10 curiozităţi despre Michelangelo, geniul care a pictat Capela Sixtină şi Pieta

Michelangelo Buonarroti a fost unul dintre cei mai mari artiști din istoria omenirii. Alături de Leonardo da Vinci, este considerat cel mai important artist din perioada de vârf a Renașterii Italiene.

Michelangelo s-a născut în data de 6 martie 1475, în Republica Florentină. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.

10 curiozităţi despre Michelangelo

#1. Pasiunea pentru sculptură, insuflată de doică

Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni a fost al doilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri del Miniato Siena. După întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor umaniste.

Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo a descoperit pictura și, în anul 1488 a fost dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din Florența, aparținând lui Domenico Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună cu fratele său David, a executat frescele din biserica Santa Maria Novella. Totuși, dorința de a lucra în marmură nu l-a părăsit.

La doar 14 ani a început să studieze sculptura pe lângă Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor antice aflate în grădina lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducătorul politic al Florenței. În palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, a avut posibilitatea de a-i cunoaște pe artiștii care veneau la curte, devenită un centru important de cultură umanistă. Printre aceștia s-a aflat și poetul Angelo Poliziano, cu care Michelangelo a purtat discuții despre Homer, Virgiliu, Dante și Petrarca.^[sursa]

#2. Şi-a descoperit geniul după o încercare de fraudă

În anul 1496, Michelangelo a realizat o sculptură a lui Cupidon adormit și a tratat-o cu o substanţă acidă pentru a o face să pară veche. Ulterior, a vândut-o unui negustor, Baldassare del Milanese, care, la rândul său, a vândut-o cardinalului Riario de San Giorgio.

Riario a auzit mai târziu zvonuri despre înșelătorie și și-a recuperat banii, dar a fost atât de impresionat de măiestria lui Michelangelo încât l-a invitat la Roma pentru o întâlnire. Tânărul sculptor avea să zăbovească în Orașul Etern în următorii ani, câștigând în cele din urmă o comandă pentru a sculpta Pieta, lucrarea care i-a făcut pentru prima dată un nume ca artist.

#3. A creat celebra capodoperă David dintr-un bloc de marmură aruncat

Michelangelo era cunoscut ca fiind foarte pretențios în ceea ce privește marmura pe care o folosea pentru sculpturile sale, însă pentru faimoasa statuie „David”, a folosit un bloc pe care alți artiști îl consideraseră imposibil de prelucrat.

Cunoscută sub numele de „Uriașul”, blocul masiv fusese extras cu aproape 40 de ani mai devreme pentru o serie de sculpturi, în cele din urmă abandonate, pentru Catedrala din Florența. Se deteriorase și devenise aspră după ani de expunere la intemperii, iar în momentul în care Michelangelo a început să lucreze cu ea în anul 1501, aceasta purta deja urmele de daltă ale mai multor sculptori frustrați.

În cele din urmă, Michelangelo a transformat blocul de marmură aruncat într-una dintre cele mai reprezentative lucrări ale sale, însă analize recente ale „David” au arătat că este posibil ca piatra de calitate slabă să se fi degradat într-un ritm mai rapid decât majoritatea statuilor din marmură.

#4. Michelangelo l-a urât pe Leonardo da Vinci

Michelangelo și Leonardo da Vinci simțeau „o antipatie intensă unul față de celălalt”, conform biografului lor, Vasari. Michelangelo și Leonardo se remarcau prin personalitățile puternice și măreţe, cu două atitudini ireconciliabil opuse față de artă. Independența lor feroce a dus la ciocniri ori de câte ori circumstanțele îi aduceau față în față.

Într-o zi, Leonardo da Vinci trecea prin Piazza Santa Trinita din Florența. Câțiva domni discutau despre Dante în fața palatului familiei Spini. L-au chemat pe Leonardo și l-au rugat să le explice pasajul asupra căruia aveau nedumeriri, dar chiar în acel moment s-a întâmplat să apară Michelangelo, iar Leonardo i-a sugerat în schimb sculptorului să îl elucideze. Această propunere l-a supărat pe Michelangelo. În loc să țină un discurs despre Dante, i s-a adresat lui Leonardo în forma lipsită de respect „tu” și a ripostat: „Explică tu însuți, tu care ai făcut proiectul unui cal pentru a fi turnat în bronz, dar care nu ai fost în stare să îl fondezi”. Cu asta, a plecat, lăsându-l pe Leonardo în picioare, „înroșit la față de cuvintele sale”.

Dincolo de această rivalitate, este de-a dreptul impresionant ca două astfel de genii, care au marcat istoria artei, să fi trăit în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi regiune.

#5. Michelangelo era o persoană răzbunătoare

Michelangelo a fost un artist foarte exigent cu sine și cu alții și a avut multe conflicte cu patronii și rivalii săi. De exemplu, a avut o relație tensionată cu Papa Iulius al II-lea, care l-a angajat să picteze Capela Sixtină, dar l-a schimbat apoi cu alt artist.

Papa Paul al III-lea a mers într-o zi să viziteze Sixtina împreună cu persoane din anturajul său de prelați. Printre acestea se număra și maestrul de ceremonii al papei, Biagio da Cesena, care a fost absolut scandalizat de numărul mare de personaje goale și a protestat vehement, afirmând că o frescă de acest gen nu merita mai mult decât peretele unui bar.

Michelangelo a răspuns pictându-l pe Biagio da Cesena în Infern, în rolul lui Minos, judecătorul sufletelor, cu două urechi de măgar uriașe și un șarpe care intenționa să îi ciugulească organele genitale. Când maestrul de ceremonii s-a plâns plin de furie, Papa a răspuns spunând că, din păcate, jurisdicția sa nu acoperă Iadul.

#6. A creat opere de artă pentru nouă papi diferiți

Începând cu anul 1505, Michelangelo a lucrat pentru nouă suverani pontifi consecutivi, de la Papa Iulius al II-lea şi până la Papa Pius al IV-lea. Activitatea sa pentru Vatican a fost foarte vastă și a inclus orice, de la realizarea de butoane ornamentale pentru patul papal până la petrecerea a patru ani istovitori pentru a picta tavanul Capelei Sixtine.

Relațiile lui Michelangelo cu patronii săi sfinți nu au fost întotdeauna plăcute. A avut o relație deosebit de tensionată cu combativul Papă Iulius al II-lea, iar odată a petrecut trei ani lucrând la o fațadă de marmură pentru Papa Leon al X-lea, pentru ca apoi Papa să anuleze brusc proiectul. Ulterior, artistul s-a bucurat de parteneriate mai prietenoase cu alți suverani pontifi și și-a găsit un sponsor celebru în Papa Paul al III-lea, care i-a apărat lucrarea „Judecata de Apoi” după ce oficialii bisericii au considerat că numeroasele sale figuri nud sunt obscene.

#7. Michelangelo şi Capela Sixtină

Plafonul Capelei Sixtine a fost pictat între anii 1508 și 1512, la cererea Papei Iulius al II-lea, care voia să înlocuiască vechea decorație cu un cer albastru cu stele. Michelangelo a acceptat provocarea, deși se considera mai mult sculptor decât pictor, și a creat un program iconografic complex, care ilustrează scene din Geneza, de la Facerea lumii la Potopul lui Noe.

Plafonul este împărțit în nouă compartimente principale, care conțin câte o scenă biblică, precum Crearea lui Adam, Crearea Evei, Păcatul originar sau Expulzarea din Paradis. Între aceste compartimente se află profeți și sibile care anunță venirea lui Cristos, precum Isaia, Ieremia, Daniel sau Sibila Cumana. Pe marginile plafonului sunt reprezentați strămoșii lui Iisus, conform Evangheliei după Matei. Plafonul este decorat și cu figuri ignudi (nuduri masculine), medalioane cu scene din Vechiul Testament și statui false care imită bronzul. Plafonul Capelei Sixtine este considerat o capodoperă a artei universale și un exemplu de armonie, frumusețe și expresivitate.

Peretele altarului Capelei Sixtine a fost pictat între anii 1535 și 1541, la cererea Papei Paul al III-lea, care voia să îl comemoreze pe predecesorul său Clement al VII-lea, mort în timpul asediului Romei din 1527. Michelangelo a ales ca temă Judecata de Apoi, inspirându-se din cartea Apocalipsei și din tradiția artistică medievală. Fresca ocupă întreg peretele de deasupra altarului și are dimensiuni uriașe: 17 metri înălțime și 13 metri lățime.

În centrul compoziției se află Iisus în rol de judecător suprem, înconjurat de apostoli, sfinți și martiri. Sub el se desfășoară scena învierii morților și a separării celor drepți de cei păcătoși. În partea de jos a frescei se vede infernul cu demoni și chinuri groaznice. Fresca este plină de detalii și simboluri, dar și de controverse. De exemplu, Michelangelo a pictat multe personaje nud, ceea ce a stârnit critici din partea unor persoane conservatoare, care au cerut ca acestea să fie acoperite cu veșminte.

De asemenea, Michelangelo a inclus în frescă portrete ale unor persoane reale, printre care şi pe el însuși, pe rivalul său Pietro Aretino (sub forma unui diavol) sau maestrul de ceremonii al Papei Biagio da Cesena (după cum am precizat, sub forma lui Minos). Judecata de Apoi este o frescă impresionantă prin forța sa dramatică și prin viziunea sa asupra destinului uman. Michelangelo a folosit culori strălucitoare care, după renovarea Capelei Sixtine în anul 1990, și-au recăpătat în întregime prospețimea.

#8. Michelangelo a fost un poet desăvârşit

Michelangelo a fost și un poet talentat și a scris peste 300 de poezii, în special sonete și madrigale.

Poeziile lui Michelangelo conţin jocuri de cuvinte ample și abordează subiecte diverse, de la sex și îmbătrânire până la vezica sa hiperactivă (se plânge de „un canal care picură și mă obligă să mă trezesc prea devreme”). De asemenea, versurile sale exprimau sentimente de dragoste, religiozitate, melancolie și regret.

Deși niciuna dintre aceste lucrări nu a fost publicată în mod oficial în timpul vieții sale, ele au circulat pe scară largă printre literații Romei din secolul al XVI-lea, iar compozitorii au pus chiar și muzică pentru unele dintre ele.

#9. Michelangelo a fost cel mai bogat artist al acelor vremuri

Deşi în general artiştii au fost plătiţi pe măsura talentului lor, iar talentul nu le-a fost apreciat la adevărata valoare în timpul vieţii, nu a fost şi cazul lui Michelangelo.

Deși se știa că Michelangelo avea o avere rezonabilă, noi cercetări sugerează că era fabulos de bogat. Michelangelo a fost bine plătit de Papa Iulius al II-lea, unul dintre marii săi patroni, și a investit, de asemenea, pe scară largă și cu succes în diverse proprietăți.

Bogăția lui Michelangelo l-ar fi făcut unul dintre cei mai bogați artiști ai timpului său, plasându-l într-o categorie cu mult înaintea lui Leonardo da Vinci, Titian sau Rafael Sanzio. La moartea sa, Michelangelo a lăsat o avere în valoare de 50.000 de florini – aproximativ 50 de milioane de dolari în banii de astăzi.

Michelangelo a fost primul artist occidental a cărui biografie a fost publicată în timpul vieții sale. De fapt, două biografii au fost publicate despre el în timpul vieții sale. Una dintre ele, scrisă de Giorgio Vasari, afirma că Michelangelo reprezenta apogeul tuturor realizărilor artistice de la începutul Renașterii, un punct de vedere care a continuat să fie valabil în istoria artei timp de secole.

#10. Moartea lui Michelangelo

Valoarea și celebritatea operei lui Michelangelo a pus în umbră viața sa personală. Cercetări mai recente au dezvăluit și aspecte obscure ale existenței sale. Deși nu era sărac, avea un mod de viață auster și solitar, asemeni unui călugăr. Adeseori lucra fără pauză chiar și în timpul nopții, uitând să mănânce sau să se odihnească.

În anul 1557, Michelangelo a fost forțat să părăsească Roma din cauza amenințării de invazie din partea Spaniei. Şi-a petrecut câțiva dintre ultimii ani din viață călătorind în același mod în care își începuse anii ca adult. S-a întors la Roma după ce problemele au trecut. Michelangelo a murit după o scurtă boală, în data de 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani, supraviețuind mult peste speranța de viață obișnuită a epocii. A fost înmormântat la biserica Sfântul Apostoli în cadrul unei ceremonii formale uriașe.

Michelangelo a fost un geniu al artei, care a reușit să îmbine frumusețea, expresivitatea și spiritualitatea în operele sale. A fost un artist complet, care a excelat în sculptură, pictură, arhitectură și poezie, și care a influențat generații de alți artiști. A fost un om al Renașterii, care a explorat cu pasiune lumea fizică și cea divină, și care a lăsat o moștenire de neprețuit pentru umanitate.