Maria Zaharia, fetiţa de 12 ani care murit eroic în bătălia de la Mărășești

Maria Zaharia, cunoscută drept Măriuca sau „Fata din nuc”, avea doar 12 ani atunci când şi-a dat viaţa pentru poporul român.

Măriuca s-a născut în anul 1905, în satul Pădureni, ce aparţine de Mărășești. Nu se cunosc prea multe lucruri despre scurta sa viaţă, însă copila a devenit o adevarată eroină, dând dovadă de iubire de ţară la o vârstă extrem de fragedă.

„Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!”, aceste cuvinte îi sunt atribuite Măriucăi Zaharia. Şi copila a făcut mai mult decât această ţară i-a putut oferi vreodată.

Bătălia de la Mărășești, desfăşurată în perioada 6 august – 3 septembrie 1917, a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de către Armata Română în timpul Primului Război Mondial. Această luptă a schimbat soarta întregului război de reîntregire naţională prin victoriile obţinute pe linia frontului Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz.

Marele Război

Scriitorul Dumitru Almaş a făcut cunoscută povestea Măriucăi într-o relatare din cartea Povestiri istorice.^[Emag]

„Maria sau cum o alintau prietenii, Măriuca, trăia în satul Răzoare, la casa bunicului ei, Ion Zaharia. Frontul a ajuns în dreptul satului lor și acolo se da o cumplită bătălie între armata română și cea germană. De aceea satul a fost evacuat: adică toți sătenii și-au luat ce au putut fiecare și au plecat în altă parte, la adăpost, în munți. Numai moș Ion Zaharia a rămas în casa lui. A săpat șanț adânc în livadă. Aici se ascundea ori de câte ori nemții bombardau satul.

S-a întâmplat ca soldații români să instaleze un post de observație tocmai în nucul cel înalt și stufos din livada lui Moș Zaharia. Un ostaș urca în vârful acelui pom, se așeza pe ramurile mai groase, ascuns în frunze. Și de acolo, cu un binoclu, supraveghea mișcările dușmanului. Ceea ce vedea, povestea sergentului care sta jos, la tulpina nucului, cu receptorul telefonului în mână. Sergentul transmitea artileriștilor, prin telefon, cele văzute.”

Sub ploaia de obuze de toate calibrele, unul dintre soldaţi, cocoțat în vârful nucului, scruta zările şi transmitea tot ce se vedea celuilalt care, cu un telefon de campanie, adăpostit la rădăcina nucului, raporta comandantului său obiectivele descoperite, ținte vizibile şi sigure ale tirului bateriilor de artilerie din lunca Siretului.

În jurul orei 19:00, nemţii au început să tragă tot mai intens. Fumul şi praful exploziilor limitau vizibilitatea observatorului, iar suflul explozivilor se simțea mai aproape.

Deși erau stingheriți de puzderia de schije ce cădeau în jurul lor, cei doi soldaţi au continuat să-şi îndeplinească, plini de curaj, misiunea primită. Dintre ramurile stufoase ale nucului, vocea răgușită a observatorului abia se mai auzea. Un glonț tras de inamic l-a doborât pe soldatul observator.

Totul s-a întâmplat sub privirile Măriucăi.

Maria Zaharia, fata din nuc

Atunci, Măriuca s-a oferit să se urce în nuc, în locul soldatului doborât de către inamici. Fetiţa s-a urcat printre crengile rupte, urmărind mişcările duşmanilor, după care raporta, la fel ca un soldat, telefonistului de la baza copacului.

„Să tragă mai la dreapta! Aşa… acum e bine!“

La câteva sute de metri de nucul Măriucăi, nemţii s-au oprit, loviți de artileria Armatei Române. În acel moment, românii au pornit contraatacul.

Fremătând de bucurie, fetiţa striga de fericire. Dar în timp ce se bucura, un glonţ tras de un duşman, care o observase în nuc, i-a străpuns pieptul.

Maria Zaharia a amuţit brusc şi a căzut din nuc. Cel mai probabil, a mai auzit glasul soldaţilor români, răsunând printre explozii: „Uraaaa…La ataaaaac!!!“ Şi apoi n-a mai auzit nimic.

Românii au oprit atacul duşmanilor, pe care i-au forţat să se retragă.

De ce a fost necesar sacrificiul Măriucăi

Probabil că mulţi se întreabă de ce a trebuit ca o copilă de doar 12 ani să-şi pună în primejdie viaţa şi să intre în luptă în locul unui soldat.

Când soldatul din pom a fost împușcat de germani, sergentul român telefonist responsabil de comunicarea informațiilor militare, nu putea să facă altceva decât să se urce el în pom, să vadă situaţia în depărtare, să se dea jos, să raporteze telefonic, apoi să se urce din nou.

Era o pierdere de timp, care ar fi lăsat Armata Română fără informații rapide despre germanii care se apropiau cu repeziciune. În plus, era un efort uriaş şi periculos, pentru că mişcările lui puteau fi sesizate cu uşurinţă de către adversari, care l-ar fi ucis, lăsând Armata Română fără observator.

De aceea, era nevoie ca cineva să intervină. Şi astfel a intrat Măriuca în război, fiind singura soluţie, după ce toţi din sat au plecat din calea gloanţelor.

Fata i-a spus sergentului telefonist că se va urca ea în nuc şi că-i va raporta poziţiile duşmanului. Telefonistul, despre care ştim că se numea Gherghina, a încercat să o înduplece să plece, spunându-i că e mult prea periculos acest plan. Fata, însă, nici nu a vrut să audă. Ba chiar l-ar fi pus la punct pe soldat şi a început să-i dea ordine. I-a spus telefonistului că se va urca în copac şi că el ar face bine să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea.

Gherghina nu a fost de acord inițial, însă Măriuca, băieţoasă din fire, i-ar fi spus ceva care l-a lasă pe bărbat fără replică: „Vreau să fac şi eu ceva pentru ţară”.

Maria Zaharia, îngropată în Mausoleul de la Mărăşeşti

Pentru fapta sa eroică, Maria Zaharia a fost îngropată în mausoleul de la Mărășești, fiind una dintre cele mai tinere eroine a României.

În centrul localității în care s-a născut Maria Zaharia se află un monument ridicat în cinstea micuţei eroine. Acest monument este creația sculptoriței Zoe Băicoianu, fiind dezvelit în anul 1977. Elementul principal al compoziției îl reprezintă bustul din bronz al eroinei Măriuca Ion Zaharia, care este aşezat pe un piedestal de formă paralelipipedică, din beton placat cu marmură. Pe piedestal se află fixată o placă de marmură, cu următoarea inscripție: „Aici a căzut alături de ostașii români, în luptele pentru apărarea patriei, la frageda vârstă de 12 ani, Maria Ion Zaharia”.

În prezent, în satul Pădureni, din judeţul Vrancea, nu mai trăieşte nimeni din familia Măriucăi.