Răscoala ţărănească din Transilvania din anul 1784, cunoscută mai bine ca „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost o revoltă importantă a ţărănimii iobage împotriva constrângerilor feudale la care era supusă.

La revoltă au participat iobagi români, maghiari, saşi de pe domeniile nobililor şi statului, mineri din Munţii Apuseni şi ocnele din Maramureş, meşteşugari şi preoţi.

Răscoala a izbucnit pe 2 noiembrie şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când conducătorii răscoalei au fost capturaţi şi executaţi într-un mod îngrozitor de către autorităţi.[sursa]

Nemulţumirile ţăranilor şi începutul răscoalei

La începutul secolului al XVIII-lea, s-a instalat şi în Transilvania administraţia austriacă. Stăpânii pământului din regiune erau tot nobilii maghiari, însă peste autoritatea acestora s-a suprapus cea austriacă. În acest fel, iobagii români au ajuns să fie impozitaţi de două ori. Într-o perioadă de 60 ani, impozitele impuse iobagilor români au crescut de câteva ori, ajungând la sume foarte greu de suportat de către aceştia.

Dincolo de aceste nedreptăţi financiare, o altă nemulţumire a avut loc în vara anului 1784. Atunci, având nevoie de soldaţi pentru războaiele pe care le ducea împotriva turcilor şi francezilor, împăratul austriac Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui număr suplimentar de soldaţi în regimentele de grăniceri din Transilvania.

Practic, ţăranii iobagi înrolaţi în aceste regimente de grăniceri scăpau de iobăgie, primind toate drepturile unor cetăţeni liberi, având doar îndatoriri militare. Astfel, nobilii îşi vedeau direct ameninţate interesele. Pierdeau o forţă de muncă gratuită prin înrolarea iobagilor, iar câştigurile le erau grav afectate. Din acest motiv, nobilii s-au opus plecării iobagilor lor spre înrolare, lucru carea stârnit revolta ţăranilor.

Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan

Conducătorii răscoalei ţărăneşti au fost Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, Ion Oargă (Cloşca) şi Marcu Giurgiu (Crişan).

Horea era un ţăran ager la minte, care făcuse serviciul militar în Austria, unde învăţase limba germană.

Cloşca fusese deja la Viena de trei ori până la izbucnirea răscoalei, ducând împreună cu Horea petiţiile adresate de ţărani împăratului Iosif al II-lea. Pe durata răscoalei, a fost cel mai apropiat colaborator şi prieten al lui Horea.

Crişan a fost cel care a comandat acţiunile ţăranilor răsculaţi din Zarand, activând apoi la Câmpeni, Abrud şi Cricău. Din tabăra sa a pornit, în numele lui Horea, ultimatumul ţăranilor ce au luptat apoi împotriva trupelor austriece în Zarand, la Brad şi la Hălmagiu.

În data de 2 noiembrie 1784, Crişan a adunat iobagii răsculaţi în afara satului Curechiu. A încercat să-i convingă să continue drumul spre Alba Iulia, dar ţăranii erau speriaţi de intervenţia trimişilor nobilimii. Ei se temeau că mergând la Alba Iulia le vor fi atacate familiile rămase acasă.

Adunarea ţăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crişan a reuşit să îi convingă să atace nobilimea. De la Curechiu, mulţimea iobagilor s-a îndreptat spre Crişcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Acolo a avut loc primul atac, fiind ucişi aproape toţi nobilii întâlniţi în cale. Casele şi clădirile care le aparţineau nobililor au fost devastate şi bunurile jefuite.

Pe 5 noiembrie răscoala a ajuns la marginea Devei. De această dată, țăranii nu au reuşit să cucerească orașul. Pe 11 noiembrie, răsculații le-au adresat nobililor refugiați în oraș un ultimatum, în numele lui Horea.

Prin conținutul său, acest document este cel mai radical act din timpul răscoalei. Ultimatumul cerea ca nobilii să „părăsească pentru totdeauna moșiile”, să fie și ei „plătitori de dare, tot așa ca poporul”, iar „pământurile nobiliare să se împartă între poporul de rând, potrivit poruncii împăratului, ce va urma”.

Răscoala s-a extins. A ajuns până la Arad, Maramureş şi Sibiu, unde au participat şi ţărani saşi şi maghiari.

Înfrângerea răscoalei şi execuţia conducătorilor

În data de 7 decembrie 1784, țăranii au fost învinși la Mihăileni. O săptămână mai târziu, Horea le-a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Ţara Românească şi Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluţiei să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit şi la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaţilor.

Trădările au făcut ca cei trei lideri ai răscoalei să fie capturaţi. Cei trei au fost duşi la Alba Iulia, pentru a fi anchetaţi.

La interogatoriu, Horea şi Cloşca au răspuns evaziv şi au negat aproape totul. Crişan, însă, a făcut mărturii asupra cauzelor răscoalei şi a celor întâmplate.

Crișan s-a spânzurat în închisoare, pe 13 februarie 1785.

Horea și Cloșca au fost condamnaţi la cea mai grea pedeapsă prevăzută de Codul penal austriac de la acea vreme, respectiv frângerea cu roata. Timp de două săptămâni, Horea şi Cloşca au fost plimbaţi, în lanţuri, prin satele de pe Mureş, pentru a fi arătaţi mulţimilor.

răscoala lui horea

În data de 28 februarie 1785 a început procesiunea execuției, pe Dealul Furcilor (în prezent, Dealul lui Horea), de lângă Alba Iulia.

Au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate, pentru a participa la execuţie.

Cloşca a fost primul frânt pe roată. Horea a fost ţinut de ajutoarele călăului, fiind obligat să privească tortura prin care urma să treacă şi el. Apoi, le-au fost tăiate capetele, iar trupurile au fost ciopârţite pentru a fi trimise în diferite locuri ale răscoalei şi expuse la răscruce de drumuri. Aceasta a fost recomandarea împăratului. Aceeaşi pedeapsă a fost aplicată şi trupului neînsufleţit al lui Crişan.

Urmările răscoalei

Deşi Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan a fost înfrântă, revolta ţăranilor a avut un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei.

Curtea de la Viena a fost nevoită să reia acțiunea de reformă socială din Transilvania.

O Patentă imperială, publicată la 22 august 1785, a desființat servitutea personală şi dependența țăranilor iobagi de nobili. Ţăranii au primit dreptul de a se muta în alt sat, pe un alt domeniu sau să se căsătorească, fără acordul nobililor. De asemenea, au primit dreptul de a învăţa carte şi diverse meserii.

Răscoala ţăranilor din 1784 a aprins scânteia conştiinţei naţionale a românilor din Munţii Apuseni. Această revoltă a dus la succesul revoluţiei române din Transilvania, din anul 1848 şi, în final, la Marea Unire din anul 1918.


Bibliografie

  • Prodan, David – Răscoala lui Horea, volumul I şi II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979
  • Octavian Beu – Bibliografia răscoalei lui Horia, Sibiu 1944
  • Nicolae Josan – Românii din Munţii Apuseni de la Horea şi Avram Iancu la Marea Unire din 1918, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2001

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele