După ce a fost desemnat Cel mai sexy bărbat din lume, iubitul lider de la Phenian, porcuşorul Kim Jong-Un, a dat ordin ca toţi bărbaţii din Coreea de Nord să se tundă la fel ca el. Deşi marele conducător al celui mai puternic stat din Univers probabil a fost tuns de un samurai orb, acesta consideră că freza lui e atât de mişto, încât tot poporul trebuie să arate astfel.
Probabil că cetăţenii nu vor fi prea încântaţi de noul look, mai ales că astfel obişnuiesc să se tundă şi traficanţii chinezi, fiind considerată o tunsoare urâtă, dar ce-i place porcuşorului, tre’ să placă şi poporului, nu?
Despre Kim Jong-Un, considerat un geniu şi expert în strategii militare, se spune că doarme numai 3-4 ore pe noapte, iar uneori renunţă şi la mâncare, numai pentru a acorda studiului timpul necesar. Unii ar zice că afirmaţia este puţin exagerată, întrucât geniul suprem arată mai degrabă ca o minge şi, pentru a se deplasa, i-ar fi mai uşor să se rostogolească decât să meargă, însă lumea e realistă.
Treaba cu tunsoarea pare o problemă de familie, întrucât şi tatăl porcuşorului, fostul dictator Kim Jong-Il, avea în cap o tufă de jumătate de metru, dar tot arăta parcă a om.
Mă întreb ce vor face coreenii cu părul ca al preşedintelui nostru…
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
Urmăriţi CeSpun.Eu şi pe Google News
Ce jeg de om!!!
[…] Citeşte şi: Nord-coreenii obligaţi să se tundă ca nişte bişniţari chinezi […]
[…] aleg să-şi rişte vieţile pe nişte bucăţi de lemn putrede fiind terorizaţi de un dictator limitat, care este în stare de orice pentru a rămâne la […]