Cunoscuţii lui Adolphe Sax nu credeau că acesta va supravieţui copilăriei, după multitudinea de evenimente în care a fost aproape de moarte. Însă a făcut-o şi a reuşit să inventeze instrumentul care a revoluţionat muzica.

Adolphe Sax s-a născut pe 6 noiembrie 1814, în oraşul Dinant, din Belgia. Acesta a fost fiul lui Charles Joseph Sax, un producător de instrumente muzicale, în special de suflat şi de suflat cu clape, dar şi piane, harpe şi chitare. Crescând în acest mediu, Adolphe a învăţat încă din adolescență, să producă la rândul său instrumente muzicale.

Accidentele bizare ale lui Adolphe Sax

Până să ajungă să producă instrumente muzicale, Adolphe Sax a trecut prin mai multe experienţe bizare, care aproape l-au costat viaţa.

La vârsta de 2 ani, Adolphe Sax a căzut de la fereastra unei clădiri cu două etaje, suferind o fractură craniană. Din fericire, creierul său nu a suferit leziuni severe.

La vârsta de 6 ani, a băut, în mod accidental, acid sulfuric, crezând că este lapte.

Pe când avea în jur de 9 ani, Adolphe s-a împiedicat pe scări şi a căzut într-un cuptor încins. S-a ales cu câteva arsuri, însă a supravieţuit.

La vârsta de 11 ani, a făcut pojar. Aceasta era o boală grea în acele vremuri, iar tânărul Adolphe a fost în comă timp de 9 zile, însă şi-a revenit.

La 14 ani, şi-a prins mâna în uşa unei trăsuri, suferind o fractură destul de urâtă.

Ulterior, în jurul vârstei de 19 ani, a suferit o nouă lovitură la cap. De această dată, i-a căzut o cărămidă în cap. Şi de această dată a avut noroc, căci lovitura nu i-a fost fatală.

• CITEŞTE ŞI:  Cum va arăta Pământul peste 10.000 de ani (VIDEO)

Pe când avea 23 de ani, a fost din nou aproape de moarte, după ce a băut vin oţetit, suferind o nouă intoxicaţie.

De asemenea, la un moment dat, Adolphe Sax a înghiţit un ac, însă soarta a fost din nou de partea lui.

Publicitate

Invenţia saxofonului

Deşi ghinioanele păreau să se ţină scai de nefericitul Adolphe, toate acestea s-au încheiat.[sursa]

A mers la Bruxelles, pentru a studia la Şcoala Regală de Muzică, flautul şi clarinetul. După terminarea studiilor, în timp ce tatăl său câștiga din afacerea cu instrumente, Adolphe s-a specializat în inventarea unor alte instrumente muzicale de suflat.

adolphe sax
Adolphe Sax

Prima sa lucrare importantă, a fost modificarea clarinetului bas, care a dus la inventarea saxofonului bariton.

La vârsta de 26 de ani, Adolphe Sax a inventat instrumentul care avea să-l introducă în analele istoriei, respectiv saxofonul. Adolphe şi-a prezentat invenţia în anul 1842, la Conservatorul din Paris, unde a mers având doar 30 de franci în buzunar. Însă Parisul acelor vremuri era un loc al oportunităților.

Astfel, având o recenzie pozitivă din partea lui Hector Berlioz, un renumit compozitor şi critic de muzică, Adolphe Sax a reuşit să impresioneze şi alţi oameni din domeniu.

Spre surprinderea tuturor, nu doar că a supravieţuit până la maturitate, ci a şi devenit un inventator important.

Competiţie acerbă

După ce a trecut testul cunoscătorilor din domeniu, Adolphe Sax s-a lovit de o competiţie acerbă pe piaţa producătorilor de instrumente. A fost acuzat chiar de faptul că ar fi furat ideea pentru realizarea saxofonului.

Un astfel de incident s-a petrecut la Conferinţa Industrială de la Paris, din anul 1844. Un cetăţean german, pe nume Wieprecht, l-a acuzat pe Sax că a furat ideea realizării instrumentului de la anumiţi inventatori germani.

• CITEŞTE ŞI:  10 sicrie ciudate, care îţi vor face ziua mai interesantă. Sau mai bizară

Adolphe Sax şi-a apărat invenţia cu prilejul unui eveniment public desfăşurat la Koblenz. La eveniment au luat parte şi numeroşi muzicieni şi compozitori renumiţi ai vremii, printre aceştia numărându-se şi Franz Liszt. Sax a reuşit să-şi demonstreze unicitatea în realizarea saxofonului. Abia în anul 1846 şi-a patentat invenţia. Cu toate acestea, a reuşit să obţină medalia de aur la Expoziţia Industrială de la Paris, din anul 1849.

În anul 1857, Adolphe Sax a fost numit instructor de saxofon la Conservatorul din Paris.

În ciuda recunoaşterii profesionale, a fost implicat în mai multe procese şi a cerut falimentul de trei ori, în anii 1852, 1873 şi 1877. Cel care l-a salvat a fost însuşi împăratul Napoleon al III-lea, care era unul dintre admiratorii săi.

„Mereu și mereu, Sax este victima unor persecuții demne de Evul Mediu… Cu ceva mai mult curaj, l-ar fi asasinat. Așa arată ura pe care o trezesc inventatorii printre cei care nu au inventat nimic.” a spus Hector Berlioz despre inventatorul saxofonului.

În anul 1858, a fost diagnosticat cu cancer la buză. Un erborizator a reuşit să-i salveze viaţa şi de această dată.

adolphe sax
O parte dintre invenţiile lui Adolphe Sax, de la muzeul companiei Selmer

Moartea lui Adolphe Sax

La fel ca în cazul multor inventatori şi scriitori de renume, nici Adolphe Sax nu s-a bucurat de succes pe timpul vieţii sale.

Saxofonul nu a fost folosit la potenţial maxim decât abia în secolul următor, când avea să revoluţioneze muzica. Jazzul şi muzica blues au la bază utilizarea saxofonului.

În data de 4 februarie 1894, la vârsta de 79 de ani, Adolphe Sax a murit, fiind foarte sărac, deşi inventase o comoară.

Adolphe Sax nu a fost căsătorit, dar a avut cinci copii cu iubita sa, Louise-Adele Maor. Unul dintre fiii săi, Adolphe-Edouard, a dus mai departe munca tatălui său. În anul 1928, atelierul lui Sax a fost preluat de firma pariziană Selmer, care continuă să producă saxofoane şi în ziua de azi.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele