Regele Irod cel Mare, cel care a poruncit uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani din Betleem

Atunci când vorbim despre regele Irod cel Mare, ne vin în minte două imagini total opuse. Pe de o parte, era un conducător crud și paranoic, care a ordonat uciderea a mii de copii, inclusiv a propriilor fii. Pe de altă parte, a fost un arhitect talentat și un aliat al Romei, care a transformat Iudeea într-o provincie prosperă și a lăsat în urmă opere monumentale, cum ar fi Templul din Ierusalim sau fortăreața Masada.

Însă imaginea reală a lui Irod cel Mare este mult mai complexă şi dificil de înţeles în totalitate. Regele Irod, supranumit cel Mare, a devenit rege la capătul a 20 de ani de lupte, confruntări şi sacrificii, printr-o decizie a Romei, din anul 40 î.e.n., devenită efectivă trei ani mai târziu. Irod a domnit vreme de aproape patru decenii, presăraţi cu intrigi, asasinate şi compromisuri politice, dar şi cu ample şi repre­zentative opere edilitar-ar­hitec­tonice.

Domnia sa, în ciuda acuzaţiilor care i se aduc, mai mult sau mai puţin îndreptăţite, reprezintă un vârf în istoria iudeilor. Ca nimeni altul, regele Irod a înţeles invincibilitatea Romei şi a ştiut să se adapteze circumstanţelor timpului, să gestioneze problemele interne ale regatului, care erau deosebit de complexe, şi să-şi afirme individualitatea domniei. De aceea, poate, el rămâne şi un rege oarecum neînţeles, deopotrivă de contemporani, precum şi de posteritate.

Irod cel Mare, un rege nelegitim?

Irod s-a născut în jurul anului 74 î.Hr., în Idumeea, o regiune din sudul Palestinei. Tatăl său, Antipatros, era un oficial de rang înalt care s-a folosit de conflictele interne din Iudeea pentru a acapara puterea și a se alia cu Roma. Mama sa, Cypros, era de origine nabateeană, un popor arab care controla rutele comerciale din deșert.

Deși locuitorii din Idumeea se convertiseră la iudaism cu o sută de ani mai devreme, evreii îi considerau inferiori și nu îi recunoșteau ca urmași ai lui Avraam. Astfel, Irod avea o problemă de legitimitate în ochii poporului pe care urma să îl conducă.

În anul 43 î.Hr., Antipatros a fost ucis de inamicii politici, iar Irod a fost numit guvernator al Galileei, o regiune turbulentă și rebelă. Acolo, el și-a dovedit abilitățile militare și administrative, reprimând cu fermitate orice formă de revoltă sau banditism. A câștigat astfel respectul romanilor și sprijinul lui Marcus Antonius, unul dintre cei mai puternici generali ai Romei.

În anul 40 î.Hr., Iudeea a fost invadată de parți, un popor din Asia Centrală care se afla în război cu Roma. Regele iudeu de atunci, Hyrcanus al II-lea, a fost capturat și mutilat, iar fratele lui Irod, Phasael, s-a sinucis. Irod a reușit să scape și să ajungă la Roma, unde a cerut ajutorul Senatului roman.

La Roma, Irod a avut ocazia să vadă splendoarea și măreția capitalei imperiale, o imagine care l-a impresionat profund. A vorbit în fața Senatului și l-a convins pe Octavian (viitorul împărat Augustus) să îl numească rege al Iudeei. A plecat astfel, însoţit de armata romană, pentru a-și recupera tronul.

După trei ani de lupte grele și sângeroase, Irod a reușit să-i alunge pe parți și să își impună autoritatea asupra Iudeei. Era începutul domniei sale care avea să dureze 37 de ani.^[sursa]

Regele Irod, o imagine de tiran

Irod era conștient că nu avea susținerea poporului iudeu și că trebuia să se bazeze pe forța militară și pe loialitatea romanilor. De aceea, a adoptat o politică dură și autoritaristă, care nu tolera nicio opoziție sau contestare.

A construit mai multe fortificații în diferite puncte strategice ale regatului său, unde își ținea tezaurul și unde se retrăgea în caz de pericol. A angajat mercenari străini pentru a-și forma garda personală și a supravegheat armata locală. De asemenea, a impus taxe destul de grele pentru a-şi finanța proiectele edilitare și pentru a plăti tributul către Roma.

Irod era brutal atunci când venea vorba de tronul său. I-a eliminat fizic pe toți cei care îl amenințau sau pe care îi bănuia de trădare. Astfel, i-a înlăturat pe rivalii politici (cum ar fi Antigonus, ultimul rege din dinastia hasmoneană), pe liderii religioși (cum ar fi membrii Sinedriului sau consiliului suprem iudaic) şi chiar pe membrii propriei sale familii (cum ar fi soțiile sale Mariamna I și Doris, copiii săi Antipater, Aristobulus al IV-lea și Alexandru).

Regele Irod şi uciderea pruncilor din Betleem

Regele Irod a fost acuzat că ar fi ordonat uciderea a mii de copii pentru a-şi păstra tronul în siguranţă. Porunca lui Irod de a executa toți pruncii din Betleem este menționată în Noul Testament al Bibliei creștine. Potrivit Evangheliei după Matei, Irod a aflat de la magi că s-a născut un nou rege al iudeilor în Betleem. Îngrijorat de această veste și temându-se că acest nou rege ar putea fi o ameninţare pentru tronul său, Irod a dat poruncă să fie uciși toți pruncii de sex masculin cu vârsta de doi ani și mai mici din Betleem și din împrejurimi.

Motivația lui Irod de a lua această măsură brutală a fost teama de a-și păstra tronul și puterea. A considerat că acest nou rege al iudeilor îl va răsturna de la putere și îi va amenința statutul. Astfel, a decis să elimine orice potențial rival încă de la naștere. Această acuzație apare doar în Evanghelia după Matei și nu este confirmată de nicio altă sursă istorică sau arheologică. Deşi această poveste este în general acceptată că s-ar fi petrecut în realitate, unii cercetători consideră că este o invenție literară menită să sublinieze rolul lui Iisus ca salvator al lumii.

Cu toate acestea, nu putem nega faptul că Irod era un om violent și paranoic, care nu ezita să recurgă la crime sau torturi pentru a-și asigura supremația. Regele suferea și de o boală misterioasă care îi afecta mintea și corpul. Potrivit istoricului iudeu Flavius Josephus, care este principala sursă ce oferă detalii despre viaţa lui Irod cel Mare:

„Boala lui era foarte complicată; avea febră intermitentă; suferise mult timp de ulcere intestinale; avea o inflamație foarte dureroasă la picioare; avea inflamația abdomenului; avea gangrena la organele genitale; avea viermi în tot corpul; avea dificultăţi de respirație; avea convulsii violente; iar ochii lui erau atât de inflamați încât nu puteau fi văzuți.” , fragment din lucrarea Antichităţi iudaice.

Regele Irod a fost şi un vizionar genial

Pe lângă imaginea sa negativă de tiran sângeros, Irod cel Mare are și o altă imagine: cea de arhitect talentat și de patron al artelor. Irod cel Mare a fost responsabil pentru unele dintre cele mai impresionante opere edilitare din lumea antică. Acestea au schimbat fața Iudeei și au lăsat o moștenire durabilă.

Cel mai cunoscut proiect al său este reconstrucția celui de-al Doilea Templu al Ierusalimului, cunoscut și ca Templul lui Irod. Irod a poruncit extinderea platformei pe care se afla sanctuarul, construind ziduri masive de susținere, galerii, porți, turnuri, fântâni şi grădini. A decorat interiorul templului cu aur, argint, marmură şi stofe prețioase. Astfel, a fost creat un loc sfânt impresionant, care atrage şi în zilele noastre pelerini din toate colțurile lumii, acolo aflându-se şi Zidul Plângerii.

Un alt proiect remarcabil este fortăreața Masada, situată pe un platou stâncos la marginea deșertului Iudeei. În acest loc, regele Irod a construit un palat luxos și o cetate inexpugnabilă, unde se putea refugia în caz de asediu. A dotat locul cu depozite de hrană și apă, cu băi termale, cu sinagogi şi cu grădini suspendate. Masada a devenit simbolul rezistenței iudaice împotriva romanilor, după ce un grup de zeloți s-a baricadat acolo în anul 73 d.Hr. și a preferat să se sinucidă decât să se predea.

Irod a mai realizat și alte opere edilitare în diferite locuri din Iudeea și din afara ei. Dintre acestea, amintim orașul Cezareea Maritimă, un port artificial și un centru cultural, palatul Herodion, o clădire circulară cu un turn maiestuos, unde a şi fost îngropat, orașul Sebaste, o colonie romană pe locul vechiului Samaria, fortificațiile din Alexandrium, apeducte, teatre, stadioane, piețe şi diverse monumente.

Toate aceste proiecte au avut un impact pozitiv asupra economiei și societății iudaice. Regele Irod a stimulat comerțul, agricultura, industria şi artizanatul. A creat astfel posibilităţi de muncă pentru meşteşugari şi oamenii de rând și a îmbunătățit nivelul de trai al populației. Totodată, Irod a promovat cultura greco-romană și a sprijinit artiștii și savanții. Regele a fost tolerant cu diferitele curente religioase și a respectat tradițiile iudaice, menţinând pacea și ordinea în regiune, fiind un aliat fidel al Romei.

Moștenirea lui Irod cel Mare

Irod cel Mare a murit în anul 4 î.Hr., la vârsta de 70 de ani, din cauza naturale. Se presupune că mormântul său a fost descoperit în cetatea Herodion, la câțiva kilometri sud-est de Ierusalim, în primăvara anului 2007.^[sursa]

A lăsat în urmă un regat puternic și prosper, dar și o familie divizată și o populație nemulțumită. După moartea sa, imperiul său a fost împărțit între trei dintre fiii săi: Arhelau, care a primit Iudeea; Antipa, care a primit Galileea; și Filip, care a primit Itureea. Niciunul dintre ei nu a avut însă calitățile tatălui lor și au fost treptat înlăturați de la putere de către romani.

Regele Irod a rămas în istorie ca un personaj complex și contradictoriu. Pe de o parte, este văzut ca un tiran sângeros și un uzurpator al tronului iudeu. Pe de altă parte, este apreciat ca un vizionar genial și un reformator al Iudeei. Opiniile despre el sunt împărțite în continuare între admiratori și detractori.

În zilele noastre, moștenirea sa este încă prezentă în peisajul cultural și arheologic al Israelului și al Palestinei. Creaţiile sale sunt în continuare martorii unei epoci de aur a regiunii și atrag numeroși turiști și cercetători. Personalitatea sa este subiectul multor cărți, filme, piese de teatru şi expoziții, fiind unul dintre cei mai marcanţi conducători ai antichităţii.