Raluca Eminovici, mama poetului Mihai Eminescu

Raluca Eminovici a fost mama poetului Mihai Eminescu. S-a născut în anul 1816, în Joldești, în Principatul Moldovei, având la naşetre numele de Raresa. A fost fiica stolnicului Vasile Iurașcu și a Paraschivei Donțu. A provenit dintr-o familie boierească, ce avea origini vechi și a avut nouă frați, dintre care șase s-au călugărit.

Se spune că rădăcinile familiei Ralucăi coborau adânc în istorie, ajungând până în timpul Mușatinilor. Mama Ralucăi, Paraschiva, se trăgea de asemenea dintr-o familie bogată. Tatăl său a fost un rus refugiat din motive politice. Astfel, Vasile şi Paraschiva Iuraşcu aveau pretenţia ca toţi copiii lor să învețe carte. Pe băieţi i-au trimis la şcoli, iar pe fete le-au educat acasă.

Raluca era o fată frumoasă și inteligentă, care a moștenit de la tatăl ei mândria de neam și de la mama sa blândețea și generozitatea. S-a cunoscut cu Gheorghe Eminovici în jurul anului 1840, pe când ea avea 24 de ani, iar el 28. Nu se știe exact cum s-au întâlnit, dar se presupune că au fost prezentați de unchiul ei, Iordache Iurașcu, care era prieten cu Gheorghe Eminovici. Cei doi s-au căsătorit în primăvara anului 1840, cu acordul părinților ei, care au fost impresionați de calitățile lui Gheorghe Eminovici. Acesta era un om harnic, cinstit, cult și cu aspirații politice.

Raluca Eminovici a primit o zestre însemnată de la tatăl său. La multitudinea de obiecte de uz casnic, tatăl Ralucăi a oferit şi 3.000 de galbeni tinerei familii. Gheorghe Eminovici nu era la fel de înstărit, însă au avut un început bun de drum. La un an de la căsătorie, domnul țării, Mihail Sturza, l-a ridicat pe tânărul Gheorghe Eminovici la rangul de căminar.

Cei doi au cumpărat o moșie la Ipotești și o bisericuță de lemn, pe care a mutat-o acolo. Imobilul era alcătuit din trei camere: salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu și dormitorul mamei și surorilor poetului. Bisericuța familiei Eminovici a fost construită la sfârșitul secolului al XVII-lea, în jurul anului 1680. Raluca Eminovici a cumpărat această biserică cu 250 de galbeni, aceasta devenind lăcaș de cult atât pentru familie, cât și pentru oamenii din sat.

Cei 11 copii pe care i-au avut Gheorghe şi Raluca Eminovici

Gheorghe şi Raluca Eminovici au avut împreună unsprezece copii, dintre care doar cinci au supraviețuit după moartea mamei. Pe ceilalți șase i-a pierdut în timpul vieții sale, fie din cauza bolilor, fie din cauza războiului. Raluca fost o mamă îndurerată, dar și o femeie curajoasă, care nu și-a pierdut speranța și nici dragostea pentru cei rămași.

Despre frații și surorile lui Eminescu nu se cunosc multe detalii. Criticul George Călinescu a precizat în lucrările sale despre Mihai Eminescu unele date biografice ale acestora.

Astfel, conform celor scrise de George Călinescu, Șerban a fost primul copil al familiei. Acesta s-a născut în anul 1841, făcându-și studiile la Cernăuți și Viena. Ulterior, a devenit medic și a profesat la Berlin. În anul 1874, la vârsta de 33 de ani, a decedat, fiind doborât de tuberculoză.

Nicolae a fost al doilea copil al cuplului Eminovici. Acesta a venit pe lume în anul 1843. A învățat la Cernăuți, apoi la Sibiu, urmând studii de Drept. Nicolae Eminovici a lucrat la biroul unui cunoscut avocat al acelor vremuri, Emmerich Christian din Timișoara. Cu toate acestea, îmbolnăvindu-se, s-a întors la Ipotești în aunl 1881. A murit la scurt timp după tatăl său, luându-şi singur viaţa în anul 1884.

Iorgu, al treilea copil, s-a născut în anul 1844. A învățat în capitala Bucovinei, ca și frații săi, după care a urmat o școală militară în Prusia. Şi-a întrerupt cariera din cauza tuberculozei, s-a întors la Ipotești, unde a decedat în anul 1873, la numai 29 de ani.

Ruxandra, al patrulea copil și prima fată a familiei, a văzut lumina zilei în anul 1845. Din nefericire, foarte curând după ce a primit grabnic botezul, a murit. Peste un an, în anul 1846, Raluca a dat naștere celui de-al cincilea copil, Ilie. La rândul lui, a învățat la Cernăuți, urmând ulterior cursurile Școlii de Medicină a renumitului doctor Carol Davila din București. Din păcate, și el s-a îmbolnăvit de o altă necruțătoare maladie, tifosul, murind în anul 1863, la doar 17 ani.

În anul 1848, familia Eminovici a fost binecuvântată cu cel de-al şaselea copil şi cea de-a doua fată, Maria. Din cauza unor complicații medicale, a decedat la nici 8 ani, în anul 1856.

În anul 1850, s-a născut al șaptelea copil al familiei, Mihail, „geniul tutelar al culturii neamului”. Acesta a murit la doar 39 de ani, în data de 15 iunie 1889, la Sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu din București.

Aglae a fost a treia fiică şi cel de-al optulea copil al familiei Eminovici. Aceasta s-a născut în anul 1851, având o strălucită carieră muzicală la Cernăuți. A devenit o foarte talentată pianistă, concertând adesea cu Ciprian Porumbescu. A trecut la cele veșnice la vârsta de 49 de ani, în anul 1900.

În anul 1854, Raluca l-a născut pe al nouălea copil, Harieta, care a purtat crucea suferinței încă de la naștere, având o deficiență locomotoare. În ultimii ani de viață s-a dedicat îngrijirii fratelui Mihai. A murit la doar 35 de ani, la câteva luni după decesul poetului, în octombrie 1889.

În anul 1856, Raluca l-a adus pe lume pe Matei, penultimul copil. După absolvirea școlii gimnaziale din Cernăuți, acesta a urmat institutul Politehnic din Praga, urmând apoi o carieră militară. A fost singurul care a moștenit gena longevității tatălui său, Gheorghe. A trecut la cele veșnice în anul 1929, la vârsta de 73 de ani. Cel de-al unsprezecelea copil, Vasile, a murit prematur, nereținându-se nici anul nașterii, nici cel al decesului.

Raluca Eminovici, mamă iubitoare şi soţie devotată

Raluca Eminovici a fost o mamă exemplară, care și-a iubit și și-a crescut copiii cu multă grijă și devotament. Le-a oferit copiilor educație, cultură, credință și valori morale. A suferit alături de ei în momentele grele și s-a bucurat de reușitele lor.

De asemenea, Raluca Eminovici a fost o soție devotată și iubitoare, care a știut să-și respecte și să-și susțină soțul în toate împrejurările. A acceptat să se mute de mai multe ori din cauza datoriilor sau a problemelor politice ale soțului său, îndurând cu răbdare și demnitate greutățile vieții, de care nu s-a plâns niciodată.

Raluca a avut grijă de casa și de gospodăria familiei, asigurându-le confort și ordine. A fost o soție care a păstrat mereu legătura cu familia și cu rudele sale, dar și cu cele ale soțului ei, fiindu-i alături acestuia ei până la sfârșitul vieții.

Raluca a fost o persoană specială pentru Mihai Eminescu, pe care l-a sprijinit în cariera sa literară. Aceasta l-a încurajat să scrie și să publice, l-a sfătuit și l-a consolat în momentele de criză. A fost mândră de el și de opera lui, dar și îngrijorată pentru sănătatea lui fragilă. La rândul său, Raluca a fost alinată de marele poet cu poezii frumoase și scrisori pline de afecțiune.

Moartea Ralucăi Eminovici şi durerea lăsată în sufletul lui Mihai Eminescu

La mijlocul verii anului 1876, suferinţa Ralucăi Eminovici, în vârstă de 60 de ani, s-a acutizat. Era bolnavă de cancer.

Înaintea praznicului Adormirii Maicii Domnului, în data de 13 august 1876, Raluca Eminovici a murit, fiind înmormântată lângă bisericuța ctitorită de ea. Răvăşit de durere, Mihai Eminescu a fost profund afectat de pierderea mamei sale. A suferit atât lângă sicriul acesteia, cât şi ulterior, când, după spusele sătenilor din Ipoteşti, mergea la mormânt, stând în prelungă reculegere.

Apropiații poetului spuneau că, atunci când venea vorba despre mama sa, Mihai Eminescu manifesta o vizibilă durere că o pierduse la o vârstă oarecum nepotrivită, atunci când încă avea multă nevoie de dragostea și rugăciunile ei. Poetul avea 26 de ani atunci când Raluca Eminovici a mers la cele veşnice. Bunul său amic, Ioan Slavici, afirma: „Pe Eminescu l-am auzit vorbind cu înduioșare doar când era vorba de mama lui.”

Raluca Eminovici a fost o femeie remarcabilă, care a marcat profund viața și opera fiului ei, Mihai Eminescu. A fost o mamă iubitoare și devotată. A știut, cu blândețe și dragoste, să se jertfească pentru familie, pentru credință și pentru bunăstarea copiilor săi.