, ci ca o cale spre iluminarea finală.

Dacă reușeau să atingă starea de Sokushinbutsu și corpul lor era găsit intact la o mie de zile după moarte, însemna că efortul lor spiritual fusese încununat de succes.

Automumificarea călugărilor budişti

automumificarea călugărilor budişti
Călugăr automumificat din China

Prima etapă a procedeului de auto-mumificare consta în renunțarea la majoritatea alimentelor.

Călugării se hrăneau, pentru o perioadă de 1000 de zile,  doar cu semințe și nuci Pentru a scăpa de orice urmă de grăsime corporală, aceștia efectuau o serie de exerciții epuizante.

A doua etapă era și mai dificilă.

Călugării renunțau inclusiv la apă.

Aveau voie să bea doar un ceai foarte toxic, făcut din esență de Urushi (folosită, în general, pentru a fabrica lacuri și vopsele).

Scopul acestui ceai era de a-i face pe călugări să piardă toate fluidele corporale. Totodată, le otrăvea țesuturile pentru a împiedica viermii și gândaci să le atace corpurile după moarte.

În această etapă semințele și nucile erau înlocuite cu scoarță de copac și rădăcini.

Ultima etapă dura până la moarte.

Așezați în poziția lotusului, aceștia erau închiși într-un cavou de piatră.

• CITEŞTE ŞI:  Edgar Allan Poe a prezis o tragedie într-un roman, care s-a produs după 46 de ani

În fiecare zi, călugărul suna dintr-un clopot pentru a anunța că încă se află în viața.

Când sunetul înceta, cavoul era sigilat pentru încă 1000 de zile.

Dacă corpul călugărului se afla într-o condiție bună, procesul era considerat un succes.

Din păcate, acest lucru se întâmpla foarte rar.

Venerarea călugărilor automumificaţi

Luang Phor Daeng Payasilo, călugărul mumificat din Wat Khunaram, în sudul Thailandei

Dacă o mumie era descoperită într-un mormânt, era scoasă din el, era îmbrăcată în haine luxoase și era expusă în templu pentru a fi venerată.

Acei călugări budiști ale căror rămășițe se dezintegraseră aveau parte de un tratament mai simplu: erau lăsați în morminte, însă erau lăudați pentru hotărârea și efortul lor.

Numai o parte dintre mumii pot fi văzute în templele din Japonia.

Una dintre cele mai venerate mumii este cea a lui Shinnyokai-Shonin. Călugărul a trăit între 1687 și 1783.

Shinnoykai s-a hotărât să devină Sokushinbutsu la vârsta de 96 de ani, după 42 de zile de abstinență totală.

Mumia sa stă în poziția lotusului și se află într-un altar separat în templul Dainichi-Boo.

Shinnoykai este îmbrăcat în veșminte bogate, care sunt schimbate în funcție de ritual.

Hainele sale vechi sunt folosite pentru a face suveniruri, care sunt apoi vândute vizitatorilor care vin la templu.

Urmăriţi mai jos un material video despre automumificarea călugărilor budişti

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele