Trecerea în noul an este un motiv de sărbătoare în mai toate ţările lumii.

Dar există obiceiuri de Anul Nou atât de diverse şi bizare, încât nu vei şti dacă oamenii celebrează Anul Nou sau sunt foarte speriaţi de ceea ce urmează.

Oricum ar fi şi orice obiceiuri de Anul Nou ar practica, oamenii speră la un nou început, având nutrind gândul că noul an va fi mai bun.

Superstiţios cum a devenit Homo sapiens de când se consideră civilizat, au luat naştere tot felul de ritualuri în general şi obiceiuri de Anul Nou în particular, care mai de care mai ciudate.

Ajunul Anului Nou este un prilej de sărbătoare în toată lumea, iar românii nu se abat de la acest obicei.

Deşi am preluat şi de prin alte părţi obiceiuri de Anul Nou, precum desfundatul şampaniei sau focurile complexe de artificii, încă mai avem tradiţii locale, pe care le ducem mai departe.

10 obiceiuri de Anul Nou, din diferite culturi ale lumii

#1. Obiceiuri de Anul Nou în România

După cum spuneam, românii au preluat unele obiceiuri de Anul Nou de pe alte meleaguri, însă tradiţiile autohtone încă se păstrează.

Iar nouă ni se par cât se poate de normale şi fireşti.

Asta nu înseamnă că unor canadieni sau japonezi n-o să li se pară ciudat faptul că românii se costumează în urs sau în capră, ori în personaje pe care în general le urâm cu putere, şi merg pe la casele oamenilor, dansând în mod dubios şi aşteptând o recompensă în schimbul unei urături.

• CITEŞTE ŞI:  Alexandru Odobescu, o minte luminată cu un sfârşit tragic

Dar tradiţia este tradiţie şi trebuie dusă mai departe.

#2. Japonia

Dacă tot am adus vorba de japonezi, trebuie să ştim că în Ţara Soarelui Răsare, de Anul Nou toate clopotele sună de 108 ori. Conform convingerii buddhiste, acest lucru aduce purificare.

Publicitate

Puteau, la fel de bine să sune de 100 de ori, dar ce ştim noi?

Oricum ar fi, neînţelegerile şi animozităţile sunt uitate.

Este, de asemenea, considerat a fi bine să intri în Noul An zâmbind, deoarece acest lucru aduce noroc. Corect. Mai ales că nu prea-i vedem zâmbind pe japonezi.

#3. Scoţia

În Scoţia Anul Nou se numeşte „Hogmanay”, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi.

Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină.

Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion.

Noul an va fi norocos dacă persoana este un bărbat brunet, care aduce un dar.

#4. India

Nu toţi hinduşii sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel.

În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii.

În schimb, în sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi, până când sunt conduşi de mână la cutia cu daruri.

În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou.

• CITEŞTE ŞI:  Omul de Denisova, cel mai misterios strămoş al omului modern, dispărut în condiţii neclare

În provincia Gujarat, în vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici lămpi cu ulei aprinse.

#5. Finlanda

anul nou metal topit finlanda

Deşi n-ai zice, finlandezii au şi ei un obicei ciudat de Anul Nou. Oamenii prezic anul care vine aruncând metal (cositor) topit într-o găleată cu apă şi interpretând forma rezultată.

Este un obicei asemănător cu ghicitul în cafea de la noi, însă mult mai complex şi care necesită puţină îndemânare, având în vedere faptul că metalul topit ar putea produce pagube serioase.

#6. Bolivia

În Bolivia, în prăjiturile de Anul Nou se pun monede, iar cine găsește moneda în prăjitură va avea noroc în anul ce urmează.

Evident, asta dacă nu-şi rupe nimeni vreo măsea, ori înghite din greşeală moneda. Atunci s-ar putea să aibă loc o tragedie. Dar, hei, aceste obiceiuri de Anul Nou s-ar putea să-i fi antrenat pe bolivieni în recunoaşterea monedelor cu uşurinţă.

#7. Danemarca

farfurii sparte de anul nou in danemarca

Dacă spărgeai o farfurie când erai mic, probabil că ţi-o luai pe cocoaşă de la mama sau, în cel mai bun caz, primeai o observaţie. În Danemarca lucrurile stau puţin diferit.

Danezii păstrează farfuriile special pentru Anul Nou. Toate farfuriile nefolosite sunt păstrate până la data de 31 decembrie, când sunt sparte de tocul uşilor tuturor prietenilor şi rudelor.

În teorie, cu cât găseşti mai multe cioburi în faţa uşii, cu atât ai mai mulţi prieteni.

#8. Irlanda

Oamenii lovesc pâine de pereţi, pentru a alunga spiritele rele. Irlandezii bat cu un colţ de pâine în pereţi şi pe la uşi pentru a alunga ghinionul şi a chema spiritele bune în casă.

• CITEŞTE ŞI:  Acum 2.000 de ani, romanii ţineau semințe otrăvitoare și narcotice ascunse în fiole din oase, conform unor noi descoperiri

La cina tradiţională se aşază la masă scaune în plus, pentru membrii familiei care au decedat.

#9. Ecuador

sperietoare arsa de anul nou in ecuador

Cu puţin timp înainte de Anul Nou, oamenii fac păpuşi de cârpă sau din hârtie creponată (muñecos), care reprezintă anul ce s-a terminat.

Păpuşile sunt expuse apoi în faţa caselor până pe 31 decembrie, la miezul nopţii, când sunt arse în stradă.

De asemenea, se crede că dacă porţi o anumită culoare la trecerea dintre ani, aceasta ar putea aduce noroc. Astfel, se spune că galbenul este semn de bani, iar roşul poate aduce noroc în dragoste.

#10. Chile

anul nou in chile

Un obicei cel puţin ciudat are loc Chile. Oamenii obişnuiesc ca, după cina tradiţională cu familia, să meargă cu scaunele la cimitir şi să aştepte Anul Nou alături de persoanele dragi pe care le-au pierdut.

Nu pare cel mai distractiv mod de a face Revelionul. Dar Chilienii vor ca toţi membrii familiei să se adune împreună, chiar şi cei care nu mai sunt, pentru a trece în nol an.

În alte ţări, precum Iran, China sau Vietnam, Anul Nou se sărbătoreşte în cursul primăverii, întrucât suntem oameni şi cineva trebuie să aibă păreri diferite.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul ortodocşilor pe rit vechi, care sărbătoresc Revelionul cu altă ocazie.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele