Avem tendinţa de a lua descoperirile tehnologice şi ştiinţifice ca lucruri ce există dintotdeauna.

Ca şi cum s-au dezvoltat de la sine odată cu trecerea timpului.

Doar că adevărul este altul.

Sacrificii imense au fost făcute de savanţii temerari care au pus bazele tehnologiei de care ne folosim cu toţii în prezent.

Şi când spun sacrificii imense, mă refer la faptul că au crezut atât de mult în invenţiile lor, încât au plătit cu preţul vieţii pentru acestea.

10 inventatori care au fost ucişi de invenţiile lor

#10. Jean-Francois de Rozier

Jean-Francois de Rozier a realizat primul zbor controlat de un om, cu un balon cu aer cald.

primul om care a zburat cu un balon cu aer cald

De Rozier a fost profesor de fizică şi de chimie. Acesta a fost martor, în anul 1783 la primul zbor al unui balon, eveniment care a născut în el pasiunea pentru zbor.

Dupa ce a asistat la ridicarea unui balon având la bord, pe rând, o oaie, o găină şi o raţă, acesta a fost ambiţionat şi a gândit un sistem de control al balonului.

Fără a se opri acolo, de Rozier a planificat trecerea Canalului Mânecii, dinspre Franţa către Anglia.

Doar că acesta avea să fie ultimul lui zbor.

Publicitate

După ce s-a ridicat la o înălţime de circa 450 de metri, balonul s-a dezumflat, cauzând căderea lui şi, inevitabil, moartea pasagerului.

Răpusă de durere, logodnica inventatorului s-a sinucis 9 zile mai târziu.

#9. Henry Winstanley

Henry Winstanley a fost inventatorului farului maritim din piatră roşie (de tip Eddystone).

inventatorul farului maritim

Inginer şi arhitect foarte cunoscut, Winstanley avea mare încredere în proiectele sale.

Atât de mare încât a cerut să fie în interiorul farului pentru a-i testa rezistenţa în timpul unei furtuni.

Structura nu s-a dovedit a fi foarte rezistentă şi s-a prăbuşit.

• CITEŞTE ŞI:  Legile fizicii: introducere în principalele legi ale fizicii

Winstanley nu a avut nicio şansă, murind în urma prăbuşirii.

#8. Alexander Bogdanov

Alexander Bogdanov a fost un fizician, filosof şi economist rus foarte apreciat, fiind şi scriitor de SF.

A efectuat experimente cu transfuzii sanguine, în căutarea tinereţii eterne.

inventatorul transfuziei sanguine

Rusul a efectuat asupra sa 11 transfuzii sangvine. Acesta a declarat că a stopat procesul alopeciei şi şi-a îmbunătăţit vederea.

Din păcate pentru el, tehnicile de transfuzie erau abia la început, iar testele preliminare nu constituiau o practică în sine.

În anul 1928, Bogdanov şi-a făcut, fără să ştie, o transfuzie cu sânge infectat cu malarie şi tuberculoză.

După cum era de aşteptat, a murit la scurt timp după efectuarea transfuziei.

#7. Karel Soucek

Cu siguranţă ai auzit de celebrele sărituri în butoi în cascada Niagara.

sarituri in butoi in niagara

Acrobatul canadian Karel Soucek era faimos pentru inventarea „capsulei”. Un butoi modificat, cu care a sărit în cascada Niagara.

La prima încercare s-a rănit, dar a supravieţuit.

A doua oară, însă, nu i-a reuşit cascadoria ce presupunea o săritură de la 60 de metri, într-o cascadă construită special pentru asta şi a murit.

#6. Franz Reichelt

Franz Reichelt a fost un croitor austriac care era recunoscut pentru inventarea unui hibrid trenci-paraşută.

Inventatorul spunea că îl poate ajuta pe purtător să aterizeze uşor pe pământ, ba chiar să zboare.

A murit în urma impactului cu solul. după o săritură de la primul nivel al turnului Eiffel, din Paris, privit de spectatori şi filmat.

#5. William Bullock

William Bullock a fost un inginer american, a cărui invenţie, din anul 1863, a revoluţionat industria tiparitului.

Acesta a inventat o presă mai eficientă şi mai rapidă.

presa lui william bulock

Creaţia sa a fost, în final si cea care i-a adus moartea.

În timp ce lucra la reparaţiile unei prese, acesta şi-a prins piciorul în roţile maşinăriei.

• CITEŞTE ŞI:  Descoperire fascinantă privind Giulgiul din Torino: analiza cu raze X a confirmat vechimea pânzei

Cu toate că a reuşit să evadeze din strâmtoare, în câteva zile o cangrenă i-a cuprins piciorul.

Medicina nu era la nivelul actual, iar Bullock a murit în timpul operaţiei de amputare a piciorului.

#4. J. G. Parry-Thomas

John Godfrey Parry-Thomas a fost pilot de curse şi inginer pasionat de motoare.

Acesta visa să doboare recordul de viteză stabilit de Malcom Campbel, de 235 km/h.

Pentru  a face asta, trebuia să creeze o maşina mai rapidă.

record mondial de viteza

Viitoarea lui invenţie a fost un vehicul prototip, numit Babs, căruia îi operase mai multe modificări, printre care şi lanţuri expuse în exterior, care legau roţile de motor.

În data de 24 aprilie 1926, Parry-Thomas a doborât recordul mondial existent la acea vreme, atingând viteza de 270 km/h.

După doar, Malcom Campbell a stabilit un nou record mondial: 281 km/h.

Acest lucru l-a ambiţionat şi mai mult pe Parry-Thomas, care a făcut noi îmbunătăţiri. De data această, însă, ambiţia avea să-i aducă sfârşitul.

În timpul cursei, unul dintre lanţurile expuse s-a desprins şi a ricoşat în gâtul pilotului, decapitându-l parţial.

Parry-Thomas a murit pe loc.

În anul 1935, Malcom Campbel avea să stabilească un nou record mondial: 485 km/h.

#3. Otto Lilienthal

Cunoscut ca Regele Planorului, Otto Lilienthal a fost prima persoană care a efectuat cu succes mai multe zboruri succesive cu planorul.

regele planorului

Publicitate

La sfârşitul secolului al XIX-lea, au fost publicate fotografii cu Lilienthal zburând cu planorul său, acestea oferind un nou imbold ideii publice şi ştiinţifice conform căreia maşinile de zbor vor deveni, în sfârşit, realitate.

Până atunci a fost o perioadă lungă, marcată de îndoieli, în care posibilitatea omului de a zbura reprezentă doar o utopie.

Lilienthal a construit în viața lui cel puțin 21 de aparate de zbor, printre care și acelea cu aripi mobile. Din anul 1894 unul dintre aeroplanele lui era produs în serie.

• CITEŞTE ŞI:  Prusia: istoria fascinantă a unei puteri uitate a Europei

Acesta avea o anvergură de 6,7 m, cântărea 20 kg și zbura până la 250 m.

Visul frumos a fost întrerupt, cel puţin pentru o perioadă, după ce pionierul aviaţiei, la data de 09 august 1896, s-a prăbuşit de la o înălţime de 15 metri, rupându-şi coloana vertebrală.

Publicitate

A intrat în comă şi a murit în ziua următoare.

Ultimele sale cuvinte au arătat că a crezut cu adevărat în munca sa de o viaţă: “Mici sacrificii trebuie făcute”.

#2. Thomas Midgley Jr.

Thomas Midgley Jr. a fost un chimist american care a inventat benzina cu plumb.

inventatorul benzinei

Deşi a fost lăudat la momentul respectiv, în timp a fost blamat pentru poluare şi moartea a mii de oameni din cauza invenţiei sale.

Inventatorul s-a otrăvit cu plumb, contactând poliomielita şi a căzut la pat.

Fiind inventator, a gândit un sistem de frânghii cu care să se poată ridica din pat.

A murit strangulat cu una dintre funii.

#1. Marie Curie

Marie Curie este una dintre cele mai cunoscute femei din istorie, participând activ la dezvoltarea ştiinţei.

A fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel.

A fost singura savantă care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite: fizică și chimie.

marie curie

Activitatea sa ştiinţifică, însă, a implicat riscuri uriaşe.

Marie Curie este cunoscută, printre altele, pentru faptul că a descoperit noi elemente chimice, precum Radiumul şi Poloniumul, dar şi pentru teoria radioactivităţii şi izolarea izotopilor radioactivi.

Savanta a murit de anemie aplastică, în urma expunerii la radiații și a efortului intens depus în numele ştiinţei.

 

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.