Procesul lui Socrate şi condamnarea la moarte a marelui filosof grec

Procesul lui Socrate ar putea fi privit în ziua de azi drept o cauză primitivă, în totală contradicţie cu nivelul înaintat de civilizaţie care este acordat grecilor antici. Faptele de care a fost acuzat marele filosof nu pot fi încadrate în sfera penalului dacă ar fi să facem o paralelă cu prezentul, ci au fost, mai degrabă, aspecte de natură ideologică şi religioasă.

Socrate s-a născut în anul 470 î.Hr., în Atena antică, devenind unul dintre cei mai mari gânditori ai omenirii.

Cel mai probabil, Socrate a primit educația de care aveau parte tinerii atenieni din vremea sa. A studiat muzica, gimnastica și gramatica. Aceasta din urmă reprezenta, la acel moment, un studiu al limbii bazat pe comentarii de texte.

Curajul lui Socrate merge mână în mână cu o răbdare, o simplitate și o stăpânire de sine capabile să înfrunte orice încercare. La banchete era un conviv vesel și agreabil, care bea la fel de mult ca tovarășii săi, dar fără a se cufunda vreodată în beție, așa cum li se întâmplă acestora.

Socrate nu cunoştea mânia, ieșirile violente sau dușmănia. După ce a primit de la o persoană o lovitură de picior, oamenii din jur s-au mirat de lipsa unui răspuns din partea lui Socrate. Acesta şi-a explicat lipsa de reacţie astfel: „Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aș fi dat în judecată?”

O personalitate de anvergura lui Socrate nu putea să nu ajungă să fie urâtă de vanitoși și, mai ales, neînțeleasă de spiritele mărginite. Aceştia vedeau în el doar un parazit ce se slujea de ironie, își atrăgea simpatia tinerilor și constituia un pericol pentru ordinea socială.

Sistemul de justiţie din Atena

În vremea lui Socrate, atât procesele civile, cât şi cele penale erau deferite spre soluţionare tribunalului heliaştilor, denumire dată după piaţa din Atena, Heliaia, unde şedinţele se desfăşurau în aer liber.

De menţionat este faptul că judecător putea fi orice cetăţean al Atenei care împlinise vârsta de 30 de ani. Anual, magistraţii supremi ai Atenei trăgeau la sorţi 6.000 de heliaşi, care judecau prin rotaţie. Socrate a fost judecat de către un tribunal format din 501 judecători, iar după legile în vigoare la Atena, fiecare parte din proces trebuia să-şi susţină apărarea personal, avocaţii având cel mult rolul de a redacta cuvântarea pe care părţile o învăţau şi o rosteau în faţa tribunalului.

Acuzatorul era în cursul procesului pe acelaşi plan cu acuzatul. Dacă acuzatul era achitat, acuzatorul pierdea procesul şi, dacă nu obţinea cel puţin a cincea parte din voturile judecătorilor pentru condamnarea acuzatului, acuzatorului i se aplica pedeapsa amenzii în cuantum de 1.000 de drahme, cu pierderea dreptului de a mai fi acuzator şi cu interdicţia de a aduce sacrificii zeilor în temple.

Dat fiind numărul mare de judecători dintr-un proces, aceştia nu puteau delibera asupra hotărârii, ci votau propunerile făcute de părţile din proces, acceptând ori respingând propunerea respectivă. Astfel, judecătorii nu puteau stabili circumstanţe atenuante şi nu puteau individualiza pedeapsa în funcţie de vinovăţia acuzatului.

Procesele din acea perioadă la Atena se desfăşurau în două faze. În prima faza, judecătorii se pronunţau asupra vinovăţiei acuzatului. Dacă verdictul lor era afirmativ, procedau în continuare la vot în privinţa pedepsei, după ce ascultau propunerile părţilor cu privire la pedeapsa ce urma a fi aplicată.

Procesul lui Socrate

Procesul lui Socrate a fost un proces intentat unei gândiri care cercetează adevărul, dincolo de imaginea impusă societăţii de către mediocritatea conducătoare.

La baza procesului au stat două acuzaţii: impietatea (gr. asebeia) şi coruperea tinerilor atenieni.

În anul 398, Socrate a fost acuzat de către Meletos, Anytos și Lycon. Actul de acuzare era astfel întocmit: „Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaște zeii recunoscuți de cetate și de a introduce divinități noi. În plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea”.

Meletos era un poet obscur, iar Lycon era retor. Se pare că cel mai înverşunat dintre acuzatori fost Anytos. Acesta era un tăbăcar bogat care reprezenta interesele comercianților, fiind așadar puternic și influent. Cei trei erau exponenţii tendinţei conservatoare a democraţiei sclavagiste şi erau speriaţi de influenţa pe care Socrate o avea mai ales în rândurile tinerilor.

Socrate i-a reproșat public lui Anytos faptul de a nu se gândi la educația fiului său decât pentru a face din el un tăbăcar capabil să preia afacerile părintelui. Acest lucru, conform lui Xenofon, a fi stat la baza dorinței de răzbunare a lui Anytos. După toate aparențele, Anytos era sincer convins că Socrate era un personaj periculos.

Pledoaria lui Socrate

Adresându-se lui Meletos, Socrate demonstrează în faţa judecătorilor că nu a avut intenţia să corupă tineretul cu învăţăturile lui, iar dacă totuşi a făcut acest lucru neintenţionat, nu trebuie judecat pentru asemenea greşeli fără de voie, ci luminat în particular pentru a înţelege.

“Într-adevăr, e limpede că, dacă mi se arată greşeala, voi înceta a mai face ceea ce făceam fără de voie. Tu însă, Meletos, ai fugit de întâlnirea cu mine, n-ai vrut să mă luminezi cu învăţăturile tale, în schimb, mă duci la judecată, unde legea porunceşte să fie târâţi cei ce au nevoie de pedeapă, nu de învăţătură.”, a spus Socrate.

Deşi Socrate a încercat, în felul său, să convingă judecătorii că nu este vinovat, nu a reuşit acest lucru. La finalul primei părţi a procesului, a fost găsit vinovat cu 281 voturi contra 220.

Acuzatorii ceruseră pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea, acuzatul era liber să facă o contrapropunere, iar judecătorii urmau să aleagă una ori alta dintre pedepse. Astfel, Socrate trebuia să propună o pedeapsă tot atât de grea, precum era exilul. Totuşi, filosoful a respins categoric ideea exilului, având în vedere că, la data procesului, avea 70 de ani şi nu părăsise niciodată Atena.

Procesul lui Socrate s-a încheiat cu o sfidare din partea filosofului

Socrate a sfidat tribunalul, ajungând la concluzia că nu i se cuvine o pedeapsă, ci o răsplată.

“O bună răsplată, bărbaţi ai Atenei, dacă trebuie să fiu preţuit după merit. Iar o astfel de răsplată poate fi bine venită pentru mine numai dacă este potrivită trebuinţelor mele. Ce-i trebuie însă unui om sărac care săvârşeşte binele şi are nevoie să trăiască în linişte pentru a vă da îndemnuri? Nimic mai nimerit, bărbaţi atenieni, decât ca pe un astfel de om să-l hrăniţi în pritaneu, mai degrabă decât pe acela dintre voi care ar fi câştigat premiul la Jocurile Olimpice.”, a spus marele filosof în faţa judecătorilor.

În cele din urmă, judecătorii au votat pentru aplicarea unei pedepse, iar Socrate a fost condamnat la moarte cu 361 de voturi. Condamnatul a fost obligat să consume cucută, sub forma unei băuturi otrăvitoare.

Socrate a stat înlănțuit 30 de zile. În fiecare zi primea vizita prietenilor, cu care se întreținea. Aceștia nu au stat degeaba și au pregătit un plan de evadare. Socrate a refuzat, dorind să-şi înfrunte soarta.^[sursa]

Moartea lui Socrate şi reabilitarea sa

Socrate şi-a dedicat ultimele clipe conversației cu prietenii săi pe tema nemuririi sufletului. S-a îmbăiat pentru ultima oară și a refuzat să aștepte ca soarele să fi dispărut cu totul la orizont înainte de a bea otravă. A prins cu o mână sigură vasul cu cucută, sorbind fără ezitare sau repulsie băutura mortală.

Socrate a murit pe 15 februarie 399 î.Hr., la vârsta de 70 de ani. Una dintre ultimele dorinţe a fost aceea ca cei trei copii ai săi să fie educaţi în spiritul concepţiilor sale.

După aproape două milenii şi jumătate de la moartea sa, Socrate a fost achitat. În anul 2012, într-un proces rejudecat, în mod simbolic, în Grecia, la iniţiativa Fundaţiei Onassis, Socrate a fost reprezentat de zece avocați și apărători ai drepturilor omului. Sentinţa judecătorilor a fost achitarea marelui filosof, care a fost găsit nevinovat de acuzaţiile care i s-au adus.