Alexandru Ioan Cuza a avut doi fii cu amanta sa, Maria Obrenovici, care au fost adoptați de Elena Cuza, soţia sa credincioasă. Fiul cel mare, Alexandru, a murit la vârsta de 25 de ani din cauza problemelor cardiace, iar Dimitrie şi-a luat singur viaţa după ce familia s-a opus relației sale cu o servitoare. Sfârşitul tragic al fiilor lui Cuza s-a încadrat în finalul dramatic al vieţii fostului domnitor.

Născut pe 20 martie 1820 la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza a devenit una dintre cele mai importante personalităţi din istoria României. A fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România, oferind o perspectivă importantă pentru viitorul ţării moderne care avea să se formeze jumătate de secol mai tâziu.

În anul 1844, Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti, care era înrudită cu familiile Sturdza, Balș și Cantacuzino. Cei doi s-au căsătorit într-o ceremonie restrânsă, înainte ca Elena să împlinească 19 ani. Elena era retrasă, cumpătată, stângace și timidă, lipsită de încredere în sine și cu puternice complexe de inferioritate, în timp ce Cuza era exact opusul ei.

După o perioadă plină de provocări, în care Elena Cuza a reuşit să-l ajute pe soţul său să evadeze din spatele gratiilor, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Principatelor Române, mai întâi în Moldova, în data de 5 ianuarie 1859 şi apoi în Ţara Românească în data de 24 ianuarie 1859.

moartea lui alexandru ioan cuza
Alexandru Ioan Cuza şi Elena Doamna

În plan personal, însă, lucrurile nu stăteau bine. Doamna Elena nu a reușit să-i ofere copii domnitorului Cuza, ceea ce a dus la răcirea relației dintre ei. Alexandru Ioan Cuza și-a îndepărtat soția și a preferat compania prietenilor, petrecând la evenimente deseori scandaloase. Deși nu era băutor, domnitorul fuma excesiv și consuma exagerat de multă cafea.

• CITEŞTE ŞI:  A fost batjocorită toată viaţa pentru că avea o boală de piele, dar acum arată senzaţional

„Fiind din fire nestatornic, şi dragostea ce o purta soţiei se risipi în localurile de petrecere unde îţi înstrăina rând pe rând proprietăţile, ruinându-şi sănătatea. Cum era veşnic hărţuit de datornici, căsnicia lor se destrăma într-un lung şir de suferinţe pentru soţie.”, după cum expune scriitoarea Lucia Borş în cartea „Doamna Elena Cuza”.

La una dintre petrecerile la care a participat, Alexandru Ioan Cuza a întâlnit-o pe Maria Obrenovici, fiica boierului Costin Catargiu și fosta soție a principelui sârb Milos Obrenovici. Cu o frumusețe rară, Maria l-a cucerit rapid pe domnitor, iar aventura lor a devenit curând de notorietate.

Relația extraconjugală a lui Cuza nu a fost benefică pentru el, determinându-i pe oamenii politici să se îndepărteze de el și, în final, să-l forțeze să abdice pe 11 februarie 1866. Se spune chiar că amanta Maria Obrenovici ar fi ajutat la îndepărtarea lui Cuza de pe tron.

Făcuţi cu amanta, fiii domnitorului au fost adoptaţi de Elena Cuza

Iubirea dintre Cuza și Maria Obrenovici a dus la nașterea a doi fii, Alexandru (1864-1889) și Dimitrie (1865-1888). Cei doi copii au fost adoptați de Elena Cuza, care i-a crescut cu dragoste și grijă maternă, ca și cum ar fi fost propriii ei copii. Bună gospodină, Elena Doamna a creat, de dragul celor doi copii ai soţului, pe care ea îi adoptase, un cămin cald şi familial.

Cei doi urmaşi ai domnitorului Cuza au avut un destin trist. Aşa cum a fost finalul vieţii domnitorului şi aproape întreaga viaţă a Elenei Cuza alături de soţul său.

Alexandru Ioan Cuza avea să-şi petreacă restul vieții în exil, locuind la Paris, Viena și Wiesbaden, soţia sa împărtăşind cu stoicism soarta soțului înlăturat de pe tron. La începutul anului 1873, Alexandru Ioan Cuza a contractat o puternică răceală care, adăugată la bolile cronice de inimă și astm, a provocat moartea sa neaşteptată în data de 15 mai 1873.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Motivul trist pentru care cel mai murdar om din lume nu s-a spălat vreme de peste 60 de ani

După aducerea osemintelor domnitorului Cuza în țară, Elena Doamna s-a stabilit împreună cu cei doi fii la Ruginoasa. Au locuit în palatul cumpărat de domnitor la începutul anului 1862. Cultivând cu stăruinţă amintirea celui dispărut, ea a ştiut să creeze o viaţă plăcută şi tihnită celor doi băieţi, Alexandru şi Dimitrie, pentru a căror creştere şi educaţie s-a devotat.

adoptaţi de Elena Cuza
Cei doi fii ai lui Alexandru Ioan Cuza, Alexandru şi Dimitrie, adoptaţi de Elena Cuza

Sfârşitul tragic al fiilor lui Cuza

Elena Cuza a avut un presentiment neliniștitor încă din prima noapte petrecută la Ruginoasa, amplificat de amintirea faptului că pe scările palatului fusese ucis Sandulache Sturdza, fiul boierului Costache Sturdza.

Dimitrie Cuza și-a făcut studiile la Paris, iar în 1885 s-a întors acasă la Ruginoasa. Acolo, s-a îndrăgostit de una dintre servitoare, dar Elena Cuza nu a aprobat relația lor și a alungat-o pe tânără de la palat.

„Elena Cuza nu a acceptat relaţia dintre Dimitrie şi tânăra servitoare. Între cei doi au avut loc mai multe certuri, iar în anul 1888, fiul domnitorului Cuza s-a sinucis împucându-se cu un pistol, în camera sa de la parterul Palatului de la Ruginoasa.”, după cum a arătat istoricul Ilie Gliga.

La mai puțin de un an după ce doamna Elena și-a înmormântat fiul mai mic, în anul 1890, Alexandru a murit din cauza unor probleme cardiace. Se afla în Spania pentru a participa la o nuntă. Alexandru Al. Ioan Cuza fusese căsătorit de puțin timp cu Maria Moruzi, fiica unui important boier.

După moartea soţului, Maria Moruzi a rămas la Ruginoasa, acolo unde și-a trăit viața alături de Ionel I.C. Brătianu. Acesta a fost fiul lui Ion C. Brătianu, unul dintre oamenii politici care au complotat pentru a-l forța pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: