Violonistul diavolului: povestea lui Niccolo Paganini, cel mai mare violonist din istorie

Niccolo Paganini a fost unul dintre cei mai faimoși virtuozi ai viorii, fiind considerat unul dintre cei mai mari violoniști din toate timpurile, având o intonație unică și o tehnică inovativă despre care se afirmă că erau perfecte. Tocmai din cauza abilităţilor sale ieşite din comun s-a spus despre el că ar fi încheiat un pact cu Diavolul.

Niccolo Paganini s-a născut în Genova, Italia, în 1782 şi a învăţat să cânte la mandolină încă de la vârsta de cinci ani, trecând la vioară doi ani mai târziu. Se spune că ar fi avut o capacitate uluitoare de învăţa, depăşindu-şi rapid profesorii la care tatăl său l-a trimis, cum ar fi Giovanni Servetto sau Giacomo Costa.

Pentru că tânărul Paganini evolua rapid, tatăl său a decis că era nevoie să îl ducă la Parma la Alessandro Rolla considerat un mare muzician, un inovator în domeniu. Atunci când Rolla l-a auzit cum cânta, l-a trimis pe Paganini la propriul său profesor, Ferdinando Paer pentru ca acesta să-l trimită, la rândul său, la scurt timp, la profesorul Gasparo Ghiretti. Nu a studiat mult timp cu niciunul dintre ei, însă avea să fie influenţat de toţi în privinţa tehnicii şi stilului muzical, întorcându-se în Genova pentru a da spectacole private ca violonist.^[sursa]

Niccolo Paganini şi pactul cu diavolul

Paganini a devenit celebru pe plan internaţional încă de la vârsta de 22 de ani. Deşi erau mulţi muzicieni foarte buni, renumiţi în Europa, Paganini atrăgea mulţimile într-un fel deosebit de ceilalţi, mulţi considerând că a făcut un pact cu diavolul şi şi-a vândut sufletul în schimbul talentului incredibil pe care îl avea.

O altă versiune a legendei spune că de fapt mama acestuia şi-ar fi dorit ca fiul ei să devină un renumit violonist, făcând un pact cu diavolul şi dând la schimb sufletul copilului său.

Se pare că Niccolo Paganini a fost primul muzician care cânta din memorie, motiv pentru care putea să se mişte pe scenă şi să interacţioneze cu audienţa. Mai mult, devenise celebru şi pentru solo-urile sale diificile pe care nimeni nu le putea reproduce. De asemenea, violonistul a inventat sau popularizat şi o serie dintre tehnicile pentru vioară folosite astăzi, precum pizzicato pe mâna stângă, precum şi feluri noi de înclinare şi reglare a viorii sau ciupirea corzilor cu mâna stângă.

Vioara era privită de unii ca instrument al diavolului, deci, una peste alta, nu este de mirare că zvonurile despre un pact cu diavolul au început să circule. Unii chiar credeau că Paganini ar putea fi însuşi diavolul. La un moment dat, în timpul unui concert de la Viena, unul dintre spectatori a spus că, pentru o clipă, a putut să vadă cum diavolul l-a ajutat pe Paganini să cânte, mişcându-i braţul.

Figura violonistului nu putea decât să ajute răspândirea unor astfel de zvonuri. Paganini avea o privire pătrunzătoare, obraji trași, piele palidă și buze subțiri. Era foarte înalt și slab, și adesea se îmbrăca în negru. El avea, de asemenea, degetele foarte lungi si subțiri care îi permiteau să efectueze orice partituri, fiind poreclit „omul de cauciuc”.

Legende, acuzaţii de crimă şi un proces de calomnie

Un alt zvon care s-a răspândit în legătură cu faima lui Niccolo Paganini a fost şi că ar fi omorât o femeie pentru ca mai apoi să îi prindă sufletul în vioara sa. Mai mult, se pare că din cauza notelor perfecte pe care le atingea, la un moment dat, după un concert, efectul asupra publicului a fost atât de puternic, încât ziarele au scris că una dintre corzile viorii lui Paganini ar fi fost făcută din intestinele amantei ucise.

Oamenii au început în curând să pretindă că l-au văzut pe Paganini cu coarne și copite. S-a spus chiar că Diavolul a făcut odată fulgerul să lovească capătul arcușului lui Paganini în timpul unui spectacol.

Mai mult decât atât, legendele create în jurul lui Paganini atinseseră asemenea dimensiuni încât, scriau ziarele epocii, înaintea unui concert, organizatorii locului unde acestuia trebuia să aibă loc, i-au cerut un certificat de naştere pentru a-şi dovedi originile pământeşti.

Din cauza acestor acuzaţii, Paganini a intentat şi câteva procese de calomnie, fiindu-i afectată imaginea.

În realitate, Niccolo Paganini ar fi fost bolnav

Unul dintre motivele abilităţilor sale extraordinare de a mânui vioara erau degetele sale extrem de lungi. Acest lucru ar fi fost cauzat de o afecţiune genetică, ce în prezent este denumită sindromul Marfan.

Primul care a înaintat această ipoteză a fost americanul Myron Schoenfeld, pentru ca mai târziu şi alţi experţi să o accepte. Conform acestuia, caracteristicile clinice ale sindromului nu aveau să fie descrise până în anul 1896, la peste 50 de ani de la moartea violonistului. Acest lucru însemna că medicii vremii nu puteau să pună înzestrările lui Paganini pe seama acestei boli. Totuşi, înfăţişarea lui descria caracteristicile acesteia.

Lungimea neobișnuită a degetelor lui Paganini, îi permiteau să cânte trei octave cu o singură mână. De asemenea, capacitatea sa de a cânta cu o viteză incredibilă ar putea fi atribuită sindromului Ehlers-Danlos, o tulburare care provoacă o flexibilitate sporită și o lipsă de coordonare.

Moartea diavolului

În ultima parte a anilor 1830, Paganini ajunsese nu doar un afemeiat, ci un om mânat în totalitate de vicii. În această perioadă şi-a pierdut o bună parte din avere pe jocuri de noroc, iar zece ani mai târziu, sănătatea lui ajunsese într-un stadiu critic. Suferea de sifilis, tuberculoză şi depresie.

Niccolo Paganini a murit în data de 27 mai 1840, la Nisa, în Franţa. Avea 57 de ani. Se spune că şi-a petrecut ultimele momente cântand la vioară. Cauza morţii ar fi fost o infecţie respiratorie.

După ce a murit, din cauza refuzului său de a săvârşi ultimele rituri creştine şi din cauza asocierii sale cu diavolul, biserica a refuzat să îi ofere o slujbă catolică. Totodată, i s-a refuzat şi un loc de veci în Genova.

După patru ani şi un apel către Papă, biserica a permis ca trupul său să fie îngropat în Genova, însă nu pe pământ sfinţit. În tot acest timp, rămăşiţele sale au fost păstrate într-o pivniţă. În anul 1876, trupul i-a fost depus într-un cimitir pentru non-catolici, în Parma. În cele din urmă, în anul 1896, rămăşiţele sale au fost reînhumate în cimitirul Della Villetta, din Parma.