Încă de când s-a născut, în anul 1887, Violeta Jessop părea a fi o învingătoare. Dintre cei nouă copii ai părinţilor săi, doar şase au supravieţuit după naştere, Violeta fiind prima dintre ei.
Pe când era mică, a făcut tuberculoză, o boală extrem de grea în acele vremuri. Medicii le-au spus părinţilor că şansele de supravieţuire ale micuţei erau foarte reduse, însă Violeta s-a încăpăţânat să rămână în viaţă.
La vârsta de 21 de ani, Violeta s-a angajat ca însoţitoare de bord pe vasul RMS Olympic. Acesta era un vas de lux, construit de White Star Line, fiind şi cel mai mare vas civil al acelor vremuri.
În anul 1911, RMS Olympic a părăsit portul din Southampton, Marea Britanie şi s-a ciocnit cu un vas de război britanic, HMS Hawke. Nu au fost victime omeneşti, însă vasul a fost avariat în urma impactului. Totuşi, RMS Olympic a ajuns înapoi în port
Violeta Jessop şi scufundarea Titanicului
După experienţa nefastă avută pe RMS Olympic, care aproape s-a scufundat, o persoană obişnuită probabil ar renunţa la cursele transatlantice.
Totuşi, la doar 7 luni de la accident, Violeta Jessop a revenit la muncă pe o altă navă construită de compania White Star Line, despre care spuneau că este de nescufundat: RMS Titanic.
Violeta s-a îmbarcat pe Titanic tot din oraşul Southampton, cu patru zile înainte de impactul celebru pe care nava l-a avut cu un aisberg.
„Eram pe punte. Cu calm, pasagerii se deplasau după cum îi dirijam. Stăteam cu celelalte însoţitoare privind cum femeile erau ajutate de soţii lor să se urce în bărcile de salvare. Ulterior s-a dezlănţuit haosul.”, povesteşte în memoriile sale Violeta.
A privit cum bărcile de salvare erau încărcate, urcându-se şi ea printre ultimele. După ce a petrecut o noapte sub cerul liber, pe un ger năprasnic, supravieţuitorii au fost salvaţi de către RMS Carpathia.
În data de 15 aprilie 1912, la ora 02:20, RMS Titanic s-a scufundat în Oceanul Atlantic. În urma naufragiului și-au pierdut viața 1514 persoane dintr-un total de 2228.
Al treilea accident
Încă o dată, după ce a fost martora unei tragedii şi trecând ea însăşi aproape de moarte, Violeta a continuat să lucreze ca însoţitoare de bord.
În anul 1916, în timpul Primului Război Mondial, compania White Star Line a transformat câteva dintre navele sale în spitale maritime. Unul dintre acestea era HMHS Britannic, pe care Violeta Jessop s-a îmbarcat ca însoţitoare din partea Crucii Roşii Britanice.
În dimineaţa zilei de 21 noiembrie 1916, HMHS Britannic s-a scufundat în Marea Egee, în urma unei explozii cauzate de o mină. HMS Britannic s-a scufundat în 57 de minute. În urma dezastrului, 30 de persoane şi-au pierdut vieţile, iar Violeta Jessop a fost din aproape de moarte.
Pe măsură ce vasul se scufunda, propulsoarele încă se învârteau şi au început să tragă bărcile de salvare sub ele. Violeta a sărit la timp din barcă, însă s-a ales cu o rană la cap.
„Am sărit în apă, însă am fost trasă de un curent şi m-am lovit la cap. Am supravieţuit, dar am rămas cu puternice dureri de cap. Când am mers la medic, după câţiva ani de dureri, acesta a constatat că am suferit în trecut o fractură craniană.”, a mai scris Violeta în memoriile sale.
După ce a trecut prin trei accidente maritime, dintre care două în care navele s-au scufundat, cei mai mulţi ar crede că Violeta s-a retras din această activitate.
Totuşi, după o pauză, aceasta a revenit în activitate în cadrul companiei White Star Line, în anul 1920. În timpul carierei, Violeta Jessop a încheiat cu succes două croaziere în jurul lumii. De asemenea, a avut parte de o scurtă căsnicie, care însă nu a funcţionat.
„Domnişoara de Nescufundat”, s-a retras în Suffolk, Marea Britanie, unde a murit în anul 1971, la vârsta de 83 de ani.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: