Nicholas Alkemade, militarul care a sărit dintr-un avion în flăcări, de la 5.500 m, fără paraşută

Atunci când a ajuns în faţa unei alegeri înfiorătoare, aceea de a arde de viu, sau a cădea de la o înălţime de peste 5.000 de metri, sergentul Nicholas Alkemade a decis că o cădere în gol ar fi o moarte mai puţin dureroasă.

Nicholas Alkemade s-a născut în data de 10 decembrie 1922, în Norfolk, Marea Britanie. Înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, Alkemade era grădinar. Nimic nu părea să prevestească aventura prin care acesta urma să treacă.

Odată cu începerea războiului, Alkemade s-a înrolat în armata britanică, în cadrul Forţelor Aeriene Regale. A fost pregătit ca trăgător aerian, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Escadrilei 115 a Forţelor Aeriene Regale, pe un bombardier Avro Lancaster MK II. Aceste bombardiere erau echipate cu trăgătoare de cel mai mare calibru folosit în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial şi de multe ori aveau misiuni de noapte. De aceea, echipajul lui Nicholas Alkemade a primit porecla Vârcolacul.

Alkemade a zburat în 14 misiuni reuşite alături de echipajul Vârcolacului. În noaptea de 24 martie 1944, Vârcolacul a plecat într-un raid aerian ce avea ca ţinţă Berlinul. Militarii au reuşit să lanseze bombele asupra ţintei, însă la întoarcere vânturile puternice au scos de pe curs avionul. Au ajuns deasupra regiunii Ruhr, zonă în care se aflau multe elemente naziste de apărare antiaeriană.

Vârcolacul a fost atacat masiv

Avionul în care se aflau Alkemade şi ceilalţi membri ai echipajului a fost atacat de către un avion de vânătoare, fiindu-i cauzate avarii serioase la nivelul aripilor şi pe suprafaţa fuselajului. La scurt timp, Vârcolacul era în flăcări.

Dându-şi seama că avionul nu mai poate fi salvat, pilotul a ordonat ca membrii echipajului să-şi pună paraşutele şi să se pregătească pentru o evacuare de urgenţă din avionul care ardea.

Nicholas Alkemade se afla la postul său de trăgător din spatele avionului, care era deja cuprins de flăcări. Masca de oxigen, confecţionată din cauciuc, începea să se topească pe faţa sa, iar la mâini deja avea arsuri. Căutându-şi panicat paraşuta, Alkemade a simţit un fior rece atunci când a văzut-o, la fel ca celelalte obiecte din jur, arzând.^[sursa]

Nicholas Alkemade a sărit din avionul care ardea ca o torţă

Alkemade se afla în faţa unei alegeri cumplite: fie ardea de viu, fie avea să sară în gol, de la peste 5.000 de metri înălţime. Îngrozit de durerea care i-ar putea fi cauzată de foc, militarul a ales cea de-a doua variantă. S-a gândit că ar fi mai uşor să treacă prin câteva momente de cădere liberă, ca apoi să-şi găsească sfârşitul.

Militarul a sărit din avion, fără paraşută, căzând în gol de la o altitudine de circa 5.500 de metri. Privind în sus, către cerul înstelat şi spre avionul în flăcări, Alkemade şi-a pierdut cunoştinţa.

În mod miraculos, câteva ore mai târziu, Nicholas Alkemade s-a trezit, zăcând sub un strat de zăpadă, într-o pădure de conifere. Se pare că pinii tineri şi flexibili au amortizat căderea militarului, iar stratul de zăpadă, care era destul de gros, dar şi moale deopotrivă, a funcţionat ca o saltea.

În ciuda căderii de la o altitudine atât de mare, Alkemade nu a suferit nicio fractură. Avea o singură entorsă la unul dintre genunchi. Celelalte răni erau cele cauzate de foc şi de cioburile vizorului cabinei sale, care i-au străpus pielea.

Deşi supravieţuise căderii, faptul că a ajuns într-o pădure necunoscută, pe timp de noapte, pe teritoriu inamic, putea să-i aducă o moarte şi mai chinuitoare. Mai mult decât atât, genunchiul său îi cauza o durere care nu-i permitea să se deplaseze cu uşurinţă, iar frigul făcea ca totul să fie şi mai dificil.

Alkemade şi-a folosit fluierul pe care îl avea asupra sa, atrăgând atenţia unor civili germani. A fost dus la Spitalul din oraşul Meschede, unde rănile i-au fost tratate. La faţa locului s-au prezentat de urgenţă militari din cadrul Gestapo, care l-au interogat pe britanic.

Trimis într-un lagăr de concentrare

Nicholas Alkemade le-a spus povestea sa interogatorilor din cadrul poliţiei secrete naziste, însă aceştia din urmă au considerat că britanicul minte.

Pe bună dreptate, chiar era greu de crezut ca o persoană să supravieţuiască după o cădere fără paraşută de la o înălţime de peste 5.000 de metri. Alkemade a fost acuzat că şi-a îngropat paraşuta şi că, în realitate, era spion.

La insistenţele britanicului, naziştii din cadrul Gestapo au mers la locul în care Vârcolacul s-a prăbuşit, unde deja se făcea o anchetă. Spre mirarea lor, resturi ale paraşutei sale au fost găsite în ceea ce mai rămăsese din cabina de tragere a lui Alkemade.

Militarul britanic a devenit un fel de celebritate în rândul naziştilor. Mai mulţi ofiţeri din cadrul Luftwaffe au vrut să-l cunoască personal pe Alkemade pentru a-i auzi povestea impresionantă de supravieţuire.

Cu toate că Alkemade era destul de popular în rândul ofiţerilor nazişti, acest lucru nu i-a conferit un tratement special. Britanicul, la fel ca orice prizonier de război, a fost trimis într-un lagăr de concentrare, respectiv în Stalag Luft III. Acesta era un lagăr controlat de către Luftwaffe, în care erau ţinuţi prizonierii din forţele aeriene.

Certificat de autenticitate

După ce a fost efectuată cercetarea şi s-a stabilit că Alkemade nu minţea, naziştii s-au gândit să-i ofere un certificat care să-i ateste povestea.

„A fost efectuată o investigaţie şi s-au coroborat toate probele administrate de către autorităţile germane. Aspectele relatate de către sergentul Alkemade, cu nr. 1431537”, sunt adevărate. Acesta a căzut de la o altitudine de 5.500 de metri, fără paraşută, reuşind să aterizeze fără să aibă răni majore. Paraşuta sa arsă se afla între resturile avionului. Acesta a aterizat în zăpada adâncă, între brazi.
________
Martori:
Lt. H.J. Moore
Serg. R.R. Lamb
Serg. T.A. Jones
(25.04.1944)”

Eliberarea din lagăr şi moartea lui Nicholas Alkemade

Alkemade a rămas în lagăr până când trupele sovietice s-au apropiat la o distanţă de doar 25 de kilometri. Forţaţi de împrejurări, naziştii au decis să evacueze lagărul. Cei peste 10.000 de prizonieri au fost obligaţi să parcurgă distanţe uriaşe pe jos, către oraşul Spremberg.

Prizonierii, printre care se afla şi Nicholas Alkemade, au parcurs acest drum prin frig şi fără hrană. În jur de 2.000 de prizonieri erau deschizători de drum, curăţându-l de zăpadă, fiind urmaţi de către ceilalţi. Temperaturile ajungeau şi la -22 de grade pe timpul nopţii. În cele din urmă, prizonierii au fost eliberaţi.

După război, Nicholas Alkemade s-a întors în Marea Britanie, unde a lucrat în industria chimică. A murit în anul 1987, la vârsta de 64 de ani.