Vulturul Ilie a fost un personaj celebru în oraşul Buzău, locuind printre oameni între anii 1924-1942. Zăganul, care era foarte rar şi pe atunci, a fost adoptat de localnici şi botezat Ilie. Din păcate, vulturul, deşi era îndrăgit în localitate, a avut parte de un sfârşit tragic.

Există multe mărturii despre vulturul Ilie, atât în arhive, cât şi în poveştile spuse de către buzoienii mai în vârstă, care îşi amintesc despre legendarul zăgan.

Cum a ajuns vulturul Ilie în Buzău

Vulturul Ilie era un zăgan blând, care a trăit în oraşul Buzău între anii 1924 şi 1942. Era o pasăre mare şi prietenoasă, după cum arată scrierile păstrate din acea perioadă. În prezent, în România, această specie este considerată a fi dispărută.

Apariţia vulturului în oraş a fost descrisă în mai multe variante de către contemporanii păsării. Cele mai multe surse îl indică pe un cârciumar pe nume Anghel Adam, ca fiind primul proprietar al lui Ilie. Se spune că vulturul, istovit de atâta zbor, a căzut în curtea cârciumarului. Acesta, pentru a profita de pe urma înaripatei în scop de publicitate, a închis-o într-o cuşcă din fier. În câteva zile, după ce cârciumarul a hrănit vulturul, se pare că între cei doi s-a legat o oarecare „prietenie”, iar zăganul nu a mai plecat. Ar fi rămas de atunci să locuiască printre buzoieni.

„Ilie călca cu pas de stăpân pe străzile Buzăului. Se obişnuise cu mersul pe jos, că de câte ori îşi lua zborul trebuia să se războiască cu puzderia de ciori care întuneca cerul oraşului şi-l ciuguleau, sărmanul de el, de-i mergeau fulgii, că el fiind greoi în mişcări, nu se prea putea apăra de ele.

În fiecare dimineaţă, se ducea pe jos la piaţă, în hale, unde măcelarii îl aşteptau cu tainul de carne, sau la hala de peşte – după cum era zi de dulce sau zi de post. Mersul lui era încet şi legănat prin centrul oraşului. Pe trotuar nu mergea, că se împiedicau pietonii de el. Pe stradă, iar nu mergea, că avea de furcă cu birjarii. De aceea mergea pe marginea străzii, pe lângă trotuar, pe acolo unde se scurg ordurile, unde nu se supăra nimeni (…)

Către vremea prânzului, îl vedeai pe Ilie sus, pe localul gării, cu norul de ciori dându-i roată, iar când vedea expresul de Cernăuţi-Bucureşti că-şi face intrarea în gară, cobora şi el pe peron, că şi aici bucătarul de la vagonul restaurant avea rezervate ceva delicatese culinare pentru el.

Afară de câini şi copii, Ilie nu se împăca nici cu vânzătorii de ziare şi covrigi, care îl trăgeau de pene – şi aşa ceva nu-i plăcea defel. De multe ori, se uşurau de marfa pe care o aveau şi scăpau cu fuga pe unde vedeau cu ochii. Îi urma Ilie, care număra ziarele şi covrigii.“ – fragmente din volumul „Consemnări publicistice”, de Viorel Frâncu.

Vulturul Ilie, pe străzile Buzăului

Vulturul Ilie se simţea bine în preajma copiilor

În afară de cei care îi dădeau de mânare, vulturul Ilie îi plăcea pe cei mici. Astfel, buzoienii mai în vârstă, care pe atunci erau nişte copii, îşi aduc aminte de vulturul care îi vizita destul de frecvent, uneori chiar în mijlocul vreunei partide de fotbal, pe stradă, pentru a lovi mingea cu ciocul.

Citeşte şi:  Un bărbat a murit încercând să demonstreze că Pământul este plat

”Îl vedeam pe deasupra caselor, planând, apoi după câteva minute ateriza lângă noi. Copiii nu mai aveau teamă de el și îl chemau să se joace. Când vedea ceva în mișcare, mingea, cum era pe vremuri, sau cercurile cu care alergau băieții, vulturul se repezea la ele.”, arată Matei Anton, unul dintre copiii care s-au jucat cu vulturul Ilie.

Moartea vulturului Ilie

Există două variante care descriu moartea zăganului. Ambele cu acelaşi final tragic, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, orașul era împânzit de trupe germane. Un soldat a ochit și vultul Ilie s-a prăbușit mort pe peron. Acesta ar fi fost rezultatul unui pariu pus între soldaţii germani, care a rămas la stadiul de zvon. Acest pariu pus de nemți, şi anume că vor doborî vulturul, era să se sfârșească cu o revoltă a populației împotriva soldatului asasin.

Publicitate

O altă variantă a morții vulturului îi aparție preotului Dumitru Popa, care şi el a cunoscut această pasăre deosebită. ”Într-o zi, a apărut pe peron un neamţ cu un câine lup. Câinele s-a repezit la vultur, vulturul a dat din aripi, s-a apărat şi până la urmă i-a spart câinelui ţeasta cu ciocul. Era să-l omoare şi pe neamţ, ce-a fost acolo, panaramă mare. În această încăierare pe viaţă şi pe moarte, neamţul a scos pistolul şi l-a împuşcat.”[sursa]

Cert este că vulturul Ilie, iubit de buzoieni, a fost condus pe ultimul drum de ”toți copiii, tot orașul”. Înmormântarea păsării ar fi avut loc în Cimitirul Dumbrava, şi s-a desfăşurat la fel ”ca a oricărui cetățean al orașului”. Mormântul vulturului, amplasat pe aleea din dreapta capelei, ar fi rezistat vreme de câțiva ani, însă a dispărut în timp, odată cu extinderea cimitirului.

Citeşte şi:  Cântăreţii castraţi, băieţii "sacrificaţi" pentru o voce perfectă

”Mi-e ruşine că sunt om, la fel cu făptaşul, mi-e ruşine că sunt dintr’un neam cu unul care şi-a putut descărca netrebnicia şi pistolul într’o biată pasăre care n’avea decât vina că se coborâse din înălţimile pure unde stăpânea, ca să se alăture omului pe care-l credea mai presus, fără să ştie însă că, în timp ce ea se născuse din limpezimea de cer şi din infinit, ce-l căruia-i încredinţase prietenia, fusese zămislit din ţărână murdară. Ilie, vestitul vultur din Buzău, a fost ucis. […]

Vieaţa acestei făpturi a fost însă curmată de un netrebnic. S’a găsit unul care l’a doborât cu un glonţ de revolver. Vulturul s’a prăbuşit din înălţime la picioarele omului vulgar. Dacă latinii s’ar fi exprimat ca mine, i-ar fi zis «merlanus vulgarissima speciae». Eu nu-l cunosc pe ucigaş, dar cred că este speţa cea mai joasă de om creată vreodată de natură şi d’aia îl urăsc şi d’aia mi-e ruşine că sunt la fel cu el. Ar merita să fie pedepsit pentru c’a îndrăznit să omoare încrederea şi prietenia.”, se arăta într-un articol intitulat „Uciderea vulturului Ilie„, publicat în Vocea Buzăului, din 18 aprilie 1942.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele