O situaţie extrem de tensionată s-a stârnit în comuna Borca, judeţul neamţ, acolo unde are loc o revoltă împotriva romilor, acuzaţi de cetăţeni că le fac viaţa insuportabilă.

O infracţiune comisă de patru tineri, victimă fiind un adolescent de 16 ani, a determinat reacţia localnicilor din Borca, care spun că sunt sătui de comportamentul unor membri ai comunităţii.

O infracţiune cu violenţă, petrecută la sfârşitul săptămânii trecute, a determinat reacţia localnicilor.

Un adolescent, Damian Cârjă, de 16 ani, a fost bătut cumplit de patru indivizi, care fac parte din etnia romă, care l-au jefuit, luându-i un telefon mobil.

În urma agresiunii, victima a ajuns desfigurată şi cu grave leziuni craniene la un spital universitar din Iaşi.

Revoltă împotriva romilor

Pe nimeni nu a mulţumit faptul că cei patru agresori, cu vârste între 17 şi 23 de ani, au fost arestaţi preventiv după comiterea agresiunii şi a jafului.

Protestatarii spun că e nevoie de solidaritate, fără a îndemna însă la ură de rasă sau acţiuni care să contravină legii.

Oamenii au cerut ca forţele de ordine să ia atitudine, să facă verificări în ceea ce priveşte domiciliul unora dintre etci, iar dacă nu au forme legale să fie determinaţi să plece „acasă“.

Un alt mesaj postat este ceva mai dur şi explică starea de lucru din comunitatea de la Borca.

„De s-ar lua măsuri şi i-ar da afară din comună, sunt o teroare pentru noi toţi, la şcoală ţi-e frică de ei, se agaţă de tine fără nici un motiv, fură, ameninţă şi noi sîntem fără apărare. Până şi cadrelor didactice le este frică; personal nu am avut de-a face, dar am cunoştinţe care s-au confruntat cu probleme.

Duminică, când ieşi ca omul la piaţă, nu ai loc de ei, imediat vine câte un cerşetor şi e în stare să te ia la bătaie dacă nu îi dai bani.

Ăsta e doar începutul cu Damian, cine ştie ce va fi de acum încolo. Au fost atătea incidente cu înjunghieri şi bătăi între ei, măcar acum când se iau de noi să îi dăm afară, nu putem trăi aşa“.[Adevărul]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here