Văzând cât de profitabile sunt afacerile cu terenuri pe Pământ, s-ar putea să ne treacă prin minte o întrebare: „poţi să cumperi teren pe Lună?”

Răspunsul este DA.

Poţi să cumperi teren pe Lună.

De fapt, există o persoană care deţine Luna. Cel puţin aşa a decis această persoană.

Americanul Dennis Hope a devenit cel mai mare proprietar de terenuri din sistemul nostru solar.

Acesta s-a autoimproprietărit cu suprafeţe imense de teren de pe Lună, 8 planete ale sistemului solar şi sateliţii lor.

Mai mult, americanul a devenit multimilionar după ce a început sa vândă parcele întregi celor care speră ca în viitor să poată beneficia de avantajele unui teren extraterestru.

Evident, omul era falit atunci când s-a gândit la această afacere cu imobiliare din spaţiul cosmic.

În prezent, oricine poate deveni proprietar pe una dintre planetele sau sateliţii din sistemul nostru solar, atâta vreme cât preţurile sunt accesibile oricui.

Un ar de teren extraterestru (circa 4.046 de metri pătraţi) costă 145$ pe Lună, 135$ pe Marte şi 112$ pe Venus.

O afacere bună, nu-i aşa?

Publicitate
poti sa cumperi teren pe luna

Cum a devenit Dennis Hope proprietarul Lunii

Citind aceste informaţii, s-ar putea să ni se pară amuzante sau aberante.

Dar în anul 1967, când americanul a studiat Tratatul Spaţial Internaţional, semnat de 130 de ţări, a constatat că nu există vreo prevedere referitoare la împropietărirea persoanelor private.

[quads id=5]

Studiind şi legile din circa 122 de ţări semnatare, el a profitat de faptul că acestea permit preluarea suprafeţelor fără proprietar de către orice persoană privată.

• CITEŞTE ŞI:  Operaţiunea Beluga: cum au fost salvate circa 3.000 de balene cu muzica lui Ceaikovski

Astfel, din anul 1980, Dennis Hope şi-a înaintat declaraţia de împroprietărire cu terenurile de pe Lună şi cele 8 planete.

Americanul a declarat într-un interviu pentru VICE că scrisoarea sa a fost trimisă reprezentanţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite. Problema este că răspunsul acestora nu a venit de mai bine de 25 de ani.

În concluzie, atâta vreme cât nu există o poziţie oficială din partea ONU, el poate beneficia de pe urma vânzării terenurilor pe care le-a solicitat şi, după cum spune el, le deţine.

Cu toate acestea, mulţi sunt sceptici în ceea ce priveşte dreptul lui Dennis Hope de a-şi însuşi aceste proprietăţi.

Cine poate cumpăra teren pe Lună

Dennis Hope a început să vândă terenuri extraterestre iar afacerea a mers bine.

[quads id=4]

După prima saptămână, bărbatul a obţinut 6000 de dolari.

Până în prezent, americanul susţine că a vândut terenuri la peste trei milioane de persoane.

Printre acestea s-ar număra persoane foarte importante (preşedinţi americani, membri ai unor familii regale şi sute de celebrităţi din întreaga lume).

Există persoane şi în România care deţin teren pe Lună. Se spune că peste 2000 de români ar deţine teren pe Lună.

Există şi o Ambasadă Lunară, care are un reprezentant (probabil tot autodesemnat) în România.

În realitate, reprezentantul român pare un escroc dornic să facă bani uşor.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.