Ultimele zile ale reginei Anne Boleyn: de ce a murit?

În data de 19 mai 1536, regina Anne Boleyn, a doua soție a regelui Henric al VIII-lea, a fost executată prin decapitare în incinta Turnului Londrei. Anne a fost regină timp de doar trei ani. Dar cum s-au desfăşurat ultimele zile ale reginei Anne Boleyn?

Anne Boleyn, cea de-a doua soție a lui Henric al VIII-lea, a fost găsită vinovată de înaltă trădare de către un juriu format din semenii săi în sala regelui din Turnul Londrei în data de 15 mai 1536. A fost executată patru zile mai târziu, și se crede că avea în jur de 35 de ani la acea dată.

Regina Anne fusese acuzată că a întreținut relații sexuale cu cinci curteni, inclusiv cu fratele ei, George Boleyn (cunoscut și ca Lord Rochford), și cu Sir Henry Norris, bunul prieten al regelui. Potrivit acuzațiilor, nu numai că s-a culcat cu acești bărbați (ca urmare a „apetitului ei carnal uriaş”), dar a și conspirat cu aceştia pentru a-și ucide soțul, însuşi regele.

Datele presupuselor sale crime se întind din octombrie 1533 până în ianuarie 1536, însă, după cum a subliniat istoricul Eric Ives, trei sferturi dintre datele menționate în acuzații nu au sens nici pentru Anne, nici pentru bărbatul acuzat. Anne nu a fost prezentă în locurile respective la orele indicate.^[sursa]

De exemplu, în octombrie 1533, atunci când Anne a fost acuzată că l-a „determinat” pe Sir Henry Norris să o „violeze” la Westminster, Anne era încă închisă în camerele sale de la Greenwich după nașterea fiicei sale, viitoarea Elisabeta I. În anul 1535, când se presupune că l-a sedus pe Mark Smeaton la Greenwich, regina era de fapt la Richmond. Acuzațiile erau lipsite de sens, dar dacă a existat vreo îndoială cu privire la aceste date, atunci aceasta a fost acoperită prin adăugarea „diverse zile înainte și de atunci” și „de mai multe ori înainte și după” în acuzații.

De ce a fost executată regina Anne Boleyn?

Majoritatea istoricilor moderni cred că Anne Boleyn a fost o femeie nevinovată căreia i s-a înscenat totul: fie de către soțul ei, Henric al VIII-lea, care intenționa să își ia o nouă soție cu care spera să aibă un moștenitor de sex masculin supraviețuitor; fie de către servitorul său loial, Thomas Cromwell, care a conceput cazul împotriva Annei pentru a elimina o amenințare și un obstacol în calea planurilor sale.

Anne nu a fost de acord cu planurile lui Cromwell privind mănăstirile, iar poziția ei pro-franceză în diplomație a fost o problemă atunci când Cromwell a dorit o alianță cu Sfântul Imperiu Roman. Consilierul Annei îl atacase pe Cromwell și sfaturile pe care acesta le dădea regelui într-o predică ținută în prezența regelui.

În sistemul de drept din epoca dinastiei Tudor, inculpații erau prezumați vinovați până la proba contrarie a nevinovăției (sarcina probei revenea acuzatului de a-și dovedi nevinovăția), iar inculpații adesea nu cunoșteau acuzațiile exacte și probele folosite împotriva lor înainte de proces, astfel încât le era incredibil de dificil să se apere în mod corespunzător.

Juriul știa, de asemenea, ce se aștepta de la el într-un caz de înaltă trădare, un caz în care șase persoane conspirau pentru a-l ucide pe suveranul uns al lui Dumnezeu. Anne, fratele ei George Boleyn, lordul Rochford, Sir Henry Norris, curtenii Sir Francis Weston și William Brereton și muzicianul Mark Smeaton aveau puține speranțe de a obține dreptatea.

Ambasadorul imperial Eustace Chapuys, în depeșa sa privind procesul a patru dintre bărbați, a scris că aceștia „au fost condamnați pe baza prezumției și a unor indicii, fără dovezi sau mărturisiri valide”. Nici împotriva Annei și a fratelui ei nu au fost aduși martori, iar aceștia s-au apărat admirabil, George fiind descris ca răspunzând „atât de bine” la acuzații „încât mai mulți dintre cei prezenți au pariat 10 la 1 că va fi achitat”. Totuși, nu a fost bine. Toți au fost găsiți vinovați și condamnați la moarte.

Ultimele zile ale reginei Anne Boleyn

Bărbații au fost condamnați să fie „spânzurați, trași și spintecați în patru”, dar regele, în „mila” sa, le-a comutat sentința în decapitare. Anne a fost condamnată la ardere pe rug sau decapitare „după bunul plac al regelui”. Cu toate acestea, călăul din Calais, care era renumit pentru abilitatea sa de a decapita cu sabia, a fost chemat, probabil chiar înainte ca Anne să fie găsită vinovată.

George Boleyn, Sir Henry Norris, Sir Francis Weston, William Brereton și Mark Smeaton au fost executați pe Tower Hill în data de 17 mai 1536. Poetul Sir Thomas Wyatt, care a fost încarcerat în Turn la acea vreme, a scris că a asistat la execuțiile lor din Turnul Clopotului, o priveliște „care îmi stă în cap zi și noapte”. În poemul său, el a scris despre cum acele „zile sângeroase” i-au frânt inima și, de asemenea, despre recunoașterea modului în care funcționa justiția Tudor: „Prin dovezi, spun eu, acolo am învățat: Spiritul nu ajută apărarea prea mult, nevinovăția să pledeze sau să se laude”.

În aceeași zi, arhiepiscopul Thomas Cranmer a declarat anularea căsătoriei dintre Anne și Henric al VIII-lea.

Execuția Annei a fost programată pentru data de 18 mai și au început lucrările la un nou eșafod care urma să fie construit „în fața House of Ordnance” la Turnul Londrei, între Turnul Alb și ceea ce este acum blocul Waterloo (unde se află bijuteriile coroanei) – și nu acolo unde se află actualul memorial din sticlă de pe Tower Green, care îi comemorează pe toți cei executați în interiorul zidurilor turnului.

Anne Boleyn s-a pregătit să moară în acea zi, făcându-și ultima confesiune și celebrând Sfânta Liturghie în fața lui Sir William Kingston, conetabilul Turnului Londrei. Chapuys i-a raportat Sfântului Împărat Roman Carol al V-lea că „înainte și după ce a primit Euharistia, ea a afirmat, cu riscul osândirii sufletului său, că nu a greșit față de soțul său, regele”.

Dar execuția Annei a fost amânată atunci când Sir William Kingston a primit ordin de la Thomas Cromwell să elibereze Turnul de „străini”, adică de diplomații străini care ar fi inclus relatările lor despre execuția unei regine a Angliei în corespondența cu stăpânii și amantele lor. Cromwell și regele nu doreau să stârnească simpatie pentru Anne sau ca Henric al VIII-lea să pară personajul negativ.

Felul în care Anne Boleyn s-a purtat în ultimele ore ale vieții sale și felul în care și-a consolat doamnele și a glumit pe seama „gâtului ei mic”, l-au determinat pe Kingston să raporteze că regina a avut „multă bucurie și plăcere în moarte”.

Îmbrăcată pentru moarte

În dimineața zilei de 19 mai 1536, Sir William Kingston a escortat-o pe Anne Boleyn din apartamentele sale din palatul regal al Turnului, aceleași apartamente în care stătuse înainte de încoronarea sa din anul 1533, până la eșafod.

