O tânără de 22 de ani din Ljubljana, Slovenia, a fost condamnată la doi ani de închisoare după ce și-a tăiat mâna cu un fierăstrău pentru a obține un milion de euro de la mai multe firme de asigurări.

Julija Adlesic a avut un plan pe cât de simplu, pe atât de înfiorător.

Femeia este acuzată că a semnat cinci contracte de asigurare cu mai mult firme, după care și-a tăiat mâna cu un fierăstrău.

Şi-a tăiat mâna şi i-a minţit pe doctori

Ajunsă la urgențe, tânăra i-ar fi mințit pe doctori, spunând că a suferit un accident în timp ce tăia crengi.

tăiat mâna
Tânăra care şi-a tăiat mâna intenţionat îşi fereşte braţul de ochii lumii

A mers la spital fără membrul secționat, însă, astfel încât medicii să nu poate să îl atașeze printr-o intervenție chirurgicală.

Scopul ar fi fost să obțină aproape un milion de euro sub formă de despăgubiri, pe loc, plus alte sume lunare, ca urmare a handicapului suferit.

Planul tinerei, însă, a fost dejucat de poliția din Slovena.

Agenții au găsit membrul tăiat și l-au dus la spital.

Ulterior au descoperit că iubitul ei a căutat pe internet informații despre membre artificiale, cu doar câteva zile înainte de incident.

A fost o dovadă suficientă pentru judecători, care au condamnat-o la doi ani de detenție.

Pe tot parcursul procesului, femeia a susținut că este inocentă și că nu și-ar fi tăiat niciodată mâna intenționat.

Publicitate

„Nimeni nu vrea să fie cu dizabilități. Tinerețea mea a fost distrusă. Mi-au pierdut mâna la vârsta de 20 de ani. Doar eu știu cum s-a întâmplat.”, a declarat Julija Adlesic.[The Sun]

• CITEŞTE ŞI:  Marea ceaţă din Londra. Fenomenul bizar care a ucis mii de oameni în câteva zile

Magistrații au mai dat două sentințe: trei ani de închisoare pentru iubitul ei și un an cu suspendare pentru tatăl acestuia, considerat complice.

Cazul datează de la începutul anului 2019 și a fost relatat pe larg de presa din Slovenia.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele