Margareta Muşat, misterioasa întemeietoare a dinastiei din care facea parte Ştefan cel Mare

Una dintre cele mai importante dinastii medievale românești, din care se trage și celebrul Ștefan cel Mare, a fost întemeiată de o femeie. Numele ei era Margareta Mușat, însă unele surse o prezintă ca Margareta sau Muşata, iar povestea sa este învăluită în mister. Se crede că ar fi fost reprezentanta unui influent clan boieresc.

Dinastia Mușatinilor este una dintre cele mai importante dinastii medievale din istoria românilor, conducând Voievodatul Moldovei timp de aproape trei secole. Printre ilustrii conducători ai Moldovei medievale din această dinastie se numără Petru I Mușat, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Petru Rareș.

Puțin cunoscut publicului larg este faptul că această dinastie a fost întemeiată de o femeie. Margareta Mușat, a cărei origine rămâne incertă, a fost fondatoarea dinastiei, iar povestea ei este învăluită în mister, deși au fost formulate numeroase teorii.^[sursa]

Începuturile

La începutul secolului al XIV-lea, teritoriul Moldovei de astăzi era locuit în mare parte de populații românești, organizate în diverse formațiuni politico-militare de mică anvergură, numite „țări”, „codri”, „prisăci“ sau „odăi“.

„Pe valea Bârladului, a Crasnei şi mai cu seamă a Prutului au fost iarăşi vechi aşezări româneşti. Codrul Chigheciului a adăpostit ca pretutindeni pe strămoşii noştri, tot aşa. Şi codrii Orheiului şi Lăpuşnei. Până în marginea stepei s-au întins, prin poenile pădurilor şi pe marginea apelor, „odăile”, prisăcile, cătunele şi satele plugarilor şi păstorilor romani sau «vlahi» cum le spuneau vecinii slavi şi turci.”, scria în „Istoria Românilor“, istoricul Constantin C. Giurescu.

Din punct de vedere politico-militar, teritoriul Moldovei era controlat de hoardele mongole, stabilite în stepele din nordul Mării Negre. Controlul mongol nu era efectiv, limitându-se la un tribut pe care localnicii trebuiau să-l plătească în schimbul păcii. Regii Ungariei, sătui de incursiunile de jaf ale mongolilor, au decis să întemeieze o marcă de apărare la est de Carpați, în Moldova de astăzi, creând astfel un teritoriu tampon împotriva mongolilor.

În anul 1345, regele Ungariei, Ludovic de Anjou, a trimis un corp militar maghiar, însoțit de mercenari maramureșeni conduși de Dragoș din Beden, pentru a ocupa o parte a acestui teritoriu de la est de Carpați.

„La ea participară şi românii din Maramureş, sub comanda voievodului lor Dragoş şi secuii peste care era mai mare Andrei, fiul lui Laţco. Expediţia avu un succes deplin. Tătarii fură goniţi din ţinuturile dela răsărit de Carpaţi şi se retraseră spre şesurile din nordul Mării Negre.”, precizează Constantin C. Giurescu.

Teritoriul controlat de unguri se întindea între Siret și munți, incluzând văile Sucevei, Bistriței și Trotușului. Dragoș, care s-a remarcat ca un supus credincios și un luptător viteaz, a fost numit conducător al acestei mărci de apărare. El și-a întemeiat propria dinastie, lăsând stăpânirea în seama fiilor săi, Sas și Balc.

Situația s-a schimbat odată cu sosirea în Moldova a unui alt feudal maramureșean, Bogdan, senior de Cuhea. Rebel și fugind de sub controlul coroanei maghiare, Bogdan, împreună cu ceata sa de războinici, i-a convins pe localnici și a înlăturat dinastia Drăgoșeștilor. Astfel, marca ungurească a fost cucerită de Bogdan, marcând nașterea voievodatului Moldovei.

Bogdan I este considerat primul voievod al Moldovei, deşi descălecătorul este considerat a fi Dragoş. Bogdan I a fost recunoscut ca domnitor în anul 1363, în ciuda încercărilor repetate ale lui Ludovic cel Mare al Ungariei de a-l readuce sub control. Toate aceste tentative militare au eșuat, iar Bogdan și-a consolidat dinastia în Moldova. De asemenea, el a ctitorit mănăstirea Bogdana de la Rădăuți, unde a fost înmormântat în anul 1367.

Despre domnia acestuia în Moldova se știu puține detalii. Fiul său mai mic, Petru, a devenit domnitor al Moldovei sub numele de Petru I, continuând linia dinastică.

Originea Muşatinilor

Petru I este un personaj și mai enigmatic în istoria Moldovei, domnind doar un an, fără să se știe ce s-a întâmplat cu el. Locul său a fost luat de Lațcu, cel de-al doilea fiu al maramureșeanului Bogdan I, întemeietorul Moldovei. Lațcu a domnit din 1368 până în 1375 și era pe jumătate polonez, fiind fiul lui Bogdan I și al Mariei, o nobilă de origine polonă.

Lațcu a reorientat Moldova către catolicism, motivele sale fiind mai mult politice decât religioase, posibil și sub influența mamei sale catolice. Principalul său scop era să pună Moldova sub protecția Sfântului Scaun, în fața Ungariei și Poloniei.

În mesajul trimis papei, Lațcu a declarat că dorește să treacă la catolicism împreună cu tot poporul Moldovei, solicitând totodată înființarea unei episcopii catolice la Siret, unde își mutase capitala. Episcopia a fost înființată și a fost numit un episcop catolic, dar planul de a converti întreaga populație la catolicism nu s-a concretizat.

Cercetările antropologice arată că Lațcu a murit tânăr, la aproximativ 30 de ani, lăsând în urmă doar o fiică, Anastasia. A fost înmormântat alături de fratele și tatăl său în mănăstirea de la Bogdana, Rădăuți.

Moartea lui Lațcu marchează un moment de cotitură în istoria Moldovei. Dinastia Bogdăneștilor aparent dispare, iar voievozii de după Lațcu, purtând numele de Mușatini, par să provină din neamul unei femei, un lucru foarte rar în istoria Evului Mediu european. Istoricul P.P. Panaitescu precizează că „cu moartea lui Laţcu încetează domnia familiei lui Bogdan întemeietorul“.

Margareta Muşat, întemeietoarea unei dinastii

Două documente medievale sugerează că o femeie numită Margareta sau Mușata a întemeiat o nouă dinastie în Moldova. Nu se știe în ce circumstanțe dinastia Bogdăneștilor a fost înlocuită de cea a Mușatinilor și ce rol exact a jucat Margareta Mușat.

Un document din timpul lui Petru al II-lea precizează că domnitorul era fiul Margaretei, iar un alt document din timpul lui Roman I menționează că acesta era al doilea fiu al Mușatei, sugerând că ea este fondatoarea dinastiei.

Letopisețul anonim al Moldovei consemnează: „Și a domnit fiul Mușatei, Petru Voievod, 12 ani. Și după el a domnit fratele lui, Roman voievod”.

Opiniile privind originea Margaretei sunt împărțite. Unii istorici cred că ar fi fost fiica lui Bogdan I și sora lui Lațcu, alții susțin că era o boieroaică puternică dintr-un neam moldovenesc local, iar alții cred că ar fi fost de origine polonă sau chiar unguroaică.

Mulţi istorici consideră că Margareta ar fi fost fiica lui Bogdan I.

„Laţcu avea o soră, Margareta, catolică şi ea, numită Muşata. Ea era căsătorită cu un boier Costea, şi fiul lor Petre luă domnia după Laţcu. Petre Muşatin, adică fiul Muşatei, deoarece dreptul la domnie îl avea de la mama lui. Cu Petre Muşatin începe în Moldova o dinastie care durează până la sfârşitul veacului XVI şi din care au făcut parte Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş.”, preciza P.P. Panaitescu. De aceeași părere este și Nicolae Iorga.

Urmaşii Muşatei, voievozi de seamă

Așa cum arată reputatul istoric moldovean Ștefan Gorovei în lucrarea sa „Mușatinii“, după moartea lui Lațcu, la tron a ajuns fiul Margaretei Mușat, Petru I, marcând nașterea unei noi dinastii.

Lațcu murise tânăr, lăsând în urmă doar o fată, fără drept la tron. Sora lui Lațcu, Margareta, fiica lui Bogdan I, pe jumătate poloneză și pe jumătate maramureșeană, s-a căsătorit cu un voievod sau cneaz moldovean important, cunoscut ca Costea sau Ștefan, stăpânitor al Țării Sepenițului.

Deoarece Margareta nu avea drept la tron din cauza faptului că era femeie, i-a urmat fiul ei, Petru al II-lea, născut din căsătoria cu acest voievod al Sepenițului. După Petru al II-lea Mușat, a urmat Roman I, continuând dinastia din generație în generație până la Ştefan cel Mare.

Modul exact în care s-a produs această schimbare de dinastie, precum și moartea lui Lațcu, care a marcat sfârșitul dinastiei Bogdăneștilor, rămâne un mister până în zilele noastre.