Anne a avut grijă de înfățișarea sa: ornamentul de hermină de pe costumul său îi confirma statutul. Rochia sa era purpurie, culoarea martiriului, iar gluga sa era gluga tradițională englezească, acea podoabă capilară greoaie care semăna cu frontonul unei case și care acoperea părul purtătoarei (mai degrabă decât gluga franceză, mai la modă, care lăsa să se vadă o parte din păr).

Pe eșafod, Anne a ținut un discurs simplu, respectând protocolul execuției:

„Oameni buni creștini, nu am venit aici să țin o predică; am venit aici să mor. Pentru că, în conformitate cu legea și prin lege, sunt judecată să mor și, prin urmare, nu voi spune nimic împotriva ei. Am venit aici să nu acuz pe nimeni, nici să vorbesc despre ceea ce sunt acuzată și condamnată la moarte, ci mă rog lui Dumnezeu să-l salveze pe rege și să-l facă să domnească mult timp peste voi, pentru că un prinț mai blând și mai milostiv nu a existat niciodată, iar pentru mine a fost întotdeauna un domn bun, blând și suveran. Și dacă cineva se va amesteca în cauza mea, îi cer să judece cât se poate de bine. Și astfel îmi iau rămas bun de la lume și de la voi toți, și vă doresc din toată inima să vă rugați pentru mine”.

Călăul a decapitat-o pe regină cu o singură lovitură de sabie, apoi doamnele ei îndurerate au înfășurat rămășițele Annei în pânză albă și le-au dus la capela Sfântului Petru ad Vincula din apropiere.

Nimeni nu s-a gândit să-i pregătească un sicriu pentru înmormântare, așa că un gardian a fost nevoit să aducă din arsenalul Turnului un cufăr vechi de ulm, în care se aflau cândva bețe de arc. Capul și corpul Annei au fost așezate în cufăr și îngropate în altar, lângă rămășițele fratelui său, Lordul Rochford.

Unde este înmormântată Anne Boleyn?

În anul 1876, au fost efectuate lucrări de restaurare a capelei. S-a constatat că podeaua naosului se scufunda, astfel că rămășițele îngropate acolo au fost exhumate cu grijă. Echipa victoriană a folosit registrele Turnului pentru a identifica locurile de înmormântare și persoanele îngropate. În locul înregistrat ca fiind locul de odihnă al reginei Anne Boleyn, echipa a găsit oasele unei femei. Dr. Frederic Mouat a confirmat că acestea aparțineau „unei femei cu vârsta cuprinsă între douăzeci și cinci și treizeci de ani, cu o constituție delicată și care avea proporții subțiri și perfecte”.

Echipa de examinare nu s-a îndoit că a găsit-o pe Anne Boleyn, cu atât mai mult cu cât au găsit în apropiere rămășițele a doi bărbați, despre care se crede că au fost ducii de Somerset și Northumberland, care au fost înregistrați ca fiind între reginele Anne Boleyn și Catherine Howard.

După o examinare atentă, rămășițele Annei au fost așezate într-un sicriu de plumb, în interiorul unei lăzi de stejar purtând o emblemă de plumb inscripționată cu numele ei, data morții și anul reînhumării (1877). Lada a fost îngropată în locul în care a fost găsită Anne, la zece centimetri sub suprafață, iar groapa a fost umplută înainte de a fi acoperită cu un strat de beton. Pentru a marca locul a fost așezată o plăcuță decorativă memorială specială, purtând stema Annei, numele și titlul ei – „Regina Anne Boleyn” și anul morții sale.

În fiecare an, pe 19 mai, la aniversarea execuției sale, un coș de trandafiri este livrat și depus pe placa memorială a reginei Anne Boleyn. Nu se știe cu exactitate cine este responsabil de trimiterea acestuia, iar pe felicitarea care îl însoțește scrie simplu „Regina Anne Boleyn, 19 mai 1536”. Omagii florale din partea vizitatorilor Turnului Londrei sunt, de asemenea, depuse pe placa și pe monumentul din sticlă de pe Tower Green, care amintește de toți cei executați între zidurile Turnului.