Natalie Wood, pe numele său real Natalia Nikolaevna Zaharenko, s-a născut pe 20 iulie 1938, părinţii săi fiind imigranţii ruși Nikolai Stepanovici Zaharenko și Maria Stepanovna.

Tatăl său provenea dintr-o familie săracă din Vladivostok. Acesta a fugit în Canada și apoi în SUA, stabilindu-se în San Francisco, unde s-a angajat ca tâmplar. Mama ei, Maria, s-a născut în sudul Siberiei și a părăsit Rusia împreună cu părinții săi, refugiindu-se în orașul Harbin, din China, în timpul Revoluției Bolșevice. Ulterior, şi aceasta a emigrat în SUA, unde l-a cunoscut pe Nikolai.

Actriţă de la o vârstă fragedă

În tinerețe, mama Nataliei visase să devină actriță sau dansatoare de balet, insuflându-i aceste dorinţe şi fiicei sale.

Cu câteva săptămâni înainte de a împlini cinci ani, Natalie Wood a debutat în primul său film, cu toate că a fost vorba de o singură scenă, de doar 15 secunde în filmul „Happy Land” (1943). După ce părinţii săi s-au mutat în Los Angeles, Natalie a primit un rol în filmul “Tomorrow is Forever”, film care a avut premiera în anul 1946. Au urmat “The Bride Wore Boots”, “The Ghost and Mrs. Muir” și, în anul 1947, cea mai cunoscută peliculă în care a jucat în copilărie, “Miracle on 34th Street”.

natalie wood copil
Natalie, un copil vedetă

În anul 1955, pe când avea 16 ani, Natalie a jucat alături de celebrul James Dean într-unul dintre cele mai de succes filme ale sale, „Rebel fără cauză” („Rebel without a cause”). Acest rol i-a adus faima internaţională, devenind o veritabilă vedetă TV şi unul dintre starurile de la Hollywood. Ulterior, a jucat în multe producţii cinematografice de succes.

În anul 1964, la vârsta de 25 de ani, primea deja cea de-a treia nominalizare la Premiile Oscar. Aşadar, Natalie Wood devenise una dintre cele mai emblematice femei de la Hollywood din acea perioadă, alături de alte dive precum Marilyn Monroe, Grace Kelly, Audrey Hepburn, Elizabeth Taylor sau Brigitte Bardot.

• CITEŞTE ŞI:  Femeia din Mongolia condamnată la moarte pentru adulter, în anul 1913

De asemenea, Natalie Wood era o fire curajoasă. Nu îi era teamă să lupte pentru drepturile sale, cerând egalitate într-o industrie a cinematografiei dominată de bărbaţi.

Natalie Wood şi Elvis Presley

Relaţia lui Natalie Wood cu Elvis Presley

Atât Natalie Wood, cât şi Elvis Presley erau superstaruri la acea vreme. Astfel, era doar o chestiune de timp până când drumurile lor s-au intersectat. Deşi regele rock’n’roll-ului făcuse multe femei să sufere, relaţia lor a început într-un mod simpatic. Elvis avea 21 de ani, în timp ce Natalie Wood împlinise 18 ani atunci când cei doi s-au cunoscut.[sursa]

Elvis a invitat-o pe Natalie la un film în stilul său caracteristic, rezervând întreaga sală de cinema doar pentru ei. Acest gest a cucerit-o pe tânăra Natalie, care „nu era obişnuită cu astfel de lucruri”, cum i-a povestit chiar ea surorii sale, Lana.

Relaţia lor a fost intensă, însă de scurtă durată. Se pare că mama Regelui, Gladys, avea o influenţă foarte mare asupra lui Elvis, incluzând aici şi viaţa sentimentală. Iar Gladys nu a fost de acord cu relaţia dintre Elvis şi Natalie Wood.

Natalie a trecut peste acest moment, întâlnind şi alţi bărbaţi celebri, precum Warren Beatty sau Frank Sinatra. Ulterior, l-a întâlnit pe actorul Robert Wagner, cu care s-a şi căsătorit.

Publicitate

Natalie Wood şi relaţiile sale tumultuoase

Natalie Wood s-a căsătorit pentru prima dată pe 28 decembrie 1957, în Scottsdale, Arizona, cu actorul Robert Wagner. După patru ani, cuplul și-a anunțat separarea printr-un comunicat de presă comun. Cei doi au divorţat zece luni mai târziu, pe 27 aprilie 1962.

Natalie Wood şi Robert Wagner

În anul 1969, Natalie şi-a refăcut viaţa alături de producătorul britanic Richard Gregson. Cei doi au avut împreună o fiică, pe nume Natasha, născută în anul 1970. În această perioadă, Natalie a făcut un pas în spate, retrăgându-se din lumina reflectoarelor. Trei ani mai târziu, în anul 1972, Natalie şi Richard au divorţat.

• CITEŞTE ŞI:  Noi detalii despre viaţa şi moartea omului din Vittrup, călătorul ucis în urmă cu 5.200 de ani

Ulterior, Natalie a avut o aventură de scurtă durată cu viitorul guvernator al Californiei, Jerry Brown. Însă nici această relaţie nu a funcţionat. Natalie și-a reluat relația cu primul soț, Robert la sfârșitul lunii ianuarie 1972. Cei doi s-au recăsătorit pe 16 iulie la bordul vasului Ramblin ‘Rose, care era ancorat lângă Paradise Cove, din Malibu. Fiica celor doi, Courtney, s-a născut doi ani mai târziu, în anul 1974.

Moartea lui Natalie Wood

Natalie Wood a murit în circumstanţe misterioase la vârsta de 43 de ani, în anul 1981. Aceasta se afla la bordul iahtului Splendour, care aparţinea soţului său. În această perioadă Natalie filma pentru pelicula Brainstorm, în care juca alături de Christopher Walken.

Anchetatorii de la acea vreme au stabilit cauza morţii ca fiind „înecul”. Cu toate acestea, multe dintre circumstanțele tragice ale accidentului fatal au rămas necunoscute. Nu s-a stabilit cu exactitate niciodată cum a ajuns Natalie Wood în apă.

Se cunoaşte că, în seara zilei de 28 noiembrie 1981, Natalie Wood era împreună cu Robert Wagner, Christopher Walken, și cu căpitanul navei, Dennis Davern. La un moment dat, actriţa a dispărut de la bordul navei. Robert Wager a contactat serviciile de urgenţă în jurul orei 01:30.

Autoritățile i-au recuperat corpul din apă a doua zi, la ora 8 dimineața, cadavrul fiind găsit la mai puţin de 200 de metri de ţărm. Autopsia a dezvăluit că Natalie avea vânătăi pe corp și brațe, precum și o rană pe obrazul stâng. Însă nu au fost oferite explicaţii privind modul în care s-au produs leziunile sau când au fost create.

În autobiografia sa, Robert Wagner a recunoscut că s-a certat cu actrița înainte ca ea să dispară de pe vas, dar medicul legist Thomas Noguchi din Los Angeles a declarat moartea ei ca fiind un „înec accidental”. Fiind cunoscută frica actriței de apă și faptul că nu știa să înoate, fapt confirmat de sora sa, decesul a fost considerat suspect de opinia publică și a fost mult timp subiectul investigațiilor presei americane. Robert Wagner a fost suspectat de uciderea soţiei sale, însă nu a fost acuzat oficial niciodată, fiind numit „persoană de interes” în cauză.

• CITEŞTE ŞI:  Franceska Mann, balerina care i-a sucit minţile unui soldat SS, furându-i pistolul

Dennis Davern, căpitanul vasului, a mărturisit după mai mulţi ani că auzise cum Natalie şi soţul ei s-au certat în cabină, chiar înainte ca aceasta să dispară. Anchetatorii au considerat însă că vedeta s-a înecat după ce a alunecat de pe iaht, în timp ce încerca să dezlege o barcă de salvare, probabil pentru a pleca spre ţărm în urma scandalului.

„Arăta de parcă o furtună trecuse prin camera lor. Toate lucrurile erau vraişte, nimic nu mai era la locul lui. Am găsit unul dintre cerceii ei, care fusese aruncat într-un colţ. Nu ştiu dacă fusese smuls din urechea ei, erau perne aruncate peste tot. În camera aceea avusese loc o ceartă teribilă.“, a povestit Davern.

Natalie Wood a fost înmormântată în cimitirul Westwood Village Memorial Park, din Los Angeles. Printre vedetele care au participat la funeralii s-au numărat Frank Sinatra, Elizabeth Taylor, Fred Astaire, Rock Hudson, David Niven, Gregory Peck, Gene Kelly, Elia Kazan și Laurence Olivier.

Cazul morții actriței a fost redeschis în noiembrie 2011. Un an mai târziu, medicul legist șef din Los Angeles a dispus modificarea certificatului de deces al actriţei, stabilind drept cauză a morții “înecul și alți factori nedeterminați”. „În contextul prezenţei echimozelor recente pe antebraţul drept, încheietura stângă şi pe cot, expertul nu poate exclude ipoteza potrivit căreia o serie de cauze non-accidentale ar fi putut să provoace acele răni.“, se afirmă în acel raport.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele