Amelia Earhart a fost prima femeie care a zburat singură deasupra Oceanului Atlantic. De asemenea, a fost o scriitoare de succes şi o militantă pentru drepturile femeilor.

Născută în data de 24 iulie 1897, în localitatea Atchison, din statul american Kansas, Amelia Earhart a fost cea de-a 16-a femeie din istorie care a primit o licență de pilot. Aviația a fost marea ei pasiune și toată viața a încercat să-și depășească limitele și să bată recorduri: a fost prima femeie care a traversat în zbor Oceanul Atlantic, precum și prima persoană care a traversat atât Atlanticul, cât și Pacificul. Și-a propus, de asemenea, să devină prima persoană care să zboare în jurul Pământului, însă această ambiție i-a adus și moartea.

Amelia Earhart: tinereţea şi pasiunea pentru zbor

Amelia Earhart a fost fiica juristului Samuel Stanton Earhart și a lui Amy Otis. Nu a avut parte de o copilărie prea fericită, petrecând o bună perioadă în casa bunicilor, deoarece tatăl ei era alcoolic.

Încă de mică, Amelia se comporta într-un mod neobișnuit în comparație cu celelalte fete de aceeași vârstă. Se cățăra în copaci, vâna șobolani cu arma şi făcea tot felul de năzbâtii. În anul 1915 a absolvit liceul cu rezultate excelente, iar din anul 1917 a lucrat în Boston ca soră medicală în cadrul armatei, fiind angajată și pentru societate.

În anul 1919, Amelia a început să studieze medicina Universitatea Columbia din New York. După circa un an și-a întrerupt studiile și s-a reîntors acasă la părinți, pentru ca în anul 1920 să zboare pentru prima oară cu avionul.[sursa]

amelia earhart
Amelia Earhart

În data de 28 decembrie 1920, pilotul Frank Hawks a invitat-o pe tânăra Amelia într-un scurt zbor de agrement. Acesta a fost momentul care i-a schimbat cursul vieţii. „Pe măsură ce avionul în care ne aflam câştiga altitudine, în mintea mea a încolţit o singură idee: ştiam că, de acum înainte, va trebui să zbor.”, a declarat ulterior Amelia Earhart.

Astfel, tânăra era hotărâtă să devină pilot. Deoarece costul orelor pentru zbor era de 1.000 de dolari, părinții au refuzat finanțarea cursului de pilot. A practicat circa 28 de profesii până ce, în anul 1921, a putut lua primele ore de zbor de la Neta Snook. După numai șase luni, cu ultimii bani economisiți și-a cumpărat un avion marca Kinner Airster, cu care a stabilit recordul de înălțime de zbor, pentru femei, ajungând la o altitudine de 4267 m.

• CITEŞTE ŞI:  Epoca de Piatră: Primele 99 de procente din istoria omenirii

În acelaşi an 1920, părinții ei au divorțat, iar Amelia s-a mutat împreună cu mama sa pe coasta de est a SUA. La insistențele mamei sale, tânăra a vândut avionul, însă şi-a cumpărat un automobil de sport. A lucrat apoi în Boston ca învățătoare, fiind și angajată la compartimentul de asistenţă socială.

Prima călătorie peste Oceanul Atlantic

Amelia Earhart a atras asupra ei atenția presei internaționale atunci când, în perioada 17-18 iunie 1928, a devenit prima femeie pasageră care a traversat cu avionul Oceanul Atlantic.

Călătoria a început de pe aeroportul Trepassey din Newfoundland, în data de 17 iunie 1928 şi s-a încheiat, cu succes, pe Burry Port, în Ţara Galilor, după 21 de ore de zbor. La întoarcere, a fost primită, alături de pilotul Wilmer Stultz şi de mecanicul Louis Gordon, de preşedintele SUA, Calvin Coolidge, la Casa Albă. A fost sărbătorită și declarată „femeia anului”, devenind un idol feminin.

La toate interviurile date, Amelia a subliniat faptul că femeile nu sunt cu nimic mai prejos decât bărbații. În anul 1929, a contribuit la înființarea clubului piloților feminini „Ninety Nines”, având ca scop sprijinirea femeilor care vor să zboare cu avionul.

Publicitate

Amelia Earhart, prima femeie care a zburat singură peste Atlantic

La 7 februarie 1931, s-a căsătorit cu scriitorul George Putnam, care era mentorul și admiratorul ei. Din acel moment, cei doi au avut un scop comun, acela ca Amelia Earhart să devină prima femeie pilot care traversează singură Atlanticul.

Visul a devenit realitate în ziua de 20 mai 1932. Amelia Earhart a decolat de pe Harbor Grace, din Newfoundland, cu destinaţia Paris. Zborul fără întrerupere la bordul unui avion model Lockheed Vega 5B a durat 14 ore şi 56 de minute. Pe parcursul călătoriei, Amelia a avut de înfruntat condiţii meteorologice neprielnice. Nu a aterizat, însă, la Paris, ci pe o păşune din apropierea localităţii irlandeze Londonderry.

• CITEŞTE ŞI:  5 locuri din lume interzise femeilor, în care doar bărbații au voie

În urma realizării acestui zbor istoric, a fost distinsă de preşedintele SUA, Herbert Hoover, cu medalia de aur a Societăţii National Geographic. La rândul său, Congresul SUA i-a acordat medalia „Distinguished Flying Cross”, Amelia Earhart devenind prima femeie distinsă cu prestigioasa medalie.

În data de 11 ianuarie 1935 Amelia Earhart a mai stabilit un record. A zburat singură din Hawaii până în California, devenind astfel prima persoană care a zburat atât peste Oceanul Atlantic, cât și peste Oceanul Pacific. În același an, Amelia a mai zburat singură de la Los Angeles la Mexico City, şi apoi din Mexico City la New York. Astfel a apărut ideea unei noi provocări, aceea de a zbura singură în jurul Pământului.

amelia earhart
Amelia, în diferite ipostaze

Amelia Earhart a dispărut în anul 1937, călătorind în jurul Pământului

Prima călătorie în jurul Pământului în zbor a fost realizată în anul 1924 de către o echipă de aviatori americani. Astfel că Earhart a decis să stabilească un record zburând în jurul Pământului pe la Ecuator. Aventura urma să pornească din Hawaii, de unde Amelia Earhart trebuia să zboare peste Oceanul Pacific, spre Australia, iar de acolo spre India, Africa, Florida și înapoi în California. 

Planul inițial a fost schimbat, însă, după unele probleme întâlnite în prima parte a zborului. După un incident petrecut în Hawaii, Amelia a decis să schimbe traseul și să zboare de la Est spre Vest.

Amelia Earhart a decolat alături de Fred Noonan în data de 2 iulie 1937 de la Lae, Noua Guinee, zburând spre insula Howland din Pacific, acolo unde nu a mai sosit niciodată. A călătorit spre Florida, de acolo spre America Centrală și de Sud, apoi Africa. A traversat Africa și Oceanul Indian, ajungând în Noua Guinee în data de 29 iunie 1937. Realizase ¾ din traseu și îi rămânea ultima parte, având de traversat Oceanul Pacific. 

Din cauza unor probleme apărute, între care și folosirea unor hărți nepotrivite, Amelia şi Fred nu au mai ajuns la destinație și, rătăcind în aer, au rămas fără combustibil.

• CITEŞTE ŞI:  De unde ştiu cercetătorii din ce este făcut Soarele, dacă nu ne putem apropia de el?

Căutarea piloţilor a rămas fără rezultat 

Căutările celor doi aviatori au început imediat după dispariție. Președinte Franklin Delano Roosevelt a autorizat un fond de 4 milioane de dolari dedicat acestui scop. În ciuda eforturilor, rămășițele lor sau ale avionului acestora nu au fost găsite niciodată. Operațiunea de căutare s-a încehiat oficial pe 18 iulie 1937, iar Amelia Earhart a fost declarată decedată în data de 5 ianuarie 1939. 

Dispariția Ameliei a dat naștere mai multor teorii, inclusiv teorii ale conspirației potrivit cărora Amelia Earhart s-ar fi aflat, de fapt, într-o misiune de spionaj și ar fi fost capturată de japonezi.

Cele mai credibile teorii susțin însă fie moartea celor doi pe mare, fie că Earhart și Noonan ar fi reușit să aterizeze pe o insulă, unde au murit ulterior. Această ultimă variantă s-ar putea susține și prin dovezi. Pe insula Nikumaroro, din Pacific, au fost descoperite obiecte precum resturi de haine, unelte sau un recipient de cremă pentru pistrui, de care Amelia obişnuia să folosească. Cu toate acestea, nu a fost găsit avionul şi nici rămăşiţe umane.

Moartea Ameliei Earhart rămâne un mister. Dar nu și viața ei. A fost un adevărat un pion al aviației, dar și o femeie încrezătoare, care a avut un rol important în schimbare percepției societății despre femei și posibilitățile lor. Amelia Earhart a vrut mereu să demonstreze că femeile pot excela în orice profesie, la fel ca bărbații, și că trebuie să stea pe picior de egalitate cu aceștia.

În România, prima femeie pilot a fost Elena Caragiani, din Tecuci, care a obţinut brevetul de pilot la Paris, în anul 1914.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.