Sindromul Cotard este o afecţiune psihică rară, caracterizată de o stare de delir în care pacientul este convins că a murit.

De asemenea, cei care suferă de această afecţiune psihică pot avea impresia că sunt în stare de putrefacție sau că și-au pierdut tot sângele și organele interne.

Acest sindrom este extrem de rar, fiind de obicei întâlnit la pacienţii ce suferă de schizofrenie şi de tulburări bipolare.

Această afecţiune a fost observată pentru prima dată în 1788, dar nu a fost descrisă în detaliu până în iunie 1880. Atunci, neurologul francez Jules Cotard[1] a ţinut o prelegere în cadrul prestigioasei Société Médico-Psychologique din Paris, una dintre cele mai vechi instituţii medicale dedicate psihiatriei.

Jules Cotard

Cotard a descris această negare psihotică a propriei existenţe ca fiind o stare demenţială profundă, melancolică, de multe ori asociată cu o ipohondrie extremă.

Acest sindrom afectează copiii, adolescenţii şi persoanele în vârstă, fiind de obicei una din manifestările schizofreniei sau ale tulburării bipolare.

De asemenea, sindromul poate fi asociat leziunilor tempo-parietale ale emisferei cerebrale non-dominante.

Ideile delirante constituie tulburări de gândire care determină o reflectare eronată a realităţii.

Caracterul patologic al acestor tulburări nu este recunoscut de subiect, conducând la modificarea patologică a concepţiei despre lume.

Sindromul Cotard este se manifestă ca o idee delirantă depresivă, mai exact ca o idee delirantă de negaţie.

Delirul Cotard se diferenţiază de toate celelalte tipuri de idei delirante prin faptul că este unicul a cărui existenţă poate fi confirmată chiar de către pacient – chiar dacă el crede cu sinceritate în ideile delirante.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  5 lucruri mai murdare decât toaleta, pe care le foloseşti zilnic

Toate celelalte sindroame delirante necesită prezenţa unei alte persoane pentru a fi diagnosticate.

Care sunt cauzele sindromului Cotard?

sindromul cotard

Printre cauzele identificate până acum de către specialişti se numără depresia severă, tumorile pe creier, atacurile cerebrale, schizofrenia şi tulburările bipolare.

Sindromul Cotard poate apărea şi ca urmare a lezionării unei părţi a creierului, în majoritatea cazurilor fiind întâlnite dereglări structurale şi funcţionale ale acestuia.

Mulţi specialişti în neurologie consideră că sindromul Cotard este apropiat de sindromul Capgras. Pacienţii ce suferă de acest sindrom cred că rudele apropiate şi prietenii au fost înlocuiţi de impostori.

În ambele cazuri, specialiştii cred că problema apare ca urmare a unei dereglări a zonei cerebrale ce asociază feţele cu emoţiile.

Una dintre ipoteze susţine că anumiţi pacienţi ce suferă de sindromul Cotard nu-şi recunosc propriul chip în oglindă, de aceea crezând că sunt morţi.

Cum se manifestă sindromul Cotard?

Un caz extrem al sindromului Cotard a fost descris de către Dr. Christopher Gardner-Thorpe de la Spitalul din Exeter.

O pacientă în vârstă de 59 de ani descria cum simte şocuri electrice în ambele braţe, iar din când în când experimenta episoade în care avea senzaţia că bucăţi de carne din corpul ei dispar.

Femeia simţea cum carnea de pe abdomen şi de pe membre cade, iar un lichid din interiorul său se scurge. Aceasta se panica, având senzaţia că un proces de descompunere are loc, urmând să o reducă la nimic.

Având senzaţia că întregul corp îi dispare, femeia s-a uitat în timpul unui episod în oglindă, unde i s-a părut că îşi vede maxilarul alb, ca şi cum toată carnea ar fi dispărut.Pacienta a fost tratată cu metiprednisolon, însă iluziile de tip Cotard au continuat să apară episodic, la câteva luni.

• CITEŞTE ŞI:  Dacă nu este oxigen în spaţiu, atunci de ce "Soarele arde" în flăcări? De fapt, Soarele nu arde în flăcări...

Într-un alt caz, înregistrat în Iran, o pacientă susţinea că este moartă, pentru că s-a sinucis, fiind doar un suflet care rătăceşte prin deşerturi şi prin toaletele unde trăiesc alte suflete.

Deşi femeia credea că nu este în viaţă, aceasta şi-a tăiat partea din faţă a nasului, declarând că a făcut-o ca să fie mai frumoasă. Simptomul este tipic schizofreniei, afecţiune de care pacienta suferea alături de sindromul Cotard.

Aceasta a fost tratată cu şocuri electrice, obţinându-se doar o parţială ameliorare.

Pacient cu sindromul Cotard

Situaţia depinde de la caz la caz, în funcţie de gradul de afectare a creierului, însă un caz recent petrecut în Marea Britanie arată că există şi situaţii cu final fericit.

O secretară în vârstă de 24 de ani a fost internată în 2004 la un spital de neurologie din Londra. A fost diagnosticată cu epilepsie, urmare a encefalitei provocate de virusul herpes simplex.

Pacienta a prezentat simptomele tipice sindromului Cotard.

Susţinea în mod repetat că este moartă, afirmând că a murit cu două săptămâni înainte.

În tot acest timp pacienta plângea, întrebând dacă spitalul în care se află este cumva Raiul. Întrebată de doctori cum crede că a murit, LU a răspuns: „Nu ştiu exact cum. Ştiu că aveam o gripă şi că am venit aici. Poate că am murit de gripă”.

De asemenea, pacienta afirma că „mă simt ciudat faţă de iubitul meu. Nu-l pot săruta, se simte ciudat – deşi ştiu că mă iubeşte”.

Pacienta prezenta şi alte simptome, printre care ameţeală, halucinaţii auditive (auzea muzică disco), halucinaţii tactile (avea sentimentul că pe antebraţul stâng îi curge apă) şi halucinaţii vizuale (având senzaţia că pereţii se mişcă).

• CITEŞTE ŞI:  Cât timp rezistă un om fără să doarmă

Tratament pentru sindromul Cotard

Pacientă cu sindromul Cotard

Convingerea pacientei că a murit s-a redus în zilele următoare. Astfel, la două zile după întocmirea profilului neuropsihologic, pacientei i s-au pus câteva întrebări pe tema morţii.

Pacienta a fost întrebată dacă a mai văzut vreodată o persoană moartă, şi dacă da, cum de şi-a dat seama că acea persoană este moartă.

Ea a răspuns că a văzut-o pe bunica sa după ce a murit. A ştiut că nu mai este în viaţă pentru că ochii îi erau închişi şi nu mai făcea nicio mişcare.

Pacienta a recunoscut că ea vorbeşte şi se mişcă. Acest lucru era inconsistent cu caracteristicile normale ale oamenilor morţi.

După această discuţie, pacienta a fost întrebată cât de convinsă este de faptul că este moartă.

Dacă înainte cu câteva zile procentul indicat de aceasta era de 100%, de data aceasta era de doar 40%.

S-a constatat că pacientul diagnosticat cu sindromul Cotard se află ca într-un vis permanent. Se detaşează constant de realitate și de mediul în care și-a dus cândva existența, intrând în lumea iluziilor morbide.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